De Sănătate

Punem punctul pe știi

Computer Tomograf sau RMN? Când este recomandată fiecare investigație?

miercuri, 04 decembrie 2024, 03:00
3 MIN
 Computer Tomograf sau RMN? Când este recomandată fiecare investigație?

Pacienții care au nevoie de investigații imagistice le pot face atât în sistemul public, cât și în cel privat. La Clinica Neolife Iași se pot efectua astfel de servicii de diagnostic imagistic atât radiologic, RMN și CT, cât și de medicină nucleară, PET-CT și scintigrafie. Dr. Claudia Cîrjă, medic primar Radiologie și Imagistică Medicală și medic specialist Medicină Nucleară, a explicat care sunt recomandările și diferențele dintre cele două investigații imagistice.

Citiți versiunea integrală a Ziarului de Sănătate, numărul 35

„Rezonanța Magnetică Nucleară este o metodă de investigație neinvazivă, care oferă imagini de înaltă rezoluție. Poate fi utilizată frecvent pentru diagnosticul și stadializarea bolilor oncologice, în patologia neurologică, având performanță ridicată în evaluarea tumorilor, malformațiilor, accidentelor vasculare cerebrale. Investigația permite aprecierea precoce a modificărilor. Putem apela la RMN și pentru o evaluare abdomino-pelvină cu obținerea de imagini anatomice detaliate, fiind considerată de elecție în aprecierea modificărilor de la nivelul sistemului genital feminin, a prostatei sau a rectului. Patologia mamară malignă ,musculo-scheletală și a coloanei vertebrale, degenerativă, tumorală, traumatică, sunt alte recomandări pentru o investigație de tip RMN”, a explicat dr. Claudia Cîrjă.

Investigația poate fi făcută cu sau fără substanță de contrast, în funcție de recomandările specialistului. Medicul a spus că RMN-ul nu presupune iradierea pacientului. Din acest motiv poate fi efectuat și la femeile însărcinate.

„Tomografia Computerizată sau CT-ul este o metodă de examinare structurală rapidă și precisă. O singură examinare permite evaluarea de segmente multiple, cu obținerea unui bilanț optim în stadializarea oncologică. Ceea ce trebuie știut este că tomografia computerizată este accesibilă și persoanelor care au implantate materiale metalice incompatibile cu aparatul RMN”, a spus medicul.

Dr. Claudia Cîrjă a atenționat că CT-ul implică un risc mai mare de alergie la substanța de contrast iodată injectată intravenos. Se știe că CT-ul este des utilizat la pacientul oncologic în vederea monitorizării bolii. Din acest motiv medicul a subliniat că este necesară o apreciere corectă a indicațiilor și frecvenței examinărilor întrucât este o metodă iradiantă care utilizează radiații X.

Ce este examinarea PET-CT?

Există situații în care pacienților li se recomandă o scanare de tip PET-CT pentru diagnosticarea, localizarea și identificarea stadiului în care se află tumora și monitorizarea afecțiunii.

Dr. Claudia Cîrjă a explicat că aceasta este o tehnică integrată de imagistică medicală care utilizează două tipuri de scanare. Este vorba de PET, adică tomografia cu emisie pozitronică pentru obținerea de date funcționale legate de metabolism, și CT sau tomografia computerizată utilizată pentru obținerea de detalii anatomice și de localizare.

„PET-CT este utilizată în patologia oncologică pentru diagnostic, localizare și stadializare. Poate depista tumori în stadii precoce, metastaze sau recidive tumorale aflate sub limita de detecție a examinărilor CT sau RMN. Are utilitate și pentru aprecierea eficienței terapeutice, de exemplu în limfoame. Pe lângă patologia oncologică se mai poate utiliza în afecțiuni neurologice precum epilepsie, în cele cardiace sau inflamatorii și infecțioase. Implică injectarea intravenoasă a unui radiofarmaceutic emițător de pozitroni precum 18F-FDG urmată de un timp de așteptare de 60 minute pentru distribuția sistemică. Ulterior vine scanarea în vederea detectării și cuantificării acumulărilor de radiofarmaceutic în corp”, a explicat dr. Claudia Cîrjă.

Unele condiții sunt specifice înainte de examinare

Medicul a spus însă că pot exista anumite limitări date de absorbția fiziologică a 18F-FDG la nivelul creierului, inelului Waldeyer, a glandelor salivare, miocardului, tractului gastro-intestinal, genito-urinar, grăsimii brune.

Pentru a putea efectua această scanare pacientul trebuie să îndeplinească următoarele condiții: repaus alimentar cu aproximativ 6 ore înainte de examinare, să aibă o valoare optimă a glicemiei, mai mică de 150 mg/dl, să evite activitatea fizică intensă în ultimele 24 de ore.

Scanarea de tip PET-CT nu este indicată femeilor însărcinate întrucât este o metodă iradiantă.

„Pacienții pot efectua PET-CT gratuit în baza Programului Național de PET-CT susținut de CNAS pe baza unui formular completat de medicul oncolog sau neurolog, în cazul evaluării epilepsiei. Activitățile incluse sunt de monitorizare a evoluției pentru unele afecțiuni, evaluarea opțiunilor terapeutice, diagnosticul și monitorizarea unor boli rare. Se pot efectuat și examinări contra-cost pentru pacienții neasigurați sau care nu îndeplinesc criteriile menționate de CNAS” , a explicat dr. Claudia Cîrjă.

 

 

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii