Consiliul Local a cedat 12 ha de teren Ministerului Sănătății pentru realizarea SRU în Moara de Vânt

vineri, 25 noiembrie 2016, 17:55
1 MIN
 Consiliul Local a cedat 12 ha de teren Ministerului Sănătății pentru realizarea SRU în Moara de Vânt

Consilul Local Iași a aprobat în această seară transferul unei suprafețe de 12 hectare de teren, din zona Moara de Vânt, în proprietatea Ministerului Sănătății. Pe acest teren ar urma să fie construit Spitalul Regional de Urgență.

Discuțiile în cadrul ședinței de Consiliu Local s-au întins pe o durată mai mare de 60 de minute, timp în care, în premieră pentru deliberativ, cei mai mulți dintre consilieri au luat cuvântul.
 
La ședință au fost prezenți 26 consilieri, social-democratul Mihail Pintilei fiind absent. În consecință, PSD a avut nevoie și de votul lui consilierului independent Andrei Postolache pentru a trece acest proiect în condițiile în care consilierii PNL s-au abținut, gest echivalent cu un vot negativ pentru proiect.
 
La sfârșitul ședinței, primarul Mihai Chirica a ținut să-i mulțumească personal lui Postolace pentru votul său. Postolache, liderul formațiunii „Pentru Iași”, și-a justificat votul prin faptul că, la acest moment, Iașul nu are nicio alternativă în ceea ce privește amplasamentul pentru Spitalul Regional de Urgență
 
Mai multe detalii privind modul în care au evoluat discuțiile în cadrul ședinței aflați în ediția de mâine a Ziarului de Iași.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii