Zeci de maşini din Iaşi au fost vandalizate. Poliţişti în civil pândesc parcările. De ce sunt furate catalizatoarele?
De altfel, în ultimile zile, tot Iasul a auzit de patania unor ieseni din Alexandru care s-au (...)
citeste totvineri, 27.01.2023
Este bine de ştiut că medierea, faţă de Instanţa de Judecată, presupune o abordare mai nuanţată a conflictelor care apar în viaţa cotidiană, când uneori suntem copleşiţi de situaţiile pe care trebuie să le depăşim, fie în familie, fie la serviciu sau în mediul social căruia îi aparţinem. De multe ori, conflictul degenerează într-un război al nervilor, fără nici o legătură cu judecata clară, echilibrată.
De ce mai nuanţată?! Pentru că mediatorul are drept prim scop, înlesnirea unui dialog între părţile implicate în conflict, utilizând argumente raţionale şi emoţionale, dar şi tehnici de comunicare, pentru ca, în final, să se ajungă la o înţelegere, redactată sub forma unui acord de mediere.
Procedura medierii este extrajudiciară şi a fost instituită în speranţa că aceia care sunt părţi implicate într-o dispută şi care reacţionează pozitiv la raţionamentele propuse de mediator, să-şi poată formula în mod clar propriile obiective în raport cu disputa, dar şi opţiunile pe care le au la dispoziţie pentru a găsi soluţia optimă pentru a rezolva conflictul respectiv.
”Dacă se încheie acordul de mediere, ce urmează?”, aceasta este o întrebare frecventă, la care vă răspunde Marius Corad, mediator, formator la Centrul Regional de Facilitare şi Negociere:
Pentru unii dintre noi, parcurgerea unei medieri este o experienţă inedită. Am ajuns la o înţelegere scrisă, cum trebuie să procedăm în continuare, astfel încât înţelegerea făcută să fie concretizată în fapte?!
Există trei posibilităţi:
1. Depunem acordul de mediere la instanţa de judecată, care va da o hotărâre judecătorească în care va trece termenii scrişi în acordul de mediere;
2. Mergem cu acordul la un notar care să întocmească un document autentic cu termenii scrişi în acordul de mediere;
3. Rămânem doar la acordul scris care are valoarea unui înscris sub semnatură privată (recomantat doar pentru situaţii non-litigioase).
ATENŢIE! În cazul în care acordul de mediere se referă la bunuri imobile, (respectiv case, apartamente, terenuri intravilan sau extravilan) sau se referă la partaje (ale bunurilor dobândite în timpul căsătoriei sau în urma dezbaterii unei moşteniri), înţelegerea din acordul de mediere trebuie să îmbrace forma autentică adică va trebui depus la notar sau la instanţa de judecată.
Criteriile după care hotărâm ce variantă alegem sunt urmatoarele: Cost; Timp; Discreţie.
Costul
La instanţa de judecată, conform legii taxelor de timbru, costul suportat va fi de 20 de lei.
Doar când acordul de mediere se referă la bunuri imobile sau partaje, atunci taxa de timbru cuvenită este redusă la jumătate din taxa stabilită în mod normal pentru judecarea acelui caz. Pentru a calcula taxa de timbru folosiţi calculatorul on-line: http://www.euroavocatura.ro/taxe_judiciare_timbru.php.
La notar, pentru început, este bine să verificăm disponibilitatea la mai multe birouri. Onorariul perceput de notar poate fi calculat conform anexelor 1,2 şi 3 care se găsesc pe: http://notariatpublic.com/ordin-46-c-2011-tarife-onorarii-notari.
În urma comparării costului implicat de cele două proceduri veţi putea decide care este varianta cea mai avantajoasă pentru dumneavoastră.
Timpul
La instanţa de judecată se depune o cerere de încuviinţare a acordului de mediere, la care se ataşează acordul de mediere. Se va fixa un termen de judecată care poate fi de la 20 la 40 de zile. La termen se verifică dacă acordul este susţinut de părţi, după care se pronunţă o hotărâre judecătorească ce va conţine termenii înscrişi în acord. Părţile trebuie să fie prezente la termen.
La notar, părţile se prezintă cu acordul şi în situaţia în care nu sunt necesare alte proceduri de verificare (extrase ONCPI), notarul poate redacta pe loc documentaţia necesară realizării formei autentice.
Din perspectiva acestui criteriu, procedura notarială este mai rapidă.
Discreţie/ confidenţialitate
La instanţa de judecată procedurile sunt publice, lista cauzelor se afişează la sediul judecătoriilor astfel încât oricine poate afla care sunt dosarele judecate într-o anumită zi.
La notar procedura este confidenţială. Inclusiv desfacerea căsătoriilor se poate finaliza cu maximă discreţie.
(Eventualele întrebări le puteţi formula direct pe adresa: marius@rfnc.ro)
Aştept întrebările dumneavoastră în legătură cu ceea ce vă interesează din procedura de Mediere, situaţii de conflict şi soluţionarea lor sau orice fel de lămurire asupra acestui subiect, pe adresa de contact: roxana.cozma@mediatoriautorizatiiasi.ro
Mediator Roxana Cozma
www.mediatoriautorizatiiasi.ro
Pagina de FB: mediatori autorizaţi iaşi
Cuvinte cheie: + mediere, acord de mediere, rationamente emotionale, tehnici de comunicare
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Învățătoare bătută de mama unei eleve la o școală din municipiul Botoșani
E timpul să înveți engleza, limba de circulație internațională! (P)
25 de judeţe şi Bucureşti sub cod galben de ninsoare şi viscol până sâmbătă seara. Polei în Moldova
Iată-l pe marele politician ieşean care se milogea să urce pe scenă, lângă boşi!
Politehnica a adus un internaţional de 20 de ani crescut în Italia. Iaşul a trecut Prutul
I-a tăiat faţa în trafic şi a sărit la bătaie. Scandalul s-a terminat cu o condamnare
Tânără de 21 de ani, condamnată pentru un accident mortal. Lipsa de experienţă!
Pot mare la Primărie: se împart 200 milioane de lei. Un contract mare la stârpitul căpuşelor
Un Caritas cu mobilă. 114 plângeri de înșelăciune la adresa Bismobil Kitchen
Gripa încă face victime la Iaşi. 40% dintre cei depistaţi cu gripă au nevoie de internare
Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, la Casa Muzeelor din Iaşi
Gradul de lăcomie al medicului șpăgar de la Oncologie Suceava: bani și cadouri la fiecare 15 minute
Guvernul ia în calcul să subvenţioneze din nou carburanţii, după scumpirile din ultima perioadă
Elena Rybakina a învins-o pe Victoria Azarenka şi este prima finalistă de la Australian Open
Bărbat cercetat după ce a înfometat şi schingiuit peste 30 de câini
Tatăl lui Novak Djokovici s-a fotografiat cu susţinători ai lui Putin, la Melbourne
Motivele pentru care tancul Leopard este considerat cel mai bun din lume
Ford va decide până la jumătatea lunii februarie câte locuri de muncă va elimina în Europa
China anunţă o scădere cu 80% a bilanţului zilnic al morţilor din cauza COVID-19
Ciorapii lungi – confortul, mai presus de estetică în sezonul rece (P)
Instrument digital gratuit pentru verificarea sănătății creierului
Google face concesii importante în India legate de Android. Compania a fost amendată pentru monopol
3 mituri despre videochatul în Iași. Ce este și ce nu este jobul ăsta (P)
Fraţii Tate, din nou la sediul DIICOT pentru a asista la percheziţiile informatice
Ilustraţii rare ale fabulelor lui La Fontaine, vândute la New York pentru 2,3 milioane de dolari
Elon Musk caută trei miliarde de dolari pentru a plăti datorii făcute pentru preluarea Twitter
A crescut valoarea contribuției de sănătate pentru cei care se asigură pe durată determinată
Ioan Alexandru TOFANOPENAI: despre viitorul luminos al şcolii |
Alexandru CĂLINESCUConservator? De ce nu… |
Neculai SEGHEDINIoT |
pr. Constantin STURZU„Dezumanizarea” femeii Canaanence |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.