anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

vineri, 19.08.2022

Consilierii au votat cu chiu cu vai prejudiciul din dosarul „Albumul“

GALERIE
conslieri judeteni
  • conslieri judeteni
- +

Consilierii judeţeni şi-au luat inima în dinţi şi vor cere recuperarea prejudiciului din dosarul „Albumul“. DNA a solicitat Consiliului Judeţean să precizeze dacă se constituie parte civilă în procesul penal în care este implicat preşedintele Cristian Adomniţei, precum şi cuantumul prejudiciului cauzat instituţiei.

Solicitarea DNA a fost prezentată consilierilor judeţeni de către preşedintele interimar, Victorel Lupu, acesta cerând exprimarea prin vot a deciziei. Discuţiile au durat aproape o oră, consilierii ferindu-se ca de foc să voteze, dezbaterea transformându-se aproape într-o târguială între executivul CJ şi plen. „Plenul se exprimă prin hotărâri. Nu am primit la mapă o hotărâre, ci o informare. Ce să votăm? Avem o misiune de audit intern care nu a fost încă finalizată. Trebuia să existe un raport, care eventual să fie contestat de cei în cauză. Prin vot, ne asumăm răspunderea în locul auditorilor care nu şi-au terminat treaba şi pe un proiect de hotărâre care nu este redactat“, a opinat liderul consilierilor PNL, Eduard Boz.

Acesta a anunţat că nu va vota, întrucât este implicat, ca avocat, în dosarul „Albumul“. O poziţie similară a fost adoptată şi de consilierul PPDD Liviu Vornicu, acesta apreciind că răspunsul către DNA trebuie redactat şi asumat de conducerea CJ, nu de către consilieri. „Atât timp cât nu este un proiect de hotărâre, nu face obiectul activităţii noastre. Poziţia finală trebuie să o aibă conducerea CJ, nu noi“, a spus acesta.

Cele mai vehemente critici au venit din partea consilierilor Liviu Bulgaru (PNL) şi Iordan Vintilă (PLR), aceştia invocând în principal faptul că prejudiciul calculat de serviciul de audit al CJ, de 392.000 lei, nu este o sumă clară, întrucât cuprinde atât valoarea mărfurilor plătite de CJ dar nerealizate, cât şi penalităţile de întârziere, care se schimbă în fiecare zi. Faptul că adresa DNA preciza clar că se solicită prejudiciul „calculat la acest moment“, nu unul definitiv, nu a fost observat de consilieri. Bulgaru a invocat şi faptul că nu există la mapă niciun act asumat de funcţionarii CJ prin care aceştia să-şi asume responsabilitatea pentru corectitudinea juridică a votului.

Bulgaru şi Vintilă au menţionat şi că în alte situaţii consilierii au fost chemaţi de procurori să-şi justifice votul. Observaţia secretarului CJ, Lăcrămioara Vernică, conform căreia în situaţii similare s-a procedat la fel, nu a avut darul de a-i convinge pe consilieri. Nici apelul lui Lupu nu a avut mai mult efect. „Domnilor, poţi să spui că nu vrei să recuperezi o sumă? Votăm şi gata“, a spus preşedintele interimar al CJ. Liberalul Petru Dascălu a anunţat la său că se va abţine de la vot. Acceptul consilierilor de a vota a fost obţinut abia după ce şeful serviciului de audit, Fănel Constantinescu, a precizat public că îşi asumă cifrele reprezentând prejudiciul şi după ce s-a acceptat ca în adresa de răspuns către DNA să se precizeze că suma finală va fi determinată conform reglementărilor legale, deşi nimeni nu sugerase ca posibilă o altă variantă.

Trecerea la vot, prin apel nominal, a provocat un moment hilar. În lipsa vicepreşedintelui Alin Aivănoaei, a lui Boz şi a consilierului PNL Liviu Brătescu, primul care ar fi trebuit să voteze era Liviu Bulgaru. „Luaţi în sens invers. De la coadă“, a spus acesta. Iniţial, consilierii au crezut că glumeşte, dar Bulgaru a insistat să fie ultimul care votează. Pe rând, consilierii au fost de acord ca CJ să se constituie parte civilă, pentru un prejudiciu estimat la 392.000 lei. Ultimul a votat Bulgaru, care şi-a dat şi el acceptul.

Mult mai uşor a fost aprobată o rectificare a bugetului CJ şi acordarea sumei de 350.000 lei pentru organizarea lângă Carrefour ERA a unui show aerian şi auto pe 14 iunie. „Suma este cu 150.000 de lei mai mare decât ce am aprobat anul trecut. Este însă vorba de un spectacol într-o formă îmbunătăţită faţă de cele anterioare. S-ar putea ca prin succesul unui astfel de eveniment să identificăm, de ce nu, o dimensiune naţională a sa, nu numai una de interes judeţean“, a apreciat liderul consilierilor PSD, Cristian Stanciu.


 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Admitere nouă, obiceiuri vechi

Ioan Alexandru TOFAN

Admitere nouă, obiceiuri vechi

În lipsa unor criterii ferme cu privire la viaţa academică şi a unor planuri solide de viaţă, absolvenţii de liceu nici nu au la îndemână prea multe temeiuri pentru a decide ce vor studia ca studenţi. Astfel, argumentul îmbulzelii devine oarecum convingător.

opinii

Modernitatea şi postmodernitatea alienării

Codrin Liviu CUȚITARU

Modernitatea şi postmodernitatea alienării

Fugi, Rabbit (şi toată seria pe care o deschide) reprezintă o parabolă a alienării în universul postindustrial, publicarea sa în română căpătând, încă din 2008, cu un an înaintea morţii scriitorului, o neaşteptată legitimitate culturală în contextul prezentului.

Perpetuum praedictionem

Bogdan ILIESCU

Perpetuum praedictionem

The best way to predict the future is to create it. (Cel mai bun mod să prezici viitorul este să îl creezi.) Peter Drucker

Provincialismul trufaş al capitalei

Florin CÎNTIC

Provincialismul trufaş al capitalei

Într-una dintre postările sale educative de pe FB, Dan Alexe sublinia că toţi avem accent şi că cel valah, „dă Bucureshti”, e unul dintre cele mai caraghioase, graiul obişnuit al respectivilor aborigeni fiind şi plin de greşeli de acord. Căci a fi provincial nu e o chestiune de plasare geografică, ci de educaţie, nu?

pulspulspuls

Concediu la secret pentru famiglia premarelui? Unul pe două direcții

Concediu la secret pentru famiglia premarelui? Unul pe două direcții

’Neaţa bună, dragi cetitori! Am vrut pe astăzi să vă spunem una faină cu premarele Mihăiţă al nostru, dar n-o mai spunem căci, din ce am auzit, omul și-a trimis famiglia în concediu. 

Caricatura zilei

Ambulanța

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.