anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Comunicat de presă

Compania de Transport Public Iași organizează selecție pentru ocuparea postului vacant de inspector protecția mediului (P)

GALERIE
autobuz ctp iasi
  • autobuz ctp iasi
- +
C.T.P. Iași S.A. organizează selecție în vederea ocupării postului vacant de Inspector Protecția Mediului din cadrul Biroului SSM-SU-Protecția Mediului.  
 
Scopul postului: aplică legislația privind protecția mediului și implementează măsurile necesare pentru obținerea autorizațiilor de mediu, acordurilor de mediu, autorizațiilor privind gestionarea deșeurilor de toate tipurile de la nivelul companiei, monitorizarea și raportarea rezultatelor. 
 
Procedura de evaluare cuprinde trei etape:
 
• etapa I – selecția dosarelor înregistrate până la data de 27 iulie 2021, orele 14.00; 
 
Depunerea dosarelor se face la Registratura C.T.P. Iași S.A. din str. Silvestru nr.5.
 
• etapa a II a – susținerea probei scrise sub formă de test grilă, la data de 28 iulie 2021, orele 10.00, din bibliografia afișată; 
 
• etapa a III a - interviu pentru candidații admiși la etapa a II-a, în  data de 30 iulie 2021, orele 09.00.
 
Condițiile  de participare la selecție sunt:
 
a) studii superioare de licență sau echivalente și certificat de absolvire curs de perfecționare în domeniul protecției mediului (responsabil de mediu/gestionarea deșeurilor);                                                                                                                       
 
b) alte cerințe:
 
• cunoștințe la nivel profesionist a legislației privind protecția mediului;
• cunoștințe de operare PC: Word, Excel, baze de date; 
 
c) apt medical și psihologic.
 
Criteriile de selecție sunt:
 
• abilități de comunicare și argumentare;
• cunoștințe specifice la nivel profesionist;
• responsabilități asumate, obiectivitate;
• viteză de reacție, atenție, îndemânare, spirit de observație;
• capacitate de analiză și sinteză;
• abilități de a lucra în echipă;
• motivația candidatului.
 
Dosarul de înscriere la selecție va conține următoarele: 
 
• scrisoare de intenție;
• curriculum vitae model comun european;
• copii certificate conform cu originalul după actele de stare civilă și studii;
• copie după cartea de muncă sau adeverință eliberată de angajator care să ateste vechimea în muncă;
• adeverință care să ateste starea de sănătate eliberată de medicul de familie, cu cel mult 30 zile anterior;
• recomandări de la locurile de muncă anterioare;
• cazier judiciar.
 
Relații suplimentare se pot obține la sediul firmei din str. Silvestru nr. 5, email: mru@sctpiasi.ro  sau la telefon 0372 148 608

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

De ce a produs atâta nervozitate la Bruxelles succesul Giorgiei Meloni în Italia? (II)

Alexandru LĂZESCU

De ce a produs atâta nervozitate la Bruxelles succesul Giorgiei Meloni în Italia? (II)

Alegerile din Italia accentuează tendința de a aduce valorile culturale și raporturile dintre Comisia Europeană și statele membre în centrul disputelor electorale viitoare din UE.

opinii

Dreptate en detail

Briscan ZARA

Dreptate en detail

Ceea ce este şi mai interesant e că fiind alese arbitrar, legile care garantează menţinerea dreptăţii pot fi la fel de uşor schimbate precum pelincile unui bebeluş. Sunt atâtea dreptăţi pe lume că ai de unde alege. Ceea ce ieri era ilegal, azi e chiar obligatoriu, ceea ce e azi împotriva legii, mâine poate fi permis sau chiar încurajat.

Lupta micuţilor cu lupul fioros

Cristina DANILOV

Lupta micuţilor cu lupul fioros

Mulţi adulţi tratează fricile copiilor în mod condescendent. Ce dacă se teme, e normal, spunem, copilul va creşte şi totul va trece; sau - toţi ne-am temut cândva de ceva şi iată, am crescut şi nu ne-a mai mâncat lupul. Dar, în acelaşi timp, adulţii tac mâlc despre cât de multe necazuri le-a cauzat frica în copilărie, şi poate că şi acum, doar că ei au învăţat să le ascundă bine. 

Domnul Marga şi meandrele adevărului istoric

Mihai DORIN

Domnul Marga şi meandrele adevărului istoric

Indiferent de finalul războiului din Ucraina, abţinerea noastră de la acte revărsânde şi iresponsabile, chiar şi atunci când ştim că teritoriile răpite României rămân o rană deschisă, o ţară ca a noastră, dacă e ţară demnă şi nu accident al istoriei, nu poate abdica de la onoare şi solidaritate cu valorile lumii libere. Întrucât din credinţă şi asumarea acestor valori ne-am născut şi noi, ca naţiune şi stat. Nu Rusia ne-a fost naş, ci ideile şi valorile lumii libere.

pulspulspuls

Un experiment politic va avea loc pe acoperişul hotelului “Europa” din Iaşi

Un experiment politic va avea loc pe acoperişul hotelului “Europa” din Iaşi

Un experiment deosebit se pune la cale în filiala liberalilor ieşeni, o procedură extraordinară de măsurare a potenţialului politic al unor candidaţi. 

Caricatura zilei

Scăpări de gaze #NordStream5

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.