anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Contestaţia marocanului ucigaş, respinsă de Curtea de Apel. Voia să fie pus în libertate

GALERIE
El_Bourkadi
  • El_Bourkadi
- +

Suspectul dublului asasinat din Moara de Foc, studentul c, rămâne în arest preventiv. Decizia definitivă a Curţii de Apel a fost luată vineri, 22 iulie, a răspuns la o contestaţie depusă de El Bourkadi la o încheiere a Tribunalului. La acea dată El Bourkadi a solicitat şi înlocuirea arestului preventiv, cu arest la domiciliu. Nici magistraţii Tribunalului, nici cei ai Curţii de Apel nu au dat curs acestei cereri.

“În baza dispoziţiilor art. 425 indice 1 alin. (7) pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, rap. la art. 205 din Codul de procedură penală, respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul-contestator Ahmed Sami El Bourkadi, ..., în prezent aflat în Penitenciarul Iaşi, împotriva încheierii penale pronunţată la data de 19.07.2022 de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Iaşi în dosarul nr. 2639/99/2022/a1.4, încheiere pe care o menţine”, se arată în încheierea din camera preliminară a Curţii de Apel Iaşi.

În încheierea Tribunalului din 19 iulie, contestată de El Bourkadi, se constata că măsura arestului preventiv a fost legală şi temeinică şi se amintea că acesta a fost trimis în judecată sub acuzaţia infracţiunilor de omor calificat, distrugere, furt calificat, acces ilegal la un sistem informatic şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos. Iar “cererea orală a inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu” a fost considerată de către judecători ca fiind nefondată şi, prin urmare, au respins-o.

Reamintim că, la începutul lunii decembrie 2021, poliţiştii ieşeni au fost anunţaţi de rudele tânărului student marocan Youssef Jniyah că acesta nu a revenit la Bruxelles, deşi avea cumpărat bilet de avion. La vila închiriată de marocan pe strada Moara de Vânt, anchetatorii i-au găsit pe Youssef şi pe prietena acestuia, Ioana Vanesa Burlacu, morţi. Fuseseră ucişi cu zeci de lovituri de cuţit. În curând, anchetatorii aveau să restrângă cercul de suspecţi şi apoi să îl prezinte în faţa judecătorilor, ca posibil ucigaş al celor doi, pe Ahmed Sami El Bourkadi. 

Cititi si: Crima de la Roua: Marocanul, drogat cu funny gas. Sânge pe sutienul victimei. Exclusiv din rechizitoriu

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moscova taie punţile

Lucian DÎRDALA

Moscova taie punţile

Câtă vreme nu este decisiv învinsă pe câmpul de luptă, iar acest scenariu este greu de imaginat într-un război purtat doar cu Ucraina (fie ea şi înarmată de Occident), Rusia nu va negocia asupra „teritoriului naţional”. Ideea că angrenarea Rusiei într-un război de uzură, lipsit de victorii şi generator de costuri umane şi materiale, ar conduce la înmuierea Kremlinului în materie de teritorii era problematică dintru început - acum, ea nici nu mai poate fi luată în calcul.

opinii

Ego-grafii. Emil Brumaru (I)

Codrin Liviu CUȚITARU

Ego-grafii. Emil Brumaru (I)

Emil Brumaru era, în subsidiar, aidoma tuturor scriitorilor adevăraţi, fiinţa cea mai delicată cu putinţă - aproape fragilă, aş îndrăzni să observ - care-şi disimula, în identitatea (construită) de rebel al culturii, propriile temeri şi inhibiţii în faţa „infernului” din celălalt.

Viitorul memoriei

Bogdan ILIESCU

Viitorul memoriei

„Nothing is ever really lost to us as long as we remember it.” (Nimic nu e complet pierdut câtă vreme ni-l putem aminti.) L.M. Montgomery

Bogdan Bârleanu - poftire la un ospăţ al spiritului şi inefabilului

Grigore ILISEI

Bogdan Bârleanu - poftire la un ospăţ al spiritului şi inefabilului

Bogdan Bârleanu trăieşte timpul deplin al slujirii artei. Sigur, nu-i ceva nou în existenţa sa de artist. Rostirea în limbajul plasticii a fost şi este, în chipul cel mai firesc, raţiunea sa de a fi. Dar acum, mai mult poate decât oricând, viaţa lui Bogdan Bârleanu curge în albia picturii. 

pulspulspuls

Povestea pe scurt a doi imobiliari din Iaşi: unul are o jenă financiară, iar celălalt tocmai a luat o chelfăneală pe cinste

Povestea pe scurt a doi imobiliari din Iaşi: unul are o jenă financiară, iar celălalt tocmai a luat o chelfăneală pe cinste

Spun surse din târg, care stau cu urechea lipită de caldarâmuri rezidenţiale şi ascultă cu atenţie vuietul pieţei imobiliare, că este jale mare printre developerii din târg şi că unii dintre ei sunt pe marginea prăpastiei în timp ce alţii sunt pe tobogan la vale chiuind ca Pintea haiducul care se aruncă de pe stânci. 

Caricatura zilei

Zbor anulat

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.