Concurenţă serioasă pentru funcţia de decan al Facultății de Automatică și Calculatoare. A câştigat prof. Adrian Burlacu

joi, 21 martie 2024, 02:50
2 MIN
 Concurenţă serioasă pentru funcţia de decan al Facultății de Automatică și Calculatoare. A câştigat prof. Adrian Burlacu

Ieri, 20 martie, la Universitatea Tehnică ,,Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) s-a  desfășurat concursul public pentru selectarea decanilor celor 11 facultăți.

La nivelul fiecărei facultăți, Consiliul a avut obligaţia de a aviza minimum 2 candidaţi. Pentru funcția de decan de la cea mai râvnită facultate, de Automatică și Calculatoare (AC), a existat o competiție în adevăratul sens al cuvântului.

Au candidat prof.univ.dr.ing. Adrian Burlacu și conf.univ.dr.ing. Constantin Cătălin Dosoftei. Astfel, lupta a fost strânsă. Ambii și-au dorit la fel de mult să câștige competiția, cei doi având sprijinul comunității academice. Pe lângă activitățile didactice şi de cercetare ale contracandidaților, în cadrul departamentului de Automatică şi Informatică Aplicată,  Catalin Dosoftei are și o experiență managerială de 12 ani în middle și top managementul unei companii multinaționale.

Rezultatul concursului 

Concursul organizat în vederea ocupării funcţiei de decan a cuprins două etape: analiza dosarelor de candidatură și interviu, în vederea identificării gradului de îndeplinire a condiţiilor impuse funcţiei, care a avut loc ieri.

Membrii Comisiei au ales decanii facultăţilor prin vot deschis, majoritar.  Decanii sunt aleși pentru un mandat de 5 ani, prin acest concurs public organizat, la nivelul facultăților, de către Rectorul confirmat şi sunt validați de Senatul universitar. În caz de egalitate, votul Rectorului este decisiv.

În cele din urmă, câștigător la AC a fost desemnat Adrian Burlacu (FOTO JOS). Acesta a declarat pentru ZDI că planul său managerial ar putea să le aducă, în special studenților, competențe utile.

,,Consider că acțiunile din planul managerial propus pot genera rezultate prin care Facultatea de Automatică și Calculatoare, parte a Universității Tehnice «Gheorghe Asachi» din Iași, să ofere studenților competențe relevante și actuale, precum și excelența în cercetare și inovare. A fost o competiție bazată pe idei și acțiuni de dezvoltare a potențialului facultății”, a declarat acesta.

Publicitate și alte recomandări video

Îți recomandăm

Comentarii