Concursul de admitere la UMF Iași: selecție pe bază de dosare pentru programele de studiu de 3 ani
Metodologia concursului de admitere, valabilă pentru concursul de admitere organizat pentru programele de studii de licență în limba română, în anul universitar 2024-2025, vine cu schimbări majore. Cea mai importantă este renunțarea la admiterea pe bază de test grilă la specializările cu durata de trei ani.
Astfel, la programele de studiu de 180 de credite (Nutriție și dietetică, Tehnică dentară, Asistență de profilaxie stomatologică, Cosmetică medicală și tehnologia produsului cosmetic, Balneo-fiziokinetoterapie și recuperare), concursul de admitere se va organiza prin selecție pe bază de dosare.
Înscrierea candidaţilor
Candidații se vor înscrie la concursul de admitere exclusiv on-line, prin completarea unui formular tip, accesând platforma dedicată concursului de admitere, de pe portalul www.umfiasi.ro, conform calendarului Concursului de admitere.
Documentele care vor constitui dosarul de concurs vor fi depuse on-line (scanate), în secțiuni specifice din platforma dedicată concursului de admitere.
Grilă de evaluare
Criteriile luate în calcul la selecția pe bază de dosare sunt media notelor de la bacalaureat și media multianuală a anilor de liceu. Nota finală este media aritmetică a celor două medii. Condiția minimă obligatorie este promovarea bacalaureatului.
Calendarul concursului de admitere
- Perioada înscrierilor: 10-16 iulie 2024
- Afișarea rezultatelor – 22.07.2024
- Depunerea contestațiilor – 23.07.2024
- Soluționarea contestațiilor și afișarea listelor finale – 24.07.2024
Publicitate și alte recomandări video