Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Consiliul Naţional al Elevilor critică reglementările lacunare privind testarea pentru COVID

GALERIE
testare covid scoala
  • testare covid scoala
- +

Consiliul Naţional al Elevilor critică dezintersul autorităţilor faţă de adoptarea unor măsuri de protecţie suplimentare în şcoli având în vedere contestul apidemiologic şi reglementările lacunare venite de la ministerele Sănătăţii şi Educaţiei privind testarea pentru COVID, solicitând ca experţii în sănătate publică să emită recomandări cu privire la procesul de testare non-invazivă din şcoli, astfel încât actul educaţional să nu fie afectat.

”În ultimele zile, oficialii din educaţie şi sănătate au declarat că testele pe bază de salivă vor ajunge în şcoli, gata să fie folosite de elevi şi profesori, astfel încât să se contureze un spaţiu sigur pentru continuarea cursurilor în format fizic. Totuşi, autorităţile au întârziat nepermis de mult cu achiziţia şi livrarea testelor non-invazive, iar la acest moment procedura de administrare a acestora prezentată de Ministerul Sănătăţii prezintă lacune de aplicare. Practic, observăm o tendinţă generală din partea profesorilor de a refuza să asiste sau să ajute la administrarea testelor de către elevi, iar personalul medical lipseşte în cea mai mare parte dintre unităţile de învăţământ. În acest caz, cine este responsabil de coordonarea procedurii la nivel şcolar?”, afirmă reprezentanţii levilor într-un comunicat intitulat ”Nimeni nu ştie cum (sau dacă) se vor administra testele non-invazive!”

Consiliul Naţional al Elevilor condamnă dezinteresul autorităţilor cu privire la lipsa de viziune în adoptarea unor măsuri de protecţie suplimentare pentru elevi şi profesori, precum şi reglementările lacunare venite din partea Ministerului Sănătăţii şi a Ministerului Educaţiei, care ”nu au înţeles, nici în al doisprezecelea ceas, cât de important este dialogul cu reprezentanţii societăţii civile în tot acest proces”.

”Solicităm ferm ca experţii în sănătate publică să emită o serie de recomandări cu privire la procesul de testare non-invazivă din şcoli, în aşa fel încât actul educaţional să nu fie în niciun fel afectat”, afirmă elevii.

„La acest moment, nu cunoaştem aproape nimic despre testarea din şcoli. Profesorii şi sindicatele din învăţământ protestează şi condamnă posibilitatea ca ei să ajute la administrarea testelor, părinţii e posibil să nu îşi dea acordul cu privire la testare, iar noi, elevii, ca de obicei, suntem prinşi la mijloc - între orgoliile unora şi incompetenţa altora. Solicităm tratarea situaţiei cu celeritate şi reglementarea procedurii de testare în conformitate cu situaţia din teritoriu, nu după cum cred unii şi alţii că este la şcoală”, a declarat Silviu Morcan, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat, luni seară, că, din momentul în care furnizorii livrează testele pe bază de salivă pentru depistarea COVID-19, acestea vor ajunge în şcoli în cel mult 24 de ore prin intermediul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. El a precizat că joia viitoare ar putea fi prima zi de testare.

Întrebat cam cât ar putea dura testarea elevilor, Sorin Cîmpeanu a afirmat: “Depinde, dacă se prelevează simultan, sunt elevi mai mari, cu care te înţelegi, într-o oră ai rezolvat acest lucru. Dacă o iei să acorzi asistenţă elev cu elev deja s-a terminat programul, tot programul şcolar din ziua respectivă”. 

Ministerul Educaţiei a cerut luni Ministerului Sănătăţii "clarificări" privind modalitatea de realizare a testării cu teste din salivă în unităţile de învăţământ, solicitând MS să precizeze dacă aceste teste pot fi făcute acasă, sub supravegherea părinţilor, dacă trebuie cerut acordul părinţilor pentru administrarea lor în şcoală şi dacă procedura de testare se aplică şi pentru preşcolari.

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri