miercuri, 14.04.2021
Vizita Papei în România la sfârșitul lunii mai a fost confirmată oficial. Sanctitatea Sa va ajunge și la Iași.
"Răspunzând invitaţiei autorităţilor statului român şi a Bisericii Catolice din România, papa Francisc va face o călătorie apostolică în România în perioada 31 mai - 2 iunie 2019. Pe parcursul celor trei zile, Sanctitatea Sa va vizita oraşele Bucureşti, Iaşi şi Blaj, precum şi sanctuarul marian de la Şumuleu-Ciuc. Este a doua vizită a unui suveran pontif în România după cea a papei Ioan Paul al II-lea din 7-9 mai 1999", conform ercis.ro.
"Am aflat de puţin timp că Sfântul Părinte a acceptat să ne viziteze ţara. El primeşte mereu asemenea invitaţii, să-i întâlnească pe credincioşi, să aducă mai mult curaj. Iată, de data aceasta, Sfântul Părinte a ascultat cererea noastră şi vrea să ne viziteze, să onoreze ţara noastră, să ne arate cât ne iubeşte. Sfântul Părinte va ajunge şi în oraşul nostru, Iaşi, locul în care avem sfânta noastră catedrală. (...) El vrea să ne vadă pe toţi, să ne încurajeze, să ne salute, să se bucure cu noi, vrea să ne mângâie, să-i întărească pe cei care au probleme, suferinţe, greutăţi", a declarat Preasfinţitul Petru Gherghel, episcopul Diecezei de Iaşi.
"Primind invitația Președintelui României, a Autorităților statului și a Bisericii Catolice din România, Sanctitatea Sa Papa Francisc va întreprinde o Vizită Apostolică în țară noastră în perioada 31 mai – 2 iunie 2019. Cu această ocazie, Sanctitatea Sa va vizita orașele București, Iași și Blaj și Sanctuarul marian de la Șumuleu Ciuc. Programul de călătorie va fi publicat la o dată ulterioară", este mesajul de pe presidency.ro.
VEDEȚI ȘI:
Papa Francisc vine la Iaşi. O vizită istorică: pentru prima dată un papă ajunge aici
Cuvinte cheie: + vizita papa, vizita papei, papa iași, francisc
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
SUA vor vinde arme în valoare de 23 de miliarde de dolari Emiratelor Arabe Unite
Acord european pentru certificatul de vaccinare. Nu va fi un „paşaport”
VIDEO O zebră are un pui neobișnuit după ce a întâlnit un măgar
Unul dintre minorii acuzaţi de agresarea unui bărbat care ulterior s-a sinucis, reţinut
Nelu Tătaru, despre factorul care ar putea declanșa al patrulea val al pandemiei
Ministrul Economiei: „Azi mafia din sistemul de sănătate de stat a câștigat din nou”
Barna: Din acest moment, premierul Cîţu nu mai are susţinerea USR PLUS
Suedia înregistrează cele mai multe cazuri noi de Covid pe cap de locuitor din Europa
Extremiştii de la AUR, fericiţi după revocarea lui Voiculescu: Eforturile noastre încep să dea roade
Un chinez a fost răpit și ucis pentru ca o familie să-și poată îngropa în secret o rudă decedată
Acord de colaborare între Universitatea de Arte ”George Enescu” și Opera Națională Română din Iași
USR PLUS contraatacă după demiterea lui Voiculescu. Rămâne la guvernare, dar fără Cîțu premier
Regina Elisabeta a II-a şi-a reluat îndatoririle regale, la patru zile după decesul Prințului Philip
Cîțu vine cu o explicație vagă pentru demiterea ministrului Sănătății
O femeie din Suceava a murit înecată cu o bucată de pâine, în timp ce mergea la biserică
Peste 100 de cazuri noi la Iași. Județul însă nu este în primele 10 din țară
Mulți morți, la ATI e plin. 4.076 cazuri noi și 164 de decese în 24 de ore
GALERIE FOTO: Pufoșenii din Iași care vă vor topi inimile înainte de Paști
Rafila, despre demiterea lui Voiculescu: Este un gest de responsabilitate a premierului
Român beat criță, arestat pe un aeroport din Amsterdam după ce a strigat că are o bombă în bagaj
Bilete de avion gratuite oferite doar azi de o companie din Romania
Cioloş, despre revocarea lui Vlad Voiculescu: Absolut inacceptabil
Cum s-ar fi produs demiterea ministrului Sănătății: „Atunci plecați amândoi”!
Bena unui TIR, agățată de un pod, după explozia unui cauciuc. Cabina a ajuns pe sensul opus
Iese USR de la guvernare după demiterea lui Voiculescu? Calcule, ședință fulger
Vaccinul Moderna, eficiență de 90% împotriva COVID şi 95% împotriva formelor severe
Surse: Penny în locul fostului Lidl din Canta, Kaufland în zona Fortus
Scafandrii au scos trupul neînsuflețit al unui om din râul Olt
Dani Oțil, noi declarații despre relația cu Mihaela Rădulescu: „Mă simțeam o unealtă, o ustensilă”
Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, revocat din funcție. Locul lui luat de Dan Barna
Scântei o poate opri pe Şoşoacă să mai vorbească 3 luni de la tribuna Parlamentului
De ce vrea mafia din sănătate să scape de Vlad Voiculescu. Explicațiile lui Dan Barna
Municipiul Iași va trece duminică din scenariul roșu în scenariul galben
De ce apar cheaguri de sânge după vaccinarea cu serul AstraZeneca? Explicațiile oamenilor de știință
Minciuna Andreei Moldovan, demontată de Voiculescu. La ce oră a aflat de tragedie
Medicii de familie, salvatorii AstraZeneca. Se pot face vaccinări fără programare
Președintele OMV discută vânzarea Petrom. Care este legătura cu Rusia
De ce iubesc românii bătaia. VIRAL pe rețelele de socializare
Unde se înregistrează cele mai multe infecții pe cap de locuitor din Europa
Percheziții într-un dosar de evaziune și spălare de bani la firme care făceau curățenie în spitale
Şoşoacă spune că a fost bătută de Scântei: „Îmi voi lua inclusiv permis de port-armă”
Informare meteorologică valabilă până vineri în toată țara: frig, ploi și vânt
Novavax are probleme de aprovizionare care îi întârzie producţia de vaccinuri pentru Covid
Ministrul Sănătăţii dă asigurări: Bucureştiul NU se carantinează de Paşti
Andrei Muraru, audiat în comisiile de specialitate pentru postul de ambasador în SUA
Lucian DÎRDALAEurocanapeaua |
Florin CÎNTICUn dosar sensibil: Mircea Eliade - Radu Gyr (V) |
Radu PĂRPĂUȚĂDe-a joaca |
Alex VASILIUÎn amintirea lui Constantin Munteanu |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.