„PSD a reușit și la nivel de municipiu să recupereze un decalaj pe care poate îl avea din 2019-2020: știm că nu a fost cel mai bun moment pentru partid la nivel de municipiu. Putem câștiga alegerile, suntem în acest moment pe primul loc în județ”, a declarat președintele filialei social-democrate ieșene, Bogdan Cojocaru, fără însă a argumenta afirmațiile categorice.
„Ne batem umăr la umăr cu PNL pentru primul loc la Consiliul Local. Cât privește mandatul de primar, sunt principalul competitor al lui Mihai Chirica și îi invit pe ieșeni ca, pe 9 iunie, să voteze în așa fel încât să reușim să spălăm imaginea murdărită de dosare pe care Mihai Chirica a adus-o primăriei și orașului nostru”, a completat și Bogdan Balanișcu, președintele Organizației Municipale a PSD și candidatul partidului la primărie.
Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă la care a participat și Iulian Cozianu, președintele Confederației Naționale a Sindicatelor Libere din România – Frăția Uniunea Județeană Iași. Împreună cu Bogdan Cojocaru, Iulian Cozianu a semnat un protocol de colaborare care se referă la susținerea și dezvoltarea unor domenii vitale pentru ieșenii din întregul județ: sănătate, educație, mediu, asistență socială, servicii publice (transport în comun, încălzire centralizată).
CNSLR-Frăția Uniunea Județeană Iași reunește reprezentanți din sindicatele Sanitas, Asistență și Protecție Socială și Protecția Copilului, „Spiru Haret” Iași, Liber CTP Iași, ApaVital, Finanțe Publice, Gaze Iași, Autotest Iași, totalizând aproximativ 10.000 de membri.
Publicitate și alte recomandări video