Secretul „Puiului galben”: producătorii ieșeni explică pas cu pas metoda. „Nu e nimic nesănătos”. Ce spun autorităţile sanitare locale?
Scandalul “Puiului vopsit” a stârnit un val de reactii critice din partea marilor (...)
citeste totvineri, 29.03.2024
Studenţii de la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa“ din Iaşi pot participa până la finalul lunii martie la a doua ediţie a concursului „Parle-moi science!“, organizat de UMF împreună cu Agenţia universitară a Francofoniei în Europa centrală şi orientală (AUF ECO).
La acest concurs pot participa toţi studenţii înscrişi în universităţile membre AUF din Europa Centrală şi Orientală, care trebuie să conceapă o secvenţă video de maximum trei minute în care să explice pe înţelesul tuturor un concept ştiinţific studiat. „Studenţii trebuie să lucreze în echipe de câte trei şi să creeze o secvenţă video, de maximum trei minute, în care să explice conceptul în limba franceză, într-un mod comprehensibil pentru publicul larg“, au precizat reprezentanţii UMF Iaşi. Data limită de predare a proiectului este 31 martie 2018, iar toţi membrii echipei câştigătoare vor primi tablete.
Anul trecut, unul dintre premii a fost câştigat de o echipă formată din trei studenţi de la Facultatea de Farmacie din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ Iaşi. Atunci, Claudia Cornea, Alexandru Mandici şi Teodor Iacob au creat un clip intitulat „Propriétés pharmacodynamiques du café“. Studenţii câştigători au fost premiaţi chiar de Mohamed Ketata, directorul Biroului pentru Europa Centrală şi Orientală al AUF, în cadrul Zilelor Francofoniei la UMF Iaşi din 2017.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Cu câte sute de lei crește pensia la recalculare? Cum diferă sumele după județ? Anunț oficial
Profesor condamnat pentru agresarea sexuală a unei eleve. Daune de 35.000 de lei de achitat minorei
Apare un nou tip de concediu plătit în România. Cine va putea beneficia de el
Discriminarea persoanelor cu chelie devine infracțiune în Franța
Liviu Dragnea a mai înființat o firmă. Domeniul-cheie în care fostul lider PSD vrea să facă bani
Un tânăr motociclist a murit după ce s-a izbit de un cap de pod la Chicerea
VIDEO Puștan de 12 ani, filmat conducând un BMW prin Verești/Suceava
Trei copii au ajuns la spital după ce un copac a căzut peste mașina în care se aflau
IMAGINEA ZILEI: fața occidentală a aeroportului Iași după ce s-a deschis marelui public
4,25 milioane de dolari pentru cel mai scump medicament din lume
Bulevardul Socola, închis pe jumătate. Pe unde au fost deviate autobuzele
VIDEO PRIMELE IMAGINI cu craterul format de prăbușirea dronei, la 8 km de Brăila
Prognoză meteo pentru luna aprilie: Temperaturi peste cele normale. În ce zone sunt anunțate ploi
Ciucă se gândește la o confruntare cu Ciolacu la alegerile prezidențiale
Miroslava – comuna cea mai mare și cea mai bogată din regiune. Încotro? (P)
Gamificarea: o aventură magică la școala primară Lorelay! (P)
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Lovitură în Podu Roş: trei tineri au jefuit maşina de îngheţată. O greşeală minora a şoferului
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |