
Concurs pentru elevii pasionați de limbi străine: „Turnul Babel”, la Școala Gimnazială „Ion Simionescu” din Iași

Au început înscrierile pentru cea de-a VI-a ediție a Concursului Județean Multilingvistic Turnul Babel.
Elevii din clasele III-VIII, cărora le plac limbile străine și au competențe care îi ajută să le înțeleagă fără să le vorbească, se pot înscrie la această competiție originală și unică în țară până pe 9 martie. Concursul va fi organizat pe 15 martie, la Școala Gimnazială „Ion Simionescu” din Iași.
Ideea de bază a Concursului Multilingvistic Turnul Babel este ca elevii să poată face conexiuni între informațiile deținute și să răspundă cerințelor în diverse limbi străine – italiană, spaniolă, potugheză etc. – prin prisma a ceea ce au învățat în contexte formale și informale. Itemii propuși în fiecare an integrează elemente de vocabular comune mai multor limbi, de obicei romanice, dar și elemente pe care copiii le pot intui sau le pot identifica prin asociere cu alte limbi cunoscute.
Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
„Este vorba despre un concurs pentru copiii isteți, spontani, creativi, care pot și știu să înțeleagă mesaje scrise în limbi mai puțin vorbite în țara noastră. Turnul Babel este un concurs unde este favorizată intercomprehensiunea, un concurs în care plurilingvismul nu face decât să-i încurajeze pe copii să învețe cât mai multe limbi străine. Din experiența edițiilor anterioare pot spune că acest concurs, ajuns la cea de-a VI-a ediție este foarte așteptat de către elevi, întrucât este o provocare unică – practic nu există o bibliografie anume – iar participanții sunt mereu plăcut surprinși de înțelesurile pe care le descoperă fără nici un fel de ajutor”, a declarat Sabina Manea, directoarea Școlii Gimnaziale „Ion Simionescu” din Iași și coordonatoarea concursului.
Elevii pot fi înscriși de către profesori, la cele trei categorii:
- Elevii din ciclul primar – clasele a III-a – a IV-a;
- Elevii din ciclul gimnazial – clasele a V-a – a VI-a;
- Elevii din ciclul gimnazial – clasele a VII-a – a VIII-a.
Înscrierile pot fi făcute până pe 9 martie, folosind linkul de pe site-ul Școlii Gimnaziale „Ion Simionescu” din Iași. Concursul va avea loc pe 15 martie, la Școala „Ion Simionescu”, va consta într-o teză scrisă și va dura o oră. Festivitatea de premiere va fi organizată ulterior, iar elevii vor primi atât diplome, cât și premii ce constau în cărți, dicționare sau jocuri.
Modele de exerciții ale Concursului multilingvistic Turnul Babel
Vă prezentăm câteva exemple de exerciții care au fost anul trecut, puse la dispoziție de conducerea Școlii Gimnaziale „Ion Simionescu”:
- Alegeți cuvântul potrivit pentru fiecare spațiu liber indicat:
Luigi per studio vive a Roma, ma la sua ….(a)….. abita in un paesino vicino Napoli. La famiglia di Luigi è composta da papà Francesco, mamma Carolina, dal ….(b)….. Lodovico e dalla …..(c)……. …..(d)…… Maria.
a) family, famille, famiglia
b) frère, fratello, hermano
c) sorellina, soeur, irmãzinha
d) petite, piccola, pequeño
Completați cuvintele cu părțile care lipsesc: – ciones, – nces, – nță, – nze, – nces astfel încât să obțineți cuvintele complete și corecte în fiecare limbă:
a) vaca_ _ _ (română)
b) vaca_ _ _ _ _ _ (spaniolă)
c) vaca _ _ _ (italiană)
d) vaca _ _ _ _ (franceză)
Care este sinonimul în limba română ?
a) Cinco (spaniolă), cinque (italiană), __________________ (română)
b) Camino (italiană, spaniolă), út (maghiară), __________________ (română)
c) Boleto (spaniolă), bilhete (portugheză), ________________ (română)
d) Rata (spaniolă), ratto (italiană), ____________________ (română)
Publicitate și alte recomandări video