Consumul de bere a scăzut cu 10% de la declanşarea crizei Covid-19
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

duminica, 07.03.2021

Consumul de bere a scăzut cu 10% de la declanşarea crizei Covid-19

GALERIE
consum bere
  • consum bere
- +

Sectorul local al berii a înregistrat în lunile martie - mai 2020 o scădere de peste 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, însă impactul cel mai puternic se va resimţi în trimestrul al treilea al anului care, în mod obişnuit, este vârful de sezon pentru bere, arată datele publicate, joi, de Asociaţia Berarii României.

"Producătorii de bere observă cu îngrijorare situaţia din sectorul HoReCa şi, implicit, din industria berii. Primele luni ale anului nu au fost unele bune pentru industria berii, iar impactul cel mai puternic se va resimţi în trimestrul al treilea al anului care, în mod obişnuit, este vârful de sezon pentru bere, dar care depinde mult de condiţiile de operare din industria ospitalităţii. De aceea este esenţială implementarea programelor de investiţii anunţate de autorităţi şi a strategiilor de susţinere pentru sectorul HoReCa, inclusiv prin facilitarea extinderii teraselor pe spaţiile publice, prin deciziile autorităţilor locale sau prin permiterea funcţionării unor locaţii temporare de tip food trucks sau baruri mobile", spune Julia Leferman, director general Asociaţia Berarii României.

Începând cu luna martie 2020, odată cu declanşarea pandemiei, s-a conturat o tendinţă nouă printre consumatorii de bere, prin creşterea cu 30% a preferinţei pentru ambalajele de unică folosinţă, în detrimentul sticlei reutilizabile. La nivelul primelor cinci luni din an, comparativ cu ianuarie - mai 2019, trendul descendent al sticlei reutilizabile este şi mai accentuat (-45%) în raport cu sticla de unică folosinţă, care a crescut cu 36%.

Totodată, faptul că barurile şi restaurantele şi-au oprit activitatea timp de două luni şi jumătate a dus şi la închiderea liniilor de bere la draft. Chiar dacă începând cu 1 iunie terasele s-au redeschis, reluarea comercializării berii draft se petrece treptat, în concordanţă cu măsurile de redeschidere etapizată a locaţiilor HoReCa.

"Odată cu redeschiderea teraselor favorite din baruri, pub-uri, cafenele, restaurante şi hoteluri, oamenii sunt invitaţi să iasă din nou să socializeze şi să îşi recapete încrederea că pot consuma în siguranţă, bineînţeles cu respectarea strictă a normelor de distanţare şi de igienă", susţin reprezentanţii Asociaţiei Berarii României.

Asociaţia Berarii României reprezintă, de peste 15 ani, industria locală de bere. Începând din anul 2008, entitatea a devenit parte a marii familii a producătorilor de bere europeni, reprezentaţi prin organizaţia Berarii Europei, fondată în 1958, la Bruxelles. 

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Proiectele, iluzii în fotbalul ieşean

Nicolae GRECU

Proiectele, iluzii în fotbalul ieşean

Atunci, când Politehnica va fi un club puternic, când Copoul va fi un punct de atracţie pentru fotbaliştii din toată Moldova, atunci ne putem gândim şi la antrenorul necesar pentru a râvni la performanţă

Filmuletul zilei

Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)

opinii

Monumenta linguae Dacoromanorum. Scurt istoric al unui proiect filologic major (IV)

Eugen MUNTEANU

Monumenta linguae Dacoromanorum. Scurt istoric al unui proiect filologic major (IV)

În foiletonul de faţă autorul evidenţiază rolul pe care l‑a jucat proiectul MLD la trezirea printre tinerii cercetători a interesului pentru studiile biblico-filologice.

Hirotonie de Episcop: Preasfinţitul Nichifor Botoşăneanul

pr. Constantin STURZU

Hirotonie de Episcop: Preasfinţitul Nichifor Botoşăneanul

Mâine va fi hirotonit noul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, Nichifor Botoşăneanul, ales de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în şedinţa sa din 25 februarie 2021. Acest post de Episcop-vicar era vacant după ce, anul trecut, Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul a fost ales şi întronizat Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor. Vorbim, aşadar, despre un eveniment rar, un moment istoric. În Catedrala Mitropolitană din Iaşi, precedenta hirotonie de episcop săvârşită a fost tocmai cea a Preasfinţitului Calinic Botoşăneanul, în urmă cu 30 de ani, pe 25 martie 1991.

Ce înseamnă să ai de-a face cu o lume mult prea complexă ca să o poţi înţelege pe deplin? (I)

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Ce înseamnă să ai de-a face cu o lume mult prea complexă ca să o poţi înţelege pe deplin? (I)

Azi vă voi familiariza cu câteva dintre ideile şi teoriile unui om de ştiinţă, eseist, filozof şi fost trader, unul dintre cei mai cunoscuţi şi urmăriţi specialişti în înţelegerea probabilităţii, incertitudinii şi riscului. Fie că vorbim de lebădă neagră, (anti)fragilitate, sisteme complexe, stresor, şoc, criză, instabilitate, volatilitate sau predictibilitate, aceste noţiuni sunt extrem de criticate de către multe gulere scrobite ale orgolioşilor scientişti.

pulspulspuls

Suferinţele discrete ale madamei

Suferinţele discrete ale madamei

Una mai molcuţă, de uichend, pe azi, dacă tot e sâmbătă şi e aşa frig afară. Şi ce ar putea fi mai moale şi mai pufos decât opera lirică, stimaţi telespectatori, şi mai ales graniţa penală a acesteia cu politichia mâloasă de Bahlui? 

Caricatura zilei

De citit

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.