Confesiunile inedite ale lui Cristian Mungiu despre „Jaful secolului” făcute la Iași, orașul său natal. Mesajul scenaristului despre viața în diaspora

La finalul proiecției, acesta a explicat că punctul de plecare al filmului nu e ficțiune, ci un fapt de presă – jaful de la muzeul Kunsthal din Rotterdam (2012) – și a legat povestea de teme sociale actuale: migrația, frustrarea muncitorilor români din străinătate și mecanismele prin care această frustrare poate degenera.

Filmul regizat de Teodora Ana Mihai reconstruiește traseul unor migranți români care, în căutarea unui trai mai bun, ajung la decizii dramatice. Cristian Mungiu a subliniat că scenariul – a cărui primă variantă a fost scrisă în urmă cu 10 ani – urmărește nu doar fapta în sine, ci motivele sociale și psihologice care o fac plauzibilă. El a vorbit despre ingeniozitatea acelor oameni „care trăiesc în sărăcie” dar și despre limitele acțiunilor lor.

După proiecție, scenaristul a povestit ieșenilor cum un grup mic, cunoscut până atunci pentru furturi din locuințe, a executat un jaf „la nivelul următor” – în trei minute au intrat și ieșit cu tablourile alese „după acel criteriu cu punga de rafie”. Această eficiență, a spus el, vorbește despre „instinctul extraordinar de supraviețuire”.

„Asta vorbește despre ingieniozitatea și vigoarea celui care trăiește în sărăcie și care are acest instinct extraordinar de supraviețuire, dar și despre limitele lui”, a precizat Cristian Mungiu.

 „Au sentimentul că sunt cetățeni de mâna a doua, că sunt invizibili”

 O idee evidențiază de Cristian Mungiu este reprezentată de sentimentul de degradare pe care mulți muncitori români îl resimt în străinătate.

„Povestea are potențialul de a vorbi despre sentimentul pe care îl simt ai noștri care locuiesc acolo când se uită cineva prin ei și când au sentimentul că sunt cetățeni de mâna a doua, că sunt invizibili, că li s-au rezervat joburile cele mai de jos pe scara socială. Chestia aceasta provoacă multă furie, frustrare, nu foarte rațională, pentru că, în fond, li s-a oferit o oportunitate să meargă acolo și nu au calificare să fie primiți pentru alte joburi, deci nu avem de ce să fim supărați pe acei oameni”, a transmis scenaristul.

Acesta a mai spus că a observat cum în țările occidentale există, de câțiva ani, o tendință de a oferi drepturi suplimentare migranților veniți din fostele colonii (din Africa, Asia etc.), ca o formă de „reparație istorică” pentru colonizarea și exploatarea de care au avut parte. Potrivit acestuia, românii, deși nu au fost colonizați niciodată, tind să se compare cu acești migranți și să simtă că ar trebui și ei tratați cu mai mult respect și cu mai multe drepturi.

„În documentarea pe care am făcut-o, am observat că ne pică foarte prost că acești oameni de culoare din coloniile lor au mai multe drepturi decât avem noi ca albi când mergem să prestăm munci acolo. Dacă te gândești în profunzime, chestia aceasta vorbește totuși despre o anume xenofobie moștenită de a noastră”, a menționat Cristian Mungiu.

Apoi, scenaristul a tras un semnal de alarmă asupra instrumentalizării politice a acestor resentimente, întrucât „se pleacă de la exploatarea acestui sentiment de inegalitate, de inechitate socială și ne trezim în acest fel că furia acestor oameni, care e legitimă, nu e rezolvată”.

 Cristian Mungiu: Singura soluție este dialogul

 Cristian Mungiu a mai spus că în România există un fel de mentalitate a „dreptului la revanșă”: ni se tot spune că suntem prost tratați – ca exemplu „margarina din România e mai proastă decât cea din Berlin” – și asta alimentează furia. Nemulțumirile pot fi juste, dar modul în care sunt prezentate și canalizate, prin narative manipulative și politică populistă, le transformă în resentimente.

„Cred că singura cale ca noi să putem să îndreptăm ceva este să intrăm într-un fel de dialog cu acești oameni, să înțelegem exact ce îi deranjează și cum se poate schimba, pentru că ei trăiesc într-o mare confuzie. Ați văzut ce furie e la alegeri, și e pe ideea aceasta că România nu îi protejează suficient, pentru că ei, cumva, își închipuie că statul român ar putea să facă ceva ca ei să aibă o imagine și o demnitate mai mare acolo. Efortul acesta e doar individual, nu se poate schimb, nu e politică de stat. Politica în domeniul acesta al imaginii publice o face fiecare dintre noi, fiecare dintre cetățenii care sunt acolo, care vorbesc în public”, a mai spus scenaristul.

Publicitate și alte recomandări video