ZdI TV: Război în Ucraina, furtună în lume. Alexandru Lăzescu despre reaşezările marilor puteri
De ce tarile din Est, inclusiv România, gasesc siguranta mai degraba la SUA decât la Fra (...)
citeste totvineri, 20.05.2022
Câte ceva pe astăzi şi despre ce se mai întâmplă pe piaţa media din târg, stimaţi telespectatori.
Şi mai ales în zona canalelor care fac curte nepermis de mult politichiei de Bahlui. Cei care urmăresc cu atenţie fenomenul politicii locale credem că au auzit de un junior pe numele lui Ionuţ, care mai în tinereţe a cochetat cu disidenţa prin PSD Iaşi, apoi a ajuns un fel de blogăr anti-Gigi, iar în final a făcut un sait de ştiri anti-Chirica pe care l-a raliat rapid, contracost, la un alt disident orfan al politichiei de Bahlui, conţilierul de la guideţ Manole Lache, ex-PMP-ist care acuma cică ar fi în căutarea unei noi identităţi politice.
Ei bine, băieţii în cauză vedem că se descurcă bine la ce fac ei acolo, ca servicii media cu ţintă locală, dar mai nou auzim că vor să se întindă şi mai mult decât pare să le fie plapuma.
Acest june presar Ionuţ cică l-ar bate toată ziua la cap pe finanţatorul Manole Lache să bage mâna mai adânc în buzunarul lui de biznisman şi să mai scoată o cărămidă ca să cumpere şi Telemeaua din Copou, post aflat cică mai demult pe tarabă după ce afaceristul Bănuţ s-a dat la fund din târg, de frica unor procurori. Va băga oare domn Manole mâna la buzunare după caşcaval? Nu prea pare, căci unii zic că o va ţine tot acolo unde-i acuma şi pe mai departe, până o să-i roadă unghiile? Deh, astea-s acuma regulile de igienă politică…
Smiorcăieli, ghihocei, toporaşi şi iepuraşi!
Şi dacă tot vorbim de servicii de presă de partid din târg, haideţi să vă mai spunem una scurtă pe azi şi despre cum s-a comportat la interviu personagiul pe care patronul de la Bună Zoaia Iaşi, Ghihocel Osânză, pe-o mână cu un deputat asortat, voia să îl bage în conducerea aeroportului. Sau, în fine, e vorba de fapt nu de un personagiu, ci de o personagioaică, nevastă de toporaş de-al buhaiului Ghihocel.
Cică madama asta s-ar fi comportat acolo ca la un concurs de femei de serviciu la “Spiridon” (tot respectul pentru meseria asta, ne refeream doar la nivelul de competenţă şi de studii), iar la un moment dat, luată la întrebări de cunoştinţe mai la obiect, cică ar fi început să ridice tonul şi chiar să ţipe pe acolo, iar la final, ca totul să fie ca într-o piesă de teatru de-a lui Ionescu, madama, apoteotic şi elucubrant, spre dezarmarea tuturor, a izbucnit în lacrimi.
Haide bă, Ghihocele: alte astea trimiţi tu acolo, unde tre’ să ţină la tăvăleală? Sau te pomeneşti că şi tu ai plâns a doua zi, când te-ai dus cu cuşma în mână să te milogeşti la Măricel de la Cejău? Hai, gata smiorcăiala, că l-aţi buhăit destul! Ghihocel, zi repede: radical din trei, cu două zecimale? Ei, vezi că nu meritai om acolo! Aşa că, gata, de mâine pe burtă că-i apa mică!
****** PONT ******
Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare. Asta ca să nu ziceţi că nu v-am spus!
Cuvinte cheie: + Manole Lache, Chirica, Ghihocel Osanza
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Ucrainenii estimează că cel puţin 28.700 de soldaţi ruşi au murit de la începutul războiului
Tribunal internaţional special pentru crimele de război din Ucraina
Sergentul rus Vadim Şişimarin, judecat cu privire la crimă de război în Ucraina, pledează nevinovat
Nepotisme ca-n balcani la naţionala Olandei. Ronald Koeman l-a ales secund pe fratele său Erwin
Şeful Fiscului insinuează că salariile din cadrul instituţiei ar fi cam mici: maxim 6.200 lei net
ZdI TV: Război în Ucraina, furtună în lume. Alexandru Lăzescu despre reaşezările marilor puteri
Percheziții acasă la interlopul Adrian Corduneanu. A fost săltat pentru amenințări
O căruţa a “aterizat” în Bahlui. Incidentul s-a petrecut în Brătuleni (FOTO)
Preşedintele ANAF este nemulţumit că angajaţii din subordine sunt în vârstă
Premierul Nicolae Ciucă laudă administraţiile liberale şi Clujul. “Am să cer licenţă pentru export”
Formaţia Atletico Mineiro a stabilit un record în Copa Libertadores: 18 meciuri fără eşec
Festivalul Național de Folclor „Constantin Arvinte”, Iași, 24 - 27 mai 2022 (P)
Români care câştigă bani din notarea într-un caieţel a preţurilor mărfurilor din magazine
Cântăreaţa Rihanna, în vârstă de 34 de ani, a devenit mamă. Ea a născut un băieţel
Un microbuz Mercedes a izbit violent un BMW: cinci persoane au fost rănite
Ion Barbu, ”Îmblânzitorul de pietre”, vine la ArtEast Gallery
Cercetătorii au descoperit cum să comunice cu oamenii în timp ce aceștia dorm și visează
Cum vrea Twitter să combată dezinformarea legată de conflictul din Ucraina
Suspans la PSG. Mbappe va anunţa duminică dacă rămâne sau pleacă
Ucraina va primit rachete avansate anti-navă din SUA pentru a lupta împotriva blocadei ruseşti
Asistentul medical care s-a bătut cu poliţiştii locali ieşeni va sta 30 de zile după gratii
Românii au intrat în economiile din bănci şi fonduri mutual: aproape un miliard numai în martie
Modern, clasic, elegant - mobilier de baie cu personalitate de la Orsini Mobili (P)
Agresorii ruşi se plâng că mai multe comisariate militare au fost atacate cu cocktailuri Molotov
Preţurile petrolului au revenind pe creştere după pierderi mari
Particulele de aer poluat din creierele tinerilor, asociate cu Alzheimer și Parkinson
Anunţ îngrijorător al şefei FMI: Liderii financiari la nivel mondial trebuie să se pregătească
Iaşul, Braşovul sau Târgovişte? Hai sa ne votam orașul pentru “Destinaţia Anului”
City-managerul bătăuş, chemat la raport în CL: ce face şi câţi bani ridică din bugetul Iaşului?
Vestiarul Politehnicii e gol din nou. Doar cinci seniori mai sunt sub contract!
A început Romanian Creative Week: 800 de artişti, zeci de evenimente
Procesul Aeroportului cu fostul director demis de PSD: lovitură surpriză
Şedinţă comună, astăzi, la Iaşi, a aleşilor din România şi din Republica Moldova (UPDATE-FOTO)
Gala Pin Awards Iaşi se întoarce, după trei ani de pauză pandemică
Fostul şef al Vămii Iaşi, permis reţinut pentru viteză. Judecătorii i l-au dat înapoi
Unde a dispărut de-o vreme şi de ce madam Şoşo, cea mai cu greutate sinatoare de Iaşi
Sepsi a câştigat Cupa României. Va juca în turul doi preliminar al Conference League
Licitaţie pentru patru tronsoane de bloc cu locuinţe sociale în Grădinari
S-a scumpit paza obiectivelor ApaVital. Sunt 24 în total în Iași și Neamț
Pavel LUCESCUNimic de salvat |
Alexandru CĂLINESCUSimple notaţii |
Neculai SEGHEDINTencuiala antiseismică |
George PLEȘULove story la “om la lună” |
PULSUnde a dispărut de-o vreme şi de ce madam Şoşo, cea mai cu greutate sinatoare de Iaşi |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.