
Comisarul Zacornea, bun de plată? Ar putea fi obligat să achite sume consistente familiei bărbatului găsit mort la Holboca. Culmea, circula fără asigurare

Cazul accidentului mortal de la Holboca, petrecut în vara anului 2023, îl aduce din nou în prim-plan pe fostul comisar de poliție Vasile Zacornea, care riscă nu doar o condamnare penală, ci și plata unor despăgubiri civile consistente. Potrivit informațiilor furnizate de avocatul familiei victimei, Codrin Stupariu, daunele solicitate în instanță vor depăși suma de 100.000 de euro.
Într-un context în care autoturismul implicat nu era asigurat, iar proprietarul mașinii este soția fostului comisar, toate cheltuielile ar putea cădea exclusiv în sarcina acestuia.
„Mașina domnului Zacornea era, la momentul infracțiunii, pe numele soției, iar autovehiculul nu avea asigurare. Mă tem că domnul Zacornea va trebui să plătească daunele civile din buzunarul său, el fiind șoferul de la acel moment. Încă nu ne-am pus de acord asupra sumei pe care o vom cere în instanță, însă va fi peste 100.000 de euro. Până în prezent, domnul Zacornea nu ne-a contactat pentru o ofertă în acest sens”, a declarat Codrin Stupariu.
Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Un alt aspect controversat este legat de audierea expertului desemnat să studieze dinamica accidentului, audiere solicitată chiar de apărătorii lui Zacornea. „Au solicitat audierea expertului, ciudat. Culmea, noi am fost anunțați cu o zi înainte de audiere, care a avut loc la Cluj”, a afirmat Stupariu, exprimându-și nemulțumirea cu privire la comunicarea procedurală.
Contactați de „Ziarul de Iași”, avocații lui Vasile Zacornea au refuzat să comenteze acuzațiile sau să ofere un punct de vedere cu privire la desfășurarea anchetei. „Cazul se află în faza de urmărire penală când nu se pot oferi informații din interior”, ne-a spus unul dintre avocații lui Zacornea.
Accidentul de la Holboca: cum s-a întâmplat tragedia
În dimineața zilei de 30 iunie 2023, localnicii din Holboca au găsit trupul neînsuflețit al unui bărbat pe o stradă de pământ din localitate. Acesta nu prezenta leziuni externe vizibile și doar urme minime de sânge. Victima, în vârstă de 45 de ani, era cunoscută în comunitate pentru consumul excesiv de alcool. Raportul toxicologic a confirmat o alcoolemie de 2 la mie în sânge, iar martorii au relatat că bărbatul obișnuia să adoarmă pe marginea drumului sau în șanțuri.
Polițiștii au analizat imaginile surprinse de camerele de supraveghere din zonă și au constatat că, în noaptea accidentului, două vehicule au circulat pe acel drum. Unul dintre acestea era un Mitsubishi aparținând soției lui Vasile Zacornea. Verificările criminalistice au dus rapid la identificarea fostului comisar ca posibil autor. La început, Zacornea a negat orice implicare, dar o expertiză realizată ulterior a descoperit rămășițe umane pe vehiculul său, ceea ce l-a determinat să-și nuanțeze poziția. A recunoscut că a trecut pe acel drum în noaptea respectivă, dar a susținut că nu a simțit vreo denivelare care să indice prezența unui obstacol.
Raportul de expertiză: „Zacornea putea să-și dea seama”
În urma unei anchete extinse, experții Laboratorului Interjudețean de Expertize Criminalistice Iași au finalizat un raport de 12 pagini care aduce informații esențiale pentru dosar. Potrivit concluziilor acestora, Zacornea „avea posibilitatea vizuală și auditivă, cât și cea legată de dezechilibru, de a sesiza momentul trecerii peste victimă.”
Aceste concluzii au determinat avocatul familiei victimei să afirme că Zacornea urmează să fie audiat în calitate de inculpat și trimis în judecată pentru ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului.
„Dacă șoferul nu ar fi plecat de la locul accidentului, astăzi nu mai avea nicio calitate în dosar. Nu cunosc motivele pentru care acesta a plecat, dar declarația lui, în calitate de suspect, este într-o totală contradicție cu raportul”, a precizat avocatul Codrin Stupariu. Acesta a subliniat, de asemenea, că victima are o parte de responsabilitate, întrucât nu avea ce căuta culcată în mijlocul drumului. Cu toate acestea, părăsirea locului accidentului rămâne o faptă gravă.
Drumul accidentului: public și cunoscut de suspect
Un alt element-cheie în construcția dosarului este statutul drumului pe care a avut loc accidentul. Apărarea lui Zacornea a încercat să obțină informații de la autoritățile rutiere privind natura juridică a drumului, în ideea că, fiind o cale de acces folosită doar de câțiva localnici, ar putea avea un regim special. Răspunsul oficial, însă, a fost clar: drumul de pământ este drum public, ceea ce înseamnă că regulile de circulație se aplică în mod normal.
Surse citate de „Ziarul de Iași” susțin că fostul comisar folosea acel traseu ca o scurtătură spre locuința sa, evitând intenționat arterele principale pentru a nu fi observat de patrulele de poliție.
În noaptea producerii accidentului, Zacornea a fost observat la o spălătorie auto din apropierea complexului Green Park, spălând autoturismul. Detaliul, considerat relevant de anchetatori, ar putea fi interpretat ca o încercare de a șterge urmele accidentului înainte ca poliția să inițieze cercetările.
În cazul în care procurorii vor concluziona că fostul polițist a fost conștient că a trecut peste trupul victimei și a părăsit locul faptei, Vasile Zacornea riscă o pedeapsă de până la trei ani de închisoare. Având în vedere circumstanțele și profilul inculpatului, este posibil ca pedeapsa să fie cu suspendare, conform opiniei avocaților consultați de jurnaliști.
Pe lângă riscul unei condamnări penale, Zacornea ar putea fi obligat să achite și o sumă semnificativă familiei îndoliate, în lipsa unei asigurări obligatorii valabile. Pentru moment, partea civilă nu a primit niciun semn de conciliere sau ofertă din partea fostului comisar.
Publicitate și alte recomandări video