Contoarele clasice vor fi schimbate cu unele inteligente. Când nu ne vom mai urca pe scaun ca să citim indexul?

sâmbătă, 10 mai 2025, 03:55
2 MIN
 Contoarele clasice vor fi schimbate cu unele inteligente. Când nu ne vom mai urca pe scaun ca să citim indexul?

Planul companiei de distribuție a energiei electrice și a gazului metan de transmitere automată a indexurilor este în curs de realizare.

Un consorțiu de firme a realizat o soluție inteligentă de colectare și management al datelor de măsură, special concepută pentru compania de distribuție Delgaz Grid. Potrivit unui comunicat remis redacției, „soluția include două aplicații integrate pe o platformă comună, care au capacitatea de a procesa și gestiona centralizat, în configurația finală, datele provenind de la 1.500.000 locuri de consum de energie electrică din zona de Est a României”. La realizarea acestei soluții care a început să fie pusă în practică au contribuit Siemens România, Siemens AG Österreich și Red Point Software Solutions.

La sfârșitul anului trecut, aproximativ 600 de mii de contoare/ beneficiari aveau instalată această facilitate, dintre care o parte urmează să fie integrate în acest sistem. În Iași, au fost montate până acum circa 10 mii de contoare, în zonele Nicolina-Frumoasa.

Momentan, sistemul de management al datelor de măsură este deja operațional, oferind ca principale funcționalități culegerea și prelucrarea datelor, precum și calculul consumurilor de energie electrică.

Ce mai aduce cu el contorul inteligent

„Planurile Delgaz Grid prevăd ca, la finele anului 2029, circa 85 la sută dintre consumatorii noștri să beneficieze de sisteme de măsurare inteligentă a energiei”, a precizat Mihaela Cazacu, directorul general adjunct al Delgaz Grid. „Deschidem drumul spre introducerea pe scară largă a unor tarife diferențiate pe intervale orare și a unor tarife dinamice, în funcție de cererea și oferta de energie de pe piață, dar și a serviciilor de flexibilitate”, a menționat ea un alt avantaj al sistemului de transmitere automată a indexului de consum.

Monitorizarea de la distanță a alimentării locurilor de consum dă posibilitatea intervenției rapide în cazul unei avarii în furnizarea energiei electrice, inclusiv deconectarea/ reconectarea fără costuri suplimentare pentru consumatori. Pe de altă parte, utilizatorii vor putea să-și gestioneze mai eficient consumul de energie electrică.

Instalarea noilor contoare (electronice și „smart”) nu costă și nu încarcă factura de energie electrică, subliniază cei de la Delgaz – care mai adaugă că acestea nu emit radiații.

Delgaz are în Regiunea de Nord-Est 3,6 milioane de abonați pe rețeaua de energie electrică și administrează rețeaua de gaze naturale în 20 de județe (Regiunile Nord-Est, Centru, Nord-Vest și Vest).

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii