
Sâmbătă, 29 martie 2025, Universitatea de Științele Vieții din Iași (USV), prin Facultatea de Ingineria Resurselor Animale și Alimentare (FIRAA), organizează cea de-a VII-a ediție a concursului național „Identificare de Produse Tradiționale”. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Asociația Specialiștilor în Resurse Animale și Alimentare și cu Direcția pentru Agricultură Județeană Iași.
Competiția este destinată elevilor și studenților care s-au înscris individual sau în echipe, sub îndrumarea unui cadru didactic, încă din luna februarie. Concursul are drept scop promovarea unei alimentații sănătoase, susținerea consumului de produse realizate după rețete tradiționale și stimularea spiritului antreprenorial în rândul tinerilor, prin valorificarea producțiilor agroalimentare obținute în ferme de dimensiuni mici și medii.
Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Ediția din acest an aduce în competiție un număr record de participanți și produse. În total, 68 de preparate, inclusiv produse de bază, deserturi și băuturi, vor fi prezentate și evaluate. Participanți din mai multe județe ale țării, inclusiv Constanța și Alba Iulia, se vor reuni la acest eveniment pentru a-și demonstra talentul și creativitatea în domeniul culinar.
Concursul se va desfășura începând cu ora 09:00, în Holul de Marmură al FIRAA, unde produsele vor fi expuse, degustate și jurizate. Participarea este gratuită, iar toți concurenții trebuie să respecte regulamentul oficial disponibil pe site-urile organizatorilor.
Publicitate și alte recomandări video