Consumatorii de „etnobotanice“ fac scandal la Urgenţe
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Consumatorii de „etnobotanice“ fac scandal la Urgenţe

GALERIE
etnobotanice
  • etnobotanice
- +

Doi tineri care au consumat etnobotanice au avut nevoie de îngrijiri medicale. Potrivit medicilor urgentişti, garda trecută, în Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) de la Spitalul „Sfântul Spiridon“ au ajuns doi bărbaţi sub influenţa drogurilor sintetice care s-au comportat nepotrivit pentru o unitate medicală.

Cei doi „pacienţi“, unul în vârstă de 23 de ani, altul în vârstă de 25 de ani, au ajuns în UPU luni dimineaţa, după ora 01.00. Bărbaţii au fost consultaţi în UPU, s-a constatat că au consumat substanţe psihoactive, şi au fost îndrumaţi către Institutul de Psihiatrie „Socola“. Când a primit indicaţiile pentru un consult psihologic, unul dintre pacienţi a devenit agitat, s-a certat cu cei din jur şi apoi a plecat fără avizul medicului curant. „Cei doi pacienţi de sex masculin au consumat etnobotanice şi au ajuns în UPU pentru îngrijiri de specialitate. Unul dintre ei era însoţit de frate şi de poliţie pentru că era agitat. Bărbatul, cunoscut pentru faptul că consumă droguri, a refuzat un consult psihologic şi a plecat din UPU fără acordul medicului curant“, a precizat dr. Gabriel Perianu, medic primar urgenţe. Conform reprezentanţilor spitalului, în UPU ajung aproape zilnic pacienţi care consumă substanţe psihoactive. Potrivit Centrului Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog, anul trecut, 493 de ieşeni au fost internaţi de urgenţă în urma consumului de substanţe psihoactive, două treimi dintre fiind minori. În plus, 120 de copii au consumat droguri de risc sau mare risc, iar 59 au ingerat medicamente psihotrope şi substanţe volatile.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

De ce s-a scumpit masiv energia?

Alexandru LĂZESCU

De ce s-a scumpit masiv energia?

Între factorii cei mai importanţi sunt politicile „Green Deal” ale UE, decizii care din raţiuni ideologice, au promovat abordări nerealiste care ignoră realitatea de pe teren.

Filmuletul zilei

opinii

Un punct de vedere cu desăvârşire orb

Nichita DANILOV

Un punct de vedere cu desăvârşire orb

Unele edificii sunt înălţate numai din scaune. În faţa scaunelor se întind nesfârşite alei, străjuite de statui ascunse printre arbori. În centrul oraşului sunt mai multe fântâni arteziene, din care nu ţâşneşte însă apa, ci timp. Oraşul a fost ridicat în plin deşert. Ţâşneşte în schimb nisip şi din când în când, spre seară, sânge în şuvoaie. Singurul locuitor al oraşului este în acelaşi timp rege, judecător, călău, victimă şi mulţime. În oraşul cu un singur locuitor „timpul are o singură secundă” şi „de fiecare acoperiş atârnă câte un deget murdar”.

Septembrie indiano-amnăşan

Michael ASTNER

Septembrie indiano-amnăşan

Păzind cazanul în liniştea amiezii, auzi din când în când căzând câte o nucă ori pe stradă trecând - urcând, coborând - o maşină.

Macro-buzunăreala „liberalizată”

Nicolae CREŢU

Macro-buzunăreala „liberalizată”

Din toate câte bântuie acum în ale noastre media, din România, nu serialul rivalităţii Cîţu vs. Orban pentru şefia PNL, nici „bâlciul” şi pantomima „moţiunilor” de ce (n)zură şi criza guvernării, nu ele sunt cele care îi îngrijorează pe cei mai mulţi oameni ai ţării, încă trăitori între hotarele ei. Şi nici cifrele în creştere ale „valului” Covid-Delta, nici măcar ele, nu îngrijorează, ba chiar să sperie de-a dreptul, atât cât o fac ştirile şi aşteptările privind facturile la electricitate şi gaz sau eliminarea subvenţiei pentru încălzire, tot perspective „luminoase”, cum se vede.

pulspulspuls

O mare dilemă a Iaşului înaintea congresului liberal: Orban, Cîţu sau coviduţu’?

O mare dilemă a Iaşului înaintea congresului liberal: Orban, Cîţu sau coviduţu’?

Apropo de congresul liberal cu alegeri de lider care bate la uşă, ce va fi de azi egzact într-o săptămână, cică printre unii liberalii mai vechi se vorbeşte că jocurile ar fi deja făcute, iar Cîţu ar avea deja cam două treimi din voturi de partea lui.

Caricatura zilei

Iohannis și Golful

Editia PDF

Bancul zilei

- Ioane, ce tot strâmbi din nas la sarmalele mele? Nu sunt bune? - Ba da, Marie, sunt bune, dar toti ceilalti din sala de (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.