VIDEO| Ședința Consiliului Județean s-a încheiat cu toate proiectele de hotărâre adoptate

joi, 19 iunie 2025, 03:47
2 MIN
 VIDEO| Ședința Consiliului Județean s-a încheiat cu toate proiectele de hotărâre adoptate

Majoritatea propunerilor de pe ordinea de zi sunt ale Direcției Generale de Asistență Socială.

 VIDEO 


UPDATE 2

Ședința s-a încheiat cu toate proiectele de hotărâre adoptate, inclusiv cel prin care au fost admise câteva observații ale transportatorilor legate de noul program de transport public județean propus de CJ. Consilierii PSD nu au participat la votul pe acest proiect de hotărâre, în vreme ce aleșii AUR s-au abținut.

UPDATE 1

Ședința CJ a început cu instalarea lui Cosmin Stanciu în rândul consilierilor județeni. El va continua mandatul colegului său de la PNL Ștefan Cernea, care a demisionat la doar câteva luni de la depunerea jurământului.

Știre inițială

Peste jumătate din ordinea de zi a ședinței de astăzi a aleșilor județului este ocupată cu proiecte sociale – propuse de direcția de specialitate a CJ. Este vorba de construirea și dotarea unor case de tip familial, de închiderea unor centre rezidențiale, de avizarea unor parteneriate etc.

Un proiect de investiții este propus de Aeroport, care „mută” proiectul celui de-al doilea parc fotovoltaic al său din programul de finanțare al Ministerului Energiei în cel de modernizare al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii. Potrivit proiectului de hotărâre, valoarea investiției se ridică la 31,78 milioane de lei (cu tot cu TVA), din care regia va trebui să suporte o treime, respectiv 11,26 milioane de lei.

„Conform schemei de finanțare de la MTI, există posibilitatea achiziționării unor capacități de stocare mari, necesare, deoarece cantitatea de energie produsă care depășește necesarul de consum al aeroportului nu mai poate fi vândută în rețea, ci trebuie stocată, valoarea acestor capacități de stocare fiind eligibilă prin program”, se arată în proiectul de hotărâre.

Acest al doilea parc va fi de cinci ori mai mare decât primul, instalat pe o suprafață de un hectar și care furnizează deja energie electrică de până la 1 MWh.

Pe ordinea de zi a ședinței mai figurează prima strigare de cost pentru amenajarea viitorului parc industrial de la Holboca, actualizarea devizului total pentru modernizarea a 6,4 km de drum județean la 28,8 milioane de lei, discutarea listei de observații ridicate de transportatori pe marginea noului program de transport public județean, încheierea unui acord de cooperare cu un voievodat (regiune) din Polonia și alte proiecte. Pe ordinea de zi, până miercuri la amiază figurau 55 de propuneri.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii