Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

LABORATORUL DE ANALIZE

Consensul bătrânilor

GALERIE
lucian dirdala200
  • lucian dirdala200
- +
Aşa cum s-a întâmplat adesea în istoria democratică italiană, fostul rival poate deveni un aliat de nădejde, dacă între timp a apărut o ameninţare mai serioasă.


 Prin realegerea lui Giorgio Napolitano în funcţia de şef al statului de către colegiul marilor electori (parlamentarii, plus reprezentanţi ai regiunilor), Italia pare a fi depăşit impasul instituţional. Foarte probabil, acordul care a condus la reînnoirea mandatului său prezidenţial conţine şi angajamentul în favoarea învestirii unui guvern de coaliţie între forţele politice „convenţionale”. Însă atitudinea principalei forţe „neconvenţionale”, „Mişcarea 5 Stele” (M5S) a lui Giuseppe (Beppe) Grillo, faţă de acest compromis ne reaminteşte faptul că aranjamentele instituţionale nu sunt întotdeauna soluţii la crizele politice.
În momentul în care scriu aceste rânduri în capitala italiană au început protestele organizate de M5S. Grillo a simţit, probabil, că sâmbătă a exagerat chemând la un marş asupra Romei, şi a încercat să ofere asigurări privind caracterul non-violent al demonstraţiei. Se ştie că mesajul său populist, anti-partide şi anti-instituţii a fost deseori comparat cu cel al lui Benito Mussolini, dar, în ceea ce mă priveşte - nu voi detalia aici - cred că utilizarea adjectivului „fascist” este exagerată. Totuşi, violenţa de limbaj poate prefaţa alte forme, mult mai periculoase, iar utilizarea termenului „lovitură de stat”, cu referire la înţelegerea stânga-centru-dreapta pentru alegerea lui Napolitano, este cât se poate de îngrijorătoare.
S-ar putea ca Beppe Grillo, comicul popular devenit „non-politician” de succes, să fi exagerat, de data aceasta. Constituţia nu interzice reînnoirea mandatului prezidenţial, chiar dacă exista în acest sens o cutumă ce fusese până acum respectată cu stricteţe, în Italia postbelică. Coalizarea de ultim moment între grupările convenţionale a venit doar după ce fuseseră epuizate toate celelalte variante. Eşuase în atingerea majorităţii calificate până şi respectatul Romano Prodi, fost premier şi preşedinte al Comisiei Europene, cel care ar fi urmat să aducă alături de stânga câteva voturi „lucide” din rândurile M5S. Napolitano a fost, cu adevărat, ultima soluţie, satisfăcătoare şi pentru dreapta lui Berlusconi, şi pentru centrul organizat în jurul fostului premier tehnocrat, Mario Monti.
Însă acest rezultat liniştitor ascunde o mulţime de eşecuri, dezamăgiri şi paradoxuri, cu precădere pentru alianţa de centru-stânga şi pentru pilonul ei, Partidul Democrat (PD).
PD şi partenerii săi ar fi trebuit să câştige alegerile sau, eventual, să poată crea majoritatea (atât de dorită de Bruxelles) alături de Monti. Nu au reuşit, şi aceasta nu doar din cauza combativităţii lui Berlusconi: stânga a pierdut clar bătălia de imagine cu M5S. Multe dintre voturile în favoarea lui Grillo au venit de la foşti alegători ai stângii sau, oricum, de la cetăţeni care îl resping pe Berlusconi. Dacă ei erau păstraţi, alegerea şefului statului ar fi fost o simplă formalitate, iar liderul PD, Pier Luigi Bersani, ar fi fost deja prim-ministru. Însă, aşa cum a dovedit-o scrutinul legislativ, PD şi stânga nu au convins.
Totuşi, marea problemă pentru Bersani nu a fost semieşecul electoral: uneori, liderii sunt iertaţi pentru asemenea episoade. Însă, incapacitatea de a menţine unitatea partidului este greu de iertat. Fractura din interiorul PD între foştii comunişti şi foştii democrat-creştini era cunoscută de multă vreme, iar Bersani a încercat să o atenueze. În momentul în care însăşi aripa de stânga a partidului a început să se scindeze, demisia era singura soluţie.
Eşecul politic al PD ar putea zdruncina nu doar marele proiect al stângii post-Război Rece şi post-Mani Pulite, ci însăşi aspiraţia mereu formulată şi mereu contrazisă către bipartidism. Dreapta nu este nici acum unitară, întrucât Liga Nordului şi-a menţinut existenţa autonomă în raport cu marea grupare a lui Berlusconi, „Poporul Libertăţii” (PL). Neomogenă şi măcinată de tensiuni, aceasta din urmă s-ar putea la rândul ei disipa, la primul semn de scindare venit dinspre marele adversar, PD. N-ar fi exclus ca ascensiunea lui Grillo, echilibrul instabil din Parlament şi problemele politice şi personale ale liderilor importanţi din PD şi PL să constituie presiuni formidabile în direcţia unei reveniri la logica consacrată a politicii italiene: pluripartidism şi dansul neîntrerupt al coaliţiilor.
Politica italiană ne-a oferit, în acest an, o mulţime de paradoxuri. Oameni de stat care nu doresc, dar sunt obligaţi să intre sau să rămână în jocul politic. A fost întâi Monti, care era reticent să-şi vadă numele implicat în alegeri, dar care a fost aproape silit să o facă, atât din interior, cât şi de la Bruxelles (iar eşecul nu s-a lăsat aşteptat). Apoi, nevoia de a selecta un preşedinte l-a readus în atenţie pe Prodi, singurul politician italian care l-a învins (de două ori) în alegeri pe Berlusconi, dar care acum s-a văzut silit să îndure umilinţa de a fi sabotat de membri ai propriei tabere. Nu poate fi neglijată, desigur, nici cvasi-înfrângerea electorală a lui Berlusconi, care în fapt ascunde un veritabil triumf politic: dreapta rămâne competitivă şi - foarte probabil - retorica furibundă împotriva lui Berlusconi va lăsa locul unui parteneriat politicos.
Aşa cum s-a întâmplat adesea în istoria democratică italiană, fostul rival poate deveni un aliat de nădejde, dacă între timp a apărut o ameninţare mai serioasă. Poate că atitudinea antisistem a lui Beppe Grillo va contribui la îngustarea faliilor între partidele consacrate; şi poate că, pentru Beppe Grillo şi partizanii săi, implicarea într-o normalitate politică şi parlamentară reprezintă cel mai mare pericol.
 
 
Lucian Dîrdală este politolog şi lector universitar doctor în cadrul Universităţii “Mihail Kogălniceanu”

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri