Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Comisia Europeană trimite România în faţa justiţiei pentru că nu a recuperat de la fraţii Micula ajutoare ilegale

GALERIE
micula
  • micula
- +

Comisia Europeană (CE) a anunţat, vineri, că a decis să trimită România în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru nerespectarea obligaţiei de a recupera în integralitate, de la oamenii de afaceri Viorel şi loan Micula şi de la grupul lor de firme, ajutoare de stat ilegale în valoare de până la 92 de milioane euro, în conformitate cu decizia CE din 2015.

”Printr-o hotărâre arbitrala pronunţată în decembrie 2013 (Micula/România) s-a constatat că, prin retragerea, în 2005, a unei scheme de încurajare a investiţiilor, cu patru ani înainte de expirarea sa prevăzută pentru 2009, România a încălcat un tratat bilateral de investiţii încheiat între România şi Suedia. România a anulat schema de ajutoare ca parte a procesului de aderare la UE în vederea respectării normelor UE privind ajutoarele de stat în legislaţia sa naţională”, se arată în comunicat.

Instanţa de arbitraj a obligat România să îi despăgubească pe reclamanţi, Viorel şi loan Micula, doi investitori cu cetăţenie suedeză, pentru că aceştia nu au beneficiat în întregime de schemă.

Cu toate acestea, în urma unei investigaţii amănunţite, la 30 martie 2015, CE a adoptat o decizie în care concluziona că suma plătită de România drept despăgubiri celor doi investitori şi societăţilor acestora încalcă normele UE privind ajutoarele de stat şi prin care obliga România să recupereze despăgubirile de la beneficiari.

”În special, Comisia a constatat că, prin faptul că a plătit despăgubiri reclamanţilor, România le-ar acorda avantaje echivalente cu cele furnizate prin schema de ajutoare incompatibilă. Normele UE privind ajutoarele de stat impun, ca o chestiune de principiu, recuperarea ajutoarelor de stat ilegale, în scopul de a se elimina denaturarea concurenţei create de ajutor”, se arată în comunicat.

Termenul pentru punerea în aplicare de către România a deciziei Comisiei a fost 31 iulie 2015, în conformitate cu procedurile standard, şi anume patru luni de la notificarea oficială a deciziei Comisiei. Până la recuperarea integrală a ajutorului ilegal, beneficiarii în cauză continuă să profite de un avantaj competitiv ilegal, motiv pentru care recuperarea trebuie să aibă loc cât mai curând posibil.

”România a recuperat deja de la beneficiari o parte din ajutoarele ilegale. Cu toate acestea, după mai mult de trei ani de la decizia Comisiei, aproape jumătate din valoarea iniţială a ajutorului nu a fost încă recuperată şi deocamdată nu există nicio perspectivă de rambursare integrală imediată a ajutorului restant”, se arată în comunicat.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri