Comisarii OPC Iași printre blănurile de la tarabele de Sărbători. Marfuri de peste 500.000 lei, scoase din circuit: erau neconforme

joi, 24 octombrie 2024, 02:46
2 MIN
 Comisarii OPC Iași printre blănurile de la tarabele de Sărbători. Marfuri de peste 500.000 lei, scoase din circuit: erau neconforme

Haine fără etichetă, neafișarea prețurilor de vânzare și neafișarea certificatului de înregistrare de la Registrul Comerțului sunt doar câteva dintre neregulile descoperite de comisarii de la Protecția Consumatorilor, în urma unor controale la comercianții de haine în perioada Sărbătorilor Iașului.

Au fost oprite de la comercializare produse în valoare de jumătate de milion de lei. Verificările au vizat însă și alte domenii de activitate.

50 de operatori economici au fost verificați

În perioada 7-16 octombrie, inspectorii de la Protecția Consumatorilor au controlat 50 de operatori economici din mai multe domenii de activitate și 48 dintre ei au fost prinși cu nereguli. Pe de o parte, s-a urmărit modul de respectare a prevederilor legale la comercializarea produselor textile, însă nu au fost scăpați din vedere nici operatorii economici care comercializau produse de origine animală și non-animală în unitățile de alimentație publică.

Astfel, potrivit reprezentanților Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Iași, principalele abateri constatate la comercializarea articolelor textile, dar și a celor din piele sau blană naturală, au fost legate de: lipsa etichetei privind compoziția fibroasă; lipsa traducerii, în limba română, a etichetelor la comercializarea articolelor textile, respectiv a celor din piele sau blană naturală; neafișarea prețurilor de vânzare și neafișarea certificatului de înregistrare de la Registrul Comerțului. În consecință a fost dispusă măsura opririi temporare de la comercializare a unui număr de 673 bucăți/produse, în valoare totală de 515.390 de lei.

S-au confiscat și numeroase produse alimentare

Dar probleme au fost găsite și la alți operatori economici. Inspectorii de la Protecția Consumatorilor au descoperit nereguli și în rândul comercianților de produse alimentare, respectiv la prestarea serviciilor de alimentație publică. Aici, problemele au fost legate fie de comercializarea de produse care nu prezintă informații privind declarația nutrițională și/sau lista de ingrediente, lipsa de informații privind conținutul de ingrediente alergene, comercializarea unor produse din carne preparate în ziua anterioară și neinformarea consumatorilor cu privire la faptul că produsele provin din materii prime congelate. Conform raportării CJPC Iași, în urma acestor verificări a fost dispusă măsura opririi definitive de la comercializare a unei cantități de 15,6 kilograme de produse alimentare, în valoare totală de 1.740 lei. Pe lângă confiscarea produselor, pentru abaterile constatate inspectorii au aplicat 44 de avertismente și 5 amenzi în valoare de 11.000 de lei.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii