anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Concediu la secret pentru famiglia premarelui? Unul pe două direcții

GALERIE
puls
  • puls
- +

’Neaţa bună, dragi cetitori! Am vrut pe astăzi să vă spunem una faină cu premarele Mihăiţă al nostru, dar n-o mai spunem căci, din ce am auzit, omul și-a trimis famiglia în concediu. 

Aşa că îl vom aştepta să termine liberele şi vorbim după. Cât despre concediu, după ce tura trecută s-a cam lăudat la apropiaţi unde s-a dus, pe litoralul românesc la un hotel scump şi de fiţe, şi aşa au ajuns pozele pe la presă, cică de data asta nu a spus decât la doi-trei unde și-a trimis familia cu micuțul. El, zice-se, are liber dar a rămas loco. Cică să mai joace o miuță cu băieții? Hm, om vedea! Cât despre destinația de la mare, stimaţi telespectatori, veţi afla şi domniile voastre, staţi pe pace, dar olecuţă mai încolo.

Un ieşean pe cai mari

Şi dacă tot vă povesteam ieri de fratele geamăn al lui fratello din fruntea liberalilor ieşeni, ăla ambasador în SUA după ce a fost principalul consilier strategic al lui Iohannis, haideţi să vă mai spunem una despre strategii continentale şi chiar mondiale, că tot se poartă şi e la modă.

Dar, până atunci, o alta pe care am auzit-o prin culisele politichiei de Dâmboviţa despre fostul conţilier ieşean, actual hambasador peste ocean (să sperăm că mai util decât am mai avut unul pe continentul american, dar la Havana, ştiţi voi, fie-i ţărâna uşoară!).

Ei bine, gurile rele dar degrabă vărsătoare de bârfe de prin capitală spun că ieşeanul nostru hambasador este cel mai influent personagiu din preajma lui Iohannis, în materie de politică externă şi strategii de apărare, cei doi având o relaţie veche şi chiar personală. Dar, mai spun bârfitorii, asta nu s-ar baza neapărat pe calităţile excepţionale ale ieşeanului, care nu ar fi chiar aşa la înălţime în materie, ci faptului că prezidentul e un habarnist total în materie, că habar nu are de exemplu dacă e mai folositoare o relaţie cu Turcia sau una cu Serbia, şi că în general geostrategia şi geografia politică se opresc în cazul lui la harta pârtiilor de schi şi a terenurilor de golf. Acuma, pentru noi ca ieşeni, că o fi bine, că o fi rău, e cam greu de spus. Aşa că haidaţi s-o lăsăm ca-n tren, că-i mai bine...

Situaţiunea

Apropo de SUA, omul României de acolo a devenit deodată cel mai important ambasador, iar asta se va vedea în anii ce vin. Şi iată cam de ce, după cum spune un bun amic! Faptul că SUA au trimis-o pe Pelosi în Taiwan are o semnificaţie mare, semn clar că ruşii pierd teren în Ucraina.

Semnalul că americanii consideră Rusia un capitol încheiat militar, şi acum dau semn că trec la cealaltă problemă. Chinei i s-a trasat o linie roşie clară, pe care nu va avea curajul să o depăşească. Concret, SUA nu mai consideră Rusia pericol, altfel nu ar fi inflamat tensiunile în Asia. Faptul că se concentrează pe China înseamnă game over în Ucraina. Ceea ce este chiar o veste excelentă pentru România.

**** PONT ****

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moscova taie punţile

Lucian DÎRDALA

Moscova taie punţile

Câtă vreme nu este decisiv învinsă pe câmpul de luptă, iar acest scenariu este greu de imaginat într-un război purtat doar cu Ucraina (fie ea şi înarmată de Occident), Rusia nu va negocia asupra „teritoriului naţional”. Ideea că angrenarea Rusiei într-un război de uzură, lipsit de victorii şi generator de costuri umane şi materiale, ar conduce la înmuierea Kremlinului în materie de teritorii era problematică dintru început - acum, ea nici nu mai poate fi luată în calcul.

opinii

Ego-grafii. Emil Brumaru (I)

Codrin Liviu CUȚITARU

Ego-grafii. Emil Brumaru (I)

Emil Brumaru era, în subsidiar, aidoma tuturor scriitorilor adevăraţi, fiinţa cea mai delicată cu putinţă - aproape fragilă, aş îndrăzni să observ - care-şi disimula, în identitatea (construită) de rebel al culturii, propriile temeri şi inhibiţii în faţa „infernului” din celălalt.

Viitorul memoriei

Bogdan ILIESCU

Viitorul memoriei

„Nothing is ever really lost to us as long as we remember it.” (Nimic nu e complet pierdut câtă vreme ni-l putem aminti.) L.M. Montgomery

Bogdan Bârleanu - poftire la un ospăţ al spiritului şi inefabilului

Grigore ILISEI

Bogdan Bârleanu - poftire la un ospăţ al spiritului şi inefabilului

Bogdan Bârleanu trăieşte timpul deplin al slujirii artei. Sigur, nu-i ceva nou în existenţa sa de artist. Rostirea în limbajul plasticii a fost şi este, în chipul cel mai firesc, raţiunea sa de a fi. Dar acum, mai mult poate decât oricând, viaţa lui Bogdan Bârleanu curge în albia picturii. 

pulspulspuls

Povestea pe scurt a doi imobiliari din Iaşi: unul are o jenă financiară, iar celălalt tocmai a luat o chelfăneală pe cinste

Povestea pe scurt a doi imobiliari din Iaşi: unul are o jenă financiară, iar celălalt tocmai a luat o chelfăneală pe cinste

Spun surse din târg, care stau cu urechea lipită de caldarâmuri rezidenţiale şi ascultă cu atenţie vuietul pieţei imobiliare, că este jale mare printre developerii din târg şi că unii dintre ei sunt pe marginea prăpastiei în timp ce alţii sunt pe tobogan la vale chiuind ca Pintea haiducul care se aruncă de pe stânci. 

Caricatura zilei

Monstrii...

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.