Concedieri voluntare la Dacia. Se oferă compensații și de 50.000 de euro pentru cei care vor să plece

miercuri, 04 februarie 2026, 12:00
1 MIN
 Concedieri voluntare la Dacia. Se oferă compensații și de 50.000 de euro pentru cei care vor să plece

Automobile Dacia SA demarează, începând cu 1 martie, o nouă campanie de plecări voluntare, parte a strategiei de reducere a personalului, pe fondul unei posibile scăderi a producției de autovehicule. Măsura vine în contextul în care compania anticipează un impact al cererii mai slabe din piață și al noilor reglementări privind emisiile asupra volumelor de producție din 2026.

Potrivit informațiilor obținute de Profit.ro, angajații care aleg să își înceteze contractul de muncă vor beneficia de prime de concediere mai mari decât în campania precedentă, sumele variind în funcție de vechimea în uzină. Astfel, salariații cu până la doi ani vechime vor primi 25.000 de lei net, la care se adaugă drepturile salariale la zi. Pentru vechimi între 2 și 4 ani, prima ajunge la 63.000 de lei, iar pentru 4–8 ani la 113.000 de lei.

Angajații cu 8 – 12 ani vechime vor putea încasa 137.000 de lei, cei cu 12 – 16 ani – 167.000 de lei, iar cei care au peste 16 ani în cadrul uzinei vor primi 210.000 de lei, echivalentul a peste 40.000 de euro. O categorie specială, formată din angajați cu boli profesionale sau invalidități survenite în urma accidentelor de muncă, va beneficia de o primă de 240.000 de lei, aproape 50.000 de euro.

Sumele au fost negociate cu Sindicatul Autovehicule Dacia și vor fi plătite odată cu salariile aferente lunii februarie. Cererile de plecare trebuie depuse în cursul lunii februarie, însă aprobarea acestora nu este automată, decizia finală aparținând managementului fiecărui departament.

Surse neoficiale indică faptul că, în această etapă, până la 900 de angajați ar putea părăsi compania. În prezent, uzina Dacia de la Mioveni are aproximativ 11.000 de salariați, în condițiile în care gradul de robotizare a ajuns la circa 60%.

Etichete: dacia, plecari, prime

Publicitate și alte recomandări video

Îți recomandăm

Comentarii