Condamnaţi la sărăcie
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Advertorial

Condamnaţi la sărăcie

GALERIE
Traian Dobre
  • Traian Dobre
- +

          Cifre alarmante în ceea ce priveşte România, circulă de câteva zile pe mai toate canalele media.
          Datoria publică a depăşit 271 miliarde lei, la jumătatea lui 2014, fiind de două ori şi jumătate mai mare decât în 2008, anul în care criza economică a explodat în România. Sume imense au fost împrumutate pentru plata salariilor şi a pensiilor, într-un moment în care statul nu a mai fost în stare să-şi achite obligaţiile curente. În ciuda tăierilor şi a încercărilor de echilibrare a bugetului, tendinţa de creştere a datoriei se menţine. Guvernul continuă să ia bani pentru consum, fără să genereze investiţii productive. Din această cauză, datoria devine tot mai riscantă pentru că, în loc să creeze condiţii de dezvoltare, pune presiune pe generaţiile următoare. Reîntregirea salariilor unor categorii sociale, dar şi angajarea altor cheltuieli de personal sau cu bunurile şi serviciile, au însemnat noi credite. În acest timp, Produsul Intern Brut abia a recuperat prăbuşirea din vârful crizei, apropiindu-se de nivelul pe care îl avea în urmă cu şase ani.

          Acestea sunt motivele pentru care fiecare român are de plătit 3.000 de euro în contul datoriilor făcute de stat. În procente ele sunt cu 15% mai mult decât în 2012 şi cu 30% în plus faţă de 2010. Împrumuturile s-au umflat semnificativ, din nefericire fără a fi utilizate în investiţii productive. Dealtfel şi Curtea de Conturi a observat că împrumuturile au fost mai mari decât era necesar pentru acoperirea deficitului. Cu alte cuvinte, guvernul s-a împrumutat mai mult şi, deci, a cheltuit mai mult decât impuneau obligaţiile stringente. Prin urmare, cheltuielile publice s-au umflat pentru consum, periclitând dezvoltarea viitoare. Un alt efect al acestei politici este o creştere economică pe hârtie, în spatele căreia se ascund datorii mai multe şi cheltuieli guvernamentale mai mari.
          Astăzi am devenit dependenţi de împrumuturi. Dependenţa de aceste împrumuturi  este atât de mare, încât sumele luate de guvern de la finanţatori interni şi externi au depăşit nu doar creşterea economică, ci şi cea a exporturilor şi a veniturilor din taxe şi impozite. Nevoile actuale ale statului, aşa cum sunt gândite şi dimensionate de guvern, nu sunt corelate cu avansul economiei româneşti. În mod normal trebuiau gândite măsuri care să conducă la scăderea treptată a datoriei pentru ca aceasta să devină mai uşor de rambursat. Astăzi circa 90% din banii împrumutaţi de stat merg la deficit şi la refinanţarea datoriilor existente. Aşa că, fără scrupule, guvernanţii au îndatorat fiecare român fără voia lui cu 3.000 de euro.
          Dar probabil pentru cei de la vârf, 3.000 de euro datorie reprezintă un mizilic. Nu şi pentru noi, cei mulţi, care am dus greul crizei şi acum al recesiunii şi care nu am beneficiat nici măcar de un cent din banii împrumutaţi.
          Putem trage concluzia că suntem condamnaţi la sărăcie? Da, atât timp cât nu încurajăm dezvoltarea economiei reale şi a locurilor de muncă! Munca este singura modalitate de a ajunge la bunăstare.
 

        Ing.dr.ec Traian Dobre

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Raport

Cătălin ONOFREI

Raport

Un secol de împliniri măreţe!

Filmuletul zilei

opinii

„Securiti”

Briscan ZARA

„Securiti”

Bogaţii sunt nişte oameni terifiaţi de lume, înspăimântaţi de accidente, de boli, de moarte, de imprevizibil, necunoscut. Lor nu trebuie să li se întâmple nimic atâta timp cât au banii necesari pentru a-şi construi protecţie şi a reduce la minimum posibilitatea ca un rău să li se întâmple. Nimic nu poate fi lăsat la voia întâmplării, totul trebuie asigurat, prevăzut. Cu cât eşti mai bogat, cu atât riscul este eliminat, de orice fel ar fi el. La fel şi libertatea…

Recensământul General Agricol-runda 2020

Ciprian IFTIMOAEI

Recensământul General Agricol-runda 2020

Un diagnostic al agriculturii şi dezvoltării rurale în România.

Acolo unde America s-a născut

Mihai DORIN

Acolo unde America s-a născut

Un loc de neevitat în orice sejur american este Philadelphia. Istoria Lumii Noi începe cu Columb, însă istoria libertăţii americane începe în acest oraş providenţial. Aici s-a pus piatra de temelie a unei mari naţiuni, ce avea să înalţe idealul libertăţii la rangul de politică universală. Până la 4 iulie 1776, coloniile americane acceptaseră statutul de copii ascultători ai metropolei londoneze. 

pulspulspuls

Bugetul Iaşului, problemă de famiglie în cazul unui ales pesede

Bugetul Iaşului, problemă de famiglie în cazul unui ales pesede

Apropo de haloimisul politic de Bahlui al negocierilor şi votării bugetului local de ieri, haideţi să vă povestim pe astăzi şi o micuţă picanterie de famiglie, dacă tot s-a înfierbântat lumea pe tema asta! 

Caricatura zilei

Etaju 3

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.