Se știe bugetul total al „Sărbătorilor Iaşului“, dar nu și costul pentru fiecare eveniment
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Numai oamenii lui Chirica ştiu cum se împarte bugetul

Se știe bugetul total al „Sărbătorilor Iaşului“, dar nu și costul pentru fiecare eveniment

GALERIE
sedinta cl iasi
  • sedinta cl iasi
- +

Programul „Sărbătorilor Iaşului“ a iscat ieri, în plenul Consiliului Local (CL), cele mai multe polemici între grupurile politice din deliberativ. Liberalii au acuzat o lipsă de transparenţă a Executivului municipalităţii în ceea ce priveşte cheltuirea banilor publici.

Bugetul celor 12 evenimente incluse oficial în program ajunge la circa 1,3 milioane lei, dar în proiectul de hotărâre supus dezbaterii suma alocată nu era defalcată pentru fiecare manifestare în parte.

„Este inadmisibil ca noi să organizăm, în fiecare an, Sărbătorile Iaşului şi în momentul în care ni se propune calendarul de evenimente să nu ştiu cât mă costă artiştii. (...) Dacă astăzi (ieri, n.r.) ni se arăta un buget şi costurile erau foarte mari poate o serie de activităţi le înlocuiam cu altele. Practic, CL a fost eliminat din tot ce înseamnă decizia cu privire la Sărbătorile Iaşului“, a comentat liderul de grup al liberalilor, consilierul Eduard Boz.

La rândul lui, primarul Mihai Chirica a subliniat că bugetul alocat sărbătorilor este mai bine gestionat în acest an, în contextul în care este şi mai restrâns faţă de anii precedenţi. De exemplu, anul trecut, municipalitatea avea prevăzut un buget maxim de 2,7 milioane lei. Edilul a precizat că nu este surprins de faptul că liberalii nu au susţinut programul, menţionând că există o obişnuinţă a consilierilor PNL de a se împotrivi proiectelor importante ale Iaşului.

„Ne-am structurat bugetul în special în vederea promovării talentelor din România şi din Iaşi, am încercat să acoperim toate gusturile artistice, atât în ceea ce priveşte partea de folclor şi muzică de diverse genuri şi, desigur, târgurile tradiţionale. Nu am scăpat din vedere nici acţiunile pe care le facem în vederea susţinerii activităţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei cu sărbătoarea religioasă“, a declarat primarul Chirica.

El a adăugat că unele evenimente au fost scoase din program, amintind de parcul de distracţii, care a fost eliminat din cauza „mizeriei pe care o crea“ pentru cetăţenii care locuiesc în proximitatea locului de desfăşurare (str. Sarmizegetusa - ştrand).

„Sărbătorile Iaşului“ vor avea loc în perioada 9 - 15 octombrie. Pe lângă evenimente precum concertul din 15 octombrie (unde capul de afiş ar urma să fie Carla’s Dreams), un festival culinar şi târgul de toamnă, municipalitatea a mai inclus manifestări ce ţin de sărbătoarea religioasă din octombrie („Ghidul pentru pelerini“, „Prim Ajutor «Pelerinajul Sfânta Parascheva»“, „Ceaiul Pelerinilor“), două spectacole folclorice în cartiere (Nicolina şi Alexandru cel Bun), „Seara Valorilor“, competiţia „Ia Şi Marchează“, concursul „Copii în sărbătoare“ şi chiar sfinţirea unei biserici (Sfântul Nectarie).

Consilierii locali au avut ieri „la mapă“ aproape 50 de proiecte de hotărâre, cinci dintre acestea făcând referire la acordarea de titluri de cetăţean de onoare în cazul a cinci personalităţi: medicul Christache Zanoschi, istoricul Ioan Caproşu, medicul Cătălina Arsenescu Georgescu, actorul Dionisie Vitcu şi ambasadorul Vaticanului în România Miguel Maury Buendia.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Temă

Cătălin ONOFREI

Temă

Test de reflecţie cognitivă: deliberare versus intuiţie.

Filmuletul zilei

opinii

Epilare inghinală

Briscan ZARA

Epilare inghinală

Sunt multe studii despre cum afectează psihologia omului ceea ce vedem, auzim, simţim din exterior. La fiecare întindere de coardă are loc o excitare a neuronilor care provoacă senzaţii neplăcute persoanei, dar dacă lucrurile se repetă, neplăcerea dispare încetul cu încetul şi apare o oarecare toleranţă la acea senzaţie, poate chiar e înlocuită cu plăcere. Nu mai eşti afectat, nu te mai impresionează în sens rău. Asta nu înseamnă că devii mai puternic, ci mai nesimţit, mai rigid, mai greu impresionabil.

Ocupare, şomaj şi câştiguri salariale în judeţul Iaşi

Ciprian IFTIMOAEI

Ocupare, şomaj şi câştiguri salariale în judeţul Iaşi

Articolul din această săptămână, ceva mai tehnic decât precedentele, demonstrează cu date statistice că, înainte de declanşarea pandemiei de COVID-19, nu a existat o criză a forţei de muncă în judeţul Iaşi.

New York, metropola vizionară

Mihai DORIN

New York, metropola vizionară

Conduita americană în raport cu celelalte civilizaţii ale lumii are şi o inevitabilă dimensiune imperială, însă felul în care ei au înţeles să valorifice cultura, rafinamentul, patriotismul, şi, nu în ultimul rând banii cetăţenilor în serviciul public, mărturiseşte despre măreţia naţiunii şi despre spirit vizionar. Pentru că în niciun alt loc din lume, patrimoniul cultural nu s-a îmbogăţit precum în America, prin râvna şi voinţa liberă a cetăţenilor educaţi şi prosperi. Statul este doar managerul acestui concept cultural.

pulspulspuls

Costel l-a bătut pe Măricel ca pe fasole. Iacătă ce scor de maidan: 11 la 6!

Costel l-a bătut pe Măricel ca pe fasole. Iacătă ce scor de maidan: 11 la 6!

Băbăetee băă, pfiu, pfiuu, pfiuuuu.... Ia’n fiţi atenţi aicea la băiatu’ pe ce se mai cheltuie bănuţul ieşenilor, că poate pe asta nu o ştiaţi! 

Caricatura zilei

Urna

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.