FOTO: Forfotă pe șantierul de la Palas Campus. Cum arată acum zona
Pe santierul de la Palas Campus, în preajma strazii Sfântul Andrei, este forfota. Cladir (...)
citeste totduminica, 07.03.2021
Peste 140 de studenţi s-au înscris, în doar o săptămână, la cursul „Real Estate Business Management” organizat de compania IULIUS în parteneriat cu Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Cursul, care va fi susţinut de profesionişti din companie, confirmă implicarea activă a IULIUS în domeniul educaţional şi contribuţia la formarea noilor generaţii. La final, tinerii vor avea posibilitatea să obţină un internship plătit la IULIUS.
Compania IULIUS are peste 30 de ani de experienţă în domeniul real-estate, fiind singurul dezvoltator şi operator de proiecte mixed-use de regenerare urbană din ţară. Educaţia este una dintre cele trei direcţii în care compania a ales să se implice în oraşele în care este prezentă, alături de comunitate şi mediu. De această dată, cursul lansat în parteneriat cu mediul universitar are scopul de a aduce realitatea din real-estate în mijlocul tinerilor care îşi doresc o carieră în acest domeniu, printr-un transfer de experienţă între generaţii.
„Pe o piaţă a muncii dinamică, precum cea din România, o combinaţie reală între teorie şi practică este de preferat pentru cei care caută succesul. În acest sens, specialiştii IULIUS vin în întâmpinarea nevoii studenţilor noştri de a se apropia de realitatea imediată, oferind o cale de a înţelege aplicabilitatea cunoştinţelor dobândite, determinând fixarea cunoştinţelor în memorie şi, ulterior, transformarea lor în comportamente”, a declarat prof. univ. dr. Teodora Roman, decanul Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor (FEAA) din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.
Începând cu semestrul al doilea al anului universitar 2020 – 2021, studenţii din anul I de la programele de masterat din domeniile Management, Marketing şi Administrarea Afacerilor din cadrul FEAA au posibilitatea de a participa gratuit la cursul „Real Estate Business Management”, o introducere aplicată în domeniul dezvoltării şi operării proiectelor mixed-use, centrelor comerciale şi clădirilor de birouri. Disciplina este facultativă, presupune două ore de curs şi două ore de seminar pe săptămână şi va fi predată de specialişti cu experienţă din compania IULIUS, din sfere diferite de activitate. Pe parcursul întregului semestru, studenţii vor învăţa despre managementul activelor, cel operaţional şi tehnic, închirieri, prospectare şi selecţia chiriaşilor, gestionare financiară, indicatori de performanţă, marketing şi comunicare şi multe altele, ancorate în situaţii concrete şi aplicabile unui portofoliu vast de proprietăţi.
„Responsabilitatea IULIUS ca dezvoltator, dar şi ca membru al comunităţii, transcede limitele unei companii obişnuite. În contextul în care, zilnic, interacţionăm cu 150.000 de vizitatori şi peste 15.000 de angajaţi din clădirile de birouri, investiţia în formarea noilor generaţii este un pariu pe continuitatea unei societăţi sustenabile. Astfel, credem că implicându-ne în sistemul educaţional, ne ajutăm şi pe noi înşine, prin pregătirea unor viitori specialişti în domeniu, dar reuşim şi să diversificăm abilităţile şi cunoştinţele pieţei muncii. În plus, am încercat să creăm un curs axat în totalitate pe partea practică, care le oferă tinerilor ocazia să interacţioneze cu aspecte ancorate în realitatea de zi cu zi a proiectelor pe care le administrăm”, a declarat Sebastian Mahu, Head of Asset Management IULIUS.
Cursul va fi susţinut de către Nicolae Ghiba, Coordonator Activităţi Financiare de Operare IULIUS şi doctor în Finanţe, şi Sebastian Mahu, Head of Asset Management IULIUS, cu sprijinul altor specialişti din companie. Pentru că s-au înscris mai multe persoane decât locurile disponibile, va fi realizată o etapă de selecţie. După finalizarea cursului, tinerii vor avea posibilitatea să urmeze un internship plătit în cadrul companiei IULIUS, iar disciplina va figura în suplimentul care însoţeşte diploma programului de masterat.
***
Proiectele IULIUS - focus pe educaţie, comunitate şi mediu
În 2020, IULIUS a atins 20 de ani de prezenţă pe piaţa autohtonă cu acest nume, moment marcat prin acţiuni aniversare pe cele trei direcţii de implicare ale grupului: educaţie, comunitate şi mediu. Acţiunea dedicată educaţiei este susţinerea cursului universitar „Real Estate Business Management” de către specialiştii din companie, o continuare a programului „Iaşi, oraşul viitorului tău”, demarat încă din 2018, cu scopul de a promova oraşul drept un centru academic puternic, cu multiple oportunităţi de carieră.
Iniţiativa orientată spre comunitate este lansarea noului concept de retail Family Market, focusat pe zonele rezidenţiale în expansiune şi personalizat pe nevoile locuitorilor. Primele două astfel de proiecte se vor dezvolta în judeţul Iaşi (comuna Miroslava şi cartierul Bucium), reprezintă o investiţie totală de 16 milioane de euro şi vor fi realizate în acest an.
Acţiunea dedicată mediului presupune lansarea unei platforme interactive de prezentare a parcurilor realizate de compania IULIUS, un element de unicitate al proiectelor sale de regenerare urbană. www.iuliusgardens.ro reprezintă un tur virtual al grădinilor, dar şi o mini enciclopedie a ecosistemului dezvoltat în cadrul lor.
Cuvinte cheie: + Iulius, curs, management, Economie
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Elon Musk a pierdut și a doua poziție în clasamentul celor mai bogați oameni din lume
Mall-urile din Timișoara vor fi închise în weekend. Alte măsuri pe timp de carantină
Carantinarea Timișoarei. Arafat: Măsurile locale ajută să nu ajungem pe plan național
FOTO: O zi la Centric. Cum se lucrează în clădirile moderne de birouri din Iași
Grădinile zoologice nu pot vinde animalele pentru vânătoare, circ sau sacrificare!
Recunoașteți zona? Fotografia a fost surprinsă în Iași în anul 1962
Chirica s-a întâlnit cu jucătorii de la Poli: “Iaşul trebuie să rămână în elita fotbalului”!
2.268 de mașini verificate de RAR la Iași. Peste jumătate aveau neconformități
CS Universitatea Craiova a învins FC Botoșani. Cel mai tânăr marcator din sezon
Timişoara intră în carantină de luni din cauza ratei mari de infectare
FOTO: Forfotă pe șantierul de la Palas Campus. Cum arată acum zona
FOTO: Groapă semnalizată cu crengi în Iași. Este la marginea unui trotuar
FOTO: Ieșenii nu mai au unde parca. Mașini lăsate aiurea, stâlpi ca măsură extremă
Polițistul care nu a oprit crimele din Bacău se ocupase de „cazurile haioase“
Unul dintre polițiștii arestați după ce au bătut brutal doi tineri conduce un sindicat
Două tinere polițiste, sub control judiciar. Au asistat la torturarea a doi indivizi
Cel mai tânăr român care se imunizează contra Covid, un adolescent de 16 ani
Zboruri Iași-Dublin din aprilie cu HiSky. Două curse pe săptămână
Noul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, Nichifor Botoșăneanul, hirotonit duminică
141 de cazuri noi de COVID la Iași. Județul este pe locul 7 în țară
4.064 cazuri noi și 69 de decese din cauza COVID în ultimele 24 de ore
Şase morți şi 40 de răniți într-un accident în care a fost implicat un autocar din Ucraina
IMAGINI: Amenințare cu bomba la Hotel Unirea în Iași! Cei de la SRI nu au găsit nimic
FOTO: Hoți prinși scotocind în containerele cu haine donate din Alexandru
Șase localități în scenariul roșu, zece în scenariul galben în județul Iași
Roverul Perseverance şi-a început explorarea pe Marte. Prima deplasare pe sol
Nicolas Cage s-a căsătorit pentru a cincea oară. Noua soție are 26 de ani
Sâmbătă sunt Moșii de iarnă. Se dă mâncare de pomană și se lasă și vasele
LIVE VIDEO: Flăcările au cuprins Prefectura Suceava. Clădirea este de patrimoniu
VIDEO: Proteste în stradă la Iași din cauza noroaielor de pe drum. Reacția Primăriei
Criminalul din Onești a fost audiat după ce a fost detubat. Mărturia sa este esențială
Rafila: Se poate să ajungem din nou la 10.000 de cazuri pe zi
Monumenta linguae Dacoromanorum. Scurt istoric al unui proiect filologic major (IV)
Ce înseamnă finisajele și cât de mult contează detaliile pentru confortul unui apartament nou (P)
Ce înseamnă să ai de-a face cu o lume mult prea complexă ca să o poţi înţelege pe deplin? (I)
Zeci de permise reţinute unor şoferi care au trecut calea ferată
O nouă amânare pentru licitaţia de proiectare a tronsonului A8 Ungheni-Tg.Neamţ
Audi Q7, radiat în Italia şi neînmatriculat, depistat pe străzile Iaşului
Cearta a doi iubiți din Iași a ajuns pe masa Înaltei Curți a României: „Ce i se poate reproşa”
Atenție unde parcați! Au apărut hoții de catalizatoare. Operează pe sub masina
Bătaia de joc de la Gara mare, oprită după articolul ZDI. Se redeschide parcarea pentru public
Licitaţii pentru locuri de parcare în mai multe zone din Cantemir, Tătăraşi sau Mircea cel Bătrân
Ieşenii care vând o maşină se vor putea programa online la Primărie
Judecarea contestaţiei depuse de Beatrice Rancea s-a amânat pe luni
Viata la ţară este destul de complicată: cum te poate băga la pușcărie apa de ploaie?
Un hoţ de buzunare din Dobrovăţ opera în autobuzele din municipiu
Nicolae GRECUProiectele, iluzii în fotbalul ieşean |
Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)
Eugen MUNTEANUMonumenta linguae Dacoromanorum. Scurt istoric al unui proiect filologic major (IV) |
pr. Constantin STURZUHirotonie de Episcop: Preasfinţitul Nichifor Botoşăneanul |
Aurelian-Petruș PLOPEANUCe înseamnă să ai de-a face cu o lume mult prea complexă ca să o poţi înţelege pe deplin? (I) |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.