anunturi
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

Consilier către copilul lui, despre mama sa: „Iar gârâie, tati, bagaboanta asta”!

GALERIE
instanta
  • instanta
- +

Caz unic în istoria politicii vrâncene! Un ales PSD din Consiliul Local Focșani are calitate de „pârât agresor” și s-a emis împotriva sa, de către instanța de judecată, un ordin de protecție prin care respectivul politician local a fost evacuat timp de o lună de zile din locuința comună, aflată într-un cartier al municipiului reședință a județului Vrancea.

Deși pârâtul (n.r. alesul PSD din CL Focșani) a indicat că nu a exercitat acte de violență împotriva soției, instanța apreciază că materialul probator în cauză relevă comportament violent al acestuia, supunându-și soția, în special, unei violențe psihice continue.

„În condițiile în care pârâtul are un comportament contrar bunelor moravuri, nemafiind capabil ca, trecându-le prin filtrul conștiinței, să își cenzureze pornirile de natură agresivă, acesta reprezintă un pericol real pentru reclamantă (n.r. soția alesului PSD din CL Focșani), iar rolul ordinului de protecție este în esență unul preventiv”, precizează judecătorul care a dispus emiterea ordinului de protecție prin care alesul PSD din Consiliul Local (CL) Focșani a fost evacuat timp de o lună din locuința familiei.

Acuzațiile aduse la adresa pârâtului (n.r. alesul PSD din CL Focșani) vizează violențe de natură fizică și verbală.

Instanța reține înregistrările audio/video aflate pe suportul electronic stick USB ”SanDisk Ultra 3.016GB”, depus la dosarul cauzei de către reclamantă. Astfel se poate lesne constata că pârâtul (n.r. alesul PSD din CL Focșani) are o atitudine batjocoritoare la adresa soției sale, inclusiv de față cu fiul lor.

Conform unei înregistrări, minorul se adresează în mod repetat mamei sale cu apelativul „diva” în prezența pârâtului, fără ca acesta să intervină pentru a explica minorului semnificația acestui cuvânt și de ce nu este indicat să utilizeze această expresie cu propria mamă.

De asemenea, potrivit altei înregistrării, pârâtul se adresează soției în prezența minorului, folosind expresia „iar gârâie, tati, bagaboanta asta”.

Aflați amănunte de pe ziaruldevrancea.ro.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cum trebuie citite demersurile d-lui Macron de modificare a Tratatului UE (II)

Alexandru LĂZESCU

Cum trebuie citite demersurile d-lui Macron de modificare a Tratatului UE (II)

Într-un fel chiar şi Eurovisionul a arătat de ce mulţi europeni, mai ales cei din grupul nordic şi de pe flancul estic, nu au deloc încredere că o Europă suverană sub comandă franco-germană, decuplată de „anglo-saxoni”, le-ar putea asigura securitatea.

opinii

Cântăreţul cântăreţilor

Briscan ZARA

Cântăreţul cântăreţilor

Era o situaţie aproape incredibilă. E ca şi cum ai accepta la un concert de operă pe cineva care nu are voce decât de cântat sub duş, doar că să primească şi acela un salariu, din milă, din compasiune sau vreun interes. De fapt nu cred că exagerez dacă zic că în asta constau de fapt eşecurile pe bandă rulantă din toate domeniile de activitate din această ţară: lipsa de profesionalism a oamenilor.

Te văd abătut, nu ai vrea să vorbim despre asta?

Cristina DANILOV

Te văd abătut, nu ai vrea să vorbim despre asta?

Avem o provocare imensă, tocmai conștientizăm că sinuciderea există, că este o situație care necesită intervenție urgentă, că depășește situația în care cineva vrea doar să atragă atenția. Am auzit pe cineva spunând „Hai să vorbim despre sinucidere ca să nu mai vorbim despre sinucideri”, așa că va trebui, că ne place sau nu, să vorbim despre asta.

Preşedintele îngrijorării noastre

Mihai DORIN

Preşedintele îngrijorării noastre

Trăim vremuri grele, războiul e la fruntarii, starea de sărăcie şi depresie a populaţiei se adânceşte, iar ca un blestem cu repetiţie, clasa politică a coborât la cel mai de jos nivel de competenţă din toată istoria noastră post-decembristă. 

pulspulspuls

Iată un pasaj care trebuie citit cu mare atenţie şi cu băgare de seamă

Iată un pasaj care trebuie citit cu mare atenţie şi cu băgare de seamă

Stimaţi ieşeni, vă oferim pe astăzi un pasaj, unul mic dar tare interesant, din rechizitoriul care a dus la condamnarea la 10 ani a fostului premare de Bucureşti Sorin Oprescu. 

Caricatura zilei

Grătar la bloc, în balcon

Editia PDF

Bancul zilei

Doi rechini : - Ce faci, ma? - Am fost bolnav... - Pai, ce-ai avut?  - Am mâncat un general rus si o saptamân (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.

    X