Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Compania Sikorsky este gata să producă elicoptere în România

Pentru aceasta este nevoie ca armata română să aleagă să cumpere modelul Black Hawk.

GALERIE
Blackhawk
  • Blackhawk
- +

Producătorul american de elicoptere Sikorsky, controlat de grupul Lockheed Martin, ia în calcul posibilitatea de a produce elicoptere S-70 Black Hawk în România, la Braşov sau Craiova, în cazul în care armata alege acest model de elicopter pentru a înlocui vechea flotă de elicoptere Puma, au declarat, pentru News.ro, reprezentanţi ai companiei americane, care au avut mai multe discuţii cu oficialii statului român în ultimul an şi jumătate. 

Sikorsky, companie care a fost preluată din 2015 de grupul Lockheed Martin - unul dintre cei mai mari jucători pe piaţa echipamentelor militare (Aerospace & Defense) -, deţine din 2007 o fabrică în sud-estul Poloniei, la Mielec, singura unitate a companiei din afara Statelor Unite. Fabrica PZL Mielec a Sikorsky a produs peste 40 de elicoptere Black Hawk pentru clienţi precum Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Turcia sau state din Amercica de Sud. Sikorsky este al doilea competitor al Airbus Helicopters pentru dotarea armatei române cu noi elicoptere militare multirol, care să înlocuiască vechile elicoptere Puma, după Bell Helicopter, care propune asamblarea în România a modelului AH-1Z Viper. Airbus Helicopters a fost mult timp favorită, cu modelul H215 M, în condiţiile în care a construit deja o uzină nouă de elicoptere la Ghimbav, inaugurată în 2016 în prezenţa preşedintelui Franţei.

Totuşi, jucătorii din sector spun că deciziile privind acordarea de contracte de o asemenea anvergură au o componentă politică importantă, iar discuţiile dintre reprezentanţii companiilor şi oficiali români din guvern sau Ministerul Apărării au loc constant. "La acest moment, discuţiile (cu oficialii români, n.r.) continuă să fie preliminare, sunt la stadiul de analiză de piaţă, analiză de produs, referindu-se la capacităţile operaţionale ale diferitelor aparate pe care le au în vedere. Sikorsky a fost în discuţii în ultimele 18 luni cu reprezentanţii guvernului României în legătură cu o eventuală achiziţie de elicoptere", a declarat pentru News.ro directorul regional pentru Europa Centrală şi de Est al Sikorsky Aircraft, Joel Villa. Compania americană ia în calcul şi producerea elicopterului în România în cazul unei comenzi importante, însă reprezentanţii săi se feresc să anunţe angajamente clare în această fază a discuţiilor. "Sikorsky şi Lockheed Martin continuă să fie interesate de parteneriate cu ţări care dispun de o bază bună de aprovizionare, de o industrie dezvoltată şi de o forţă de muncă calificată, aşa cum este România.

Nu pot face comentarii despre modul exact cum vom acţiona până nu cunoaştem mai mult despre intenţiile guvernului român în legătură cu achiziţia de elicoptere, dar suntem întodeauna deschişi la propuneri", a mai spus Villa, pentru News.ro. Totuşi, surse apropiate discuţiilor au declarat, pentru News.ro, că Sikorsky şi compania-mamă, Lockheed Martin, s-au arătat de acord să producă elicoptere Black Hawk în România în cazul în care guvernul decide să cumpere acest model.  Reprezentanţi ai Sikorsky au vizitat în ultimul an fabricile din România din industria aeronatică şi au reţinut două amplasamente unde ar putea fi produs modelul Black Hawk: fabrica de avioane de la Craiova şi IAR Braşov, potrivit surselor menţionate.

De asemenea, ambasadorul României la Varşovia a vizitat uzina Sikorsky de la Mielec în urmă cu două luni pentru a vedea modul în care funcţionează modelul de producere a elicopterelor. În cazul unei eventuale decizii de fabricare a elicopterului Black Hawk în România, modelul de producţie ar putea fi cel introdus la fabrica de la Mielec, o fostă uzină de producere de avioane care a trecut, după preluarea de către Sikorsky, la producţia de elicoptere. La Mielec, cele mai multe componente ale carcasei sunt fabricate local, unele componente sunt produse în Cehia şi Statele Unite, alte componente sunt produse tot în Polonia de furnizori ai Sikorsky (precum Pratt & Whitney) veniţi odată cu producătorul de elicoptere, iar unele componente fabricate la Mielec sunt exportate în SUA, unde sunt asamblate în elicopterele produse acolo. Un elicopter Black Hawk costă de la 12 milioane dolari, în varianta de bază, până la 25 milioane dolari, preţ care include şi echipamente suplimentare, mentenanţă sau pregătirea piloţilor, însă preţul variază şi în funcţie de dimensiunea comenzii - cu cât comanda este mai mare, cu atât preţul pentru un elicopter este mai mic.  

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri