Combinatorica lui Ramon Lull

Bineînțeles că nu se poate nega rolul determinant al gândirii dionisiace, de tip imaginativ, intuitiv, care este prezentă, în diverse proporții, în derularea oricărui act de creație, fie că este creație artistică, fie creație tehnică. Și reciproca este adevărată, modul logic de gândire fiind prezent atât în actul de creație tehnică, precum și în cel de creație artistică. În artele plastice, de exemplu, se operează cu diverse culori şi nuanţe ale acestora, într-o gamă infinită. Astfel, culorile primare, fundamentale, din care se pot obţine, teoretic, toate celelalte, sunt: pentru culorile lumină – roşu, verde şi albastru violet – iar pentru culori pigmentare – roşu, galben şi albastru. Din amestecul culorilor primare pigmentare, două câte două, se nasc trei culori binare sau secundare: portocaliu, verde şi violet (triunghiul culorilor după Delacroix).

Combinatorica se manifestă cel mai spectaculos în natură, în transmiterea informaţiei genetice. Înmagazinarea informaţiei ereditare se realizează cu ajutorul moleculelor de acid dezoxiribonucleic (ADN), care operează cu un „alfabet” compus din patru simboluri elementare, A (adenina), C (citozina), T (timina) şi G (guanina) şi care intră în compoziţia nucleului celulei. Cu aceste elemente este structurată amprenta genetică a fiecărui individ.

Ramon Lull (1232-1316) a fost primul care a crezut în rolul combinatoricii în procesul de analiză și creație. Lull era filosof, poet, teolog mistic, fiiind cel care a pus bazele limbii catalane literare. A fost una dintre cele mai stranii şi neobişnuite figuri ale secolului al XIII-lea spaniol, așa cum aflăm din lucrarea Filosofie spaniolă în texte. Evul mediu. Renaşterea (Bucureşti, Ed. Știinţifică, 1991).

Cinstit cu titlul de Doctor illuminatus, el a propus o reformă religioasă ce urmărea universalizarea creştinismului. În spiritul acestei idei, Lull dorea o reformă radicală a minţii însăşi, pentru ca oamenii de pretutindeni să folosească acelaşi alfabet al gândirii şi acelaşi alfabet al vorbirii. La baza acestor idei stătea lucrarea sa Ars magna (Ars universalis, Ars demonstrativa, Logica nova, Ars inveniendi). Această lucrare a apărut în urma unei intuiţii, a unei revelaţii divine, produsă în timpul autorecluziunii sale pe muntele Ronda din apropiere de Palma. Ars magna (marea artă) sau Ars magna et ultima (marea artă şi ultima), trebuia să răspundă tuturor întrebărilor posibile legate de lumea înconjurătoare.

Astfel, Lull era convins că tot ceea ce ne înconjoară este un rezultat al unei combinatorici divine. În acest sens, el a structurat lumea în predicate absolute și relative și în reguli de combinare a acestora. De exemplu, predicatele absolute erau bunătate, mărime, durată (eternitate), putere, înţelepciune, voinţă, virtute, adevăr, măreţie, care erau amplasate într-un cerc arătându-se toate combinaţiile posibile între acestea. Lull mai vorbește și de predicatele relative și lucrurile se complică foarte mult sub aspect filosofic, deja e prea mult pentru noi.

Lull a încercat să exemplifice acest mod combinatoric în care este structurată lumea prin intermediul unor discuri cu diametre diferite, pe care erau inscripționate diverse cuvinte, discuri care se roteau relativ unele față de altele, astfel încât, pe orizontală se puteau citi diverse propoziții sau fraze. În acest fel, mecanic, se putea exemplifica marea artă combinatorie. Se spune că Lull a făcut sisteme mecanice cu zeci de discuri pentru a revela toate realitățile lumii. Nu se știe dacă este adevărat, nu mai contează asta, ci este important ce a rămas după acest efort intelectual care s-a produs acum aproape 800 de ani.

A rămas ideea că, prin combinatorică, se poate explica lumea, dar, mai mult, poate fi creată o nouă lume.

Astfel, în prezent, combinatorica este recunoscută ca o metodă logică de creație, mulți considerând că, de fapt, creația nu este decât o combinație de sunete, litere, culori, suprafețe, forme etc. Unul dintre acești teoreticieni a fost Abraham Moles (1920-1992). Acesta era la bază inginer electric cu studii la Grenoble, fiind un apărător entuziast al artei combinatorii permutaţionale, văzînd în ştiinţa permutărilor o posibilitate de lărgire a cîmpului posibilităţilor artistice, şi, mai mult chiar, o expresie a potenţialului estetic, singurul motor originar, profund intuitiv, al creaţiei artistice în literatură, muzică şi arte plastice. Moles arăta că, de exemplu, din punct de vedere strict sintactic, un text este reprezentat, de fapt, de combinaţii de litere, cuvinte, semne de punctuaţie, spaţii vide, cifre, simboluri ideografice etc., combinaţii care respectă o serie de reguli gramaticale.

Numeni nu a exprimat mai frumos esența combinatoricii decât Umberto Eco. În Pendulul lui Foucault, unul din eroii săi, afirmă, la un moment dat, că “… ştiinţa combinării e o muzică a gîndirii …”.

Această replică a fost exprimată atunci când eroii cărții, italieni fiind, încercau să “spargă” codul de acces într-un calculator ce purta, evident, marca Olivetti. Încercarea se făcea prin combinarea unor litere din diverse cuvinte care, credeau ei, aveau o anumită importanță simbolică pentru deținătorul acelui calculator. N-au reușit până la urmă…

Salvador Dali mărturisea odată că, în opinia sa, el este o reîncarnare a lui Ramon Lull. Văzând cât de ciudați, de stranii, de creativi și de nonconformiști au fost cei doi, chiar dacă ar fi să nu crezi în reîncarnare, nu ai cum să nu înclini să-i dai dreptate marelui artist!

Prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin este cadru didactic și prorector la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași

Publicitate și alte recomandări video