Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Contrarevoluție rurală

GALERIE
Gabriel Mursa (1)
  • Gabriel Mursa (1)
- +

De vreo douăzeci de ani, la Plugari, nu se mai ascultă altceva decât muzică orientală. Scurta hegemonie a „discotecarilor” a încetat, iar „occidentalizarea” prin muzică a eșuat! Printr-o contrarevoluție, manelele au cucerit lumea rurală; ca urmare a unui proces insidios – să sperăm, reversibil –, orientalizarea parțială a satului meu a primit un impuls suplimentar atunci când în casele plugărenilor a dat buzna Suleyman Magnificul.

Stăteam în fața căminului cultural și așteptam cu nerăbdare să se încheie filmul. Înăuntru, pe ecranul de deasupra scenei, rula pelicula indiană Lanțul amintirilor. Nu intrasem de această dată, deoarece o văzusem de câteva zeci de ori în vremea copilăriei. Povestea lacrimogenă a fraților despărțiți de o soartă crudă, care se reîntâlnesc la maturitate, era, în satul meu, la reprezentația cu numărul opt sute treizeci și șase. Sau Dumnezeu știe… Oricum, aproape nimeni nu-și mai aducea aminte de cât ori o savurase; fusese reluată cu atât nesaț de aproape două decenii, încât devenise clasică printre consătenii cinefili, fiind proiectată întotdeauna cu casa închisă. Doar Lovitură fulgerătoare, un film chinezesc cu arte marțiale, mai precis, „cu bataie”, fără „ă”, după cum se spunea în dialectul băștinaș, amenința din când în când supremația indiană în box office-ul local. Așteptam impacientat ieșirea din sală a veșnic înlăcrimaților spectatori, fără să realizez că, în mai puțin de o oră, aveam să fiu martor al unei isterii epidemice, soldată cu o veritabilă schimbare de paradigmă culturală. Deși câștigaseră fără urmă de tăgadă lupta cu iubitorii de folclor, cucerindu-și dreptul de a-și face de cap și de a-și impune legea în mult râvnita sală mare a căminului, „discotecarii” se confruntau, în ultima vreme, cu o provocare cât se poate de serioasă. Dinspre periferia ieșeană, aflată la vreo șaizeci de kilometri, scâncete cu iz oriental dădeau târcoale descendenților direcți ai plugarilor puși cândva în slujba boierului Orghidan. O nouă revoluție culturală, după cea produsă de muzica occidentală, cu doar câțiva ani înainte, al cărei reprezentant de seamă fusesem, se profila la orizonturile satului în care autobuzul dinspre oraș își avea capătul de linie.  

Moravurile orientale nu reprezentau ceva nou pentru Moldova. După 1711, ea avusese domnitori crescuți în Fanar, cartier din Istanbul populat mai cu seamă de greci. Or, din calabalâcul cu care aceștia poposeau în „dulcele târg”, pentru a-și lua în primire funcția și privilegiile, făceau parte nu doar ișlicul, șalvarii sau ciubucul, ci și maneaua. În mod evident, fostele Principate Române fuseseră orientalizate, însă doar la nivelul elitei, al conducătorilor, al administratorilor, al boierilor și, foarte important, numai în zona urbană, ce cuprindea, la începutul secolului al XIX-lea, mai puțin de o cincime din populația totală a moldovenilor și valahilor. Atunci când spunea despre Iași că reprezintă „o pepinieră înfloritoare de moravuri orientale”, A. Russo (1840) făcea referire strictă la fosta capitală și, în special, la elita ei politico-economică. Mediul rural a rămas aproape neatins de vestimentația, gastronomia și cultura orientale; cu alte cuvinte, fusese ferit de „dulcegării”, de baclava, sarailie și, mai ales, de rahat. Or, atunci când acest grup restrâns a schimbat direcția, adoptând calea occidentală, vestigiile de sorginte bizantină și otomană au reușit să supraviețuiască, vreme de peste un veac și jumătate, retrăgându-se spre marginea orașului, la periferie, în mahala, în zona de interferență cu satul, fără ca acesta din urmă, în conservatorismul său multisecular, să vrea să recupereze ceea ce metropola arunca la gunoi, ca fiind demodat, vetust, anacronic. În scurt timp, maneaua se vedea nevoită să accepte ostracizarea, să plece în surghiun. Totuși, ea nu sucomba, ci devenea parte a culturii marginale, periferice, fiind recuperată și întronată într-un spațiu nou, templul mahalalei, unde avea să rămână sechestrată și fără prea multă vlagă vreme îndelungată.

Sfârșitul anilor 1980 și începutul anilor 1990 prindeau România într-un proces de schimbări sociale importante, printre care se număra o reorientalizare timidă, subtilă, greu de perceput sub valul uriaș al occidentalizării. Muzica orientală evada din mahala; dorea să renunțe la statutul de Cenușăreasă, intrând într-un proces lent de expansiune către mediul rural. Așa ajunge ea inclusiv la capătul județului, ca să nu spun, al lumii, adică, la Plugari. Industrializarea forțată a lui Ceaușescu a produs schimbări semnificative în plan demografic, una dintre acestea fiind migrarea unei părți importante a populației rurale spre centrele urbane, în cea mai mare măsură, spre periferia acestora. Nu toți „imigranții” au căpătat imediat reflexe urbane, nu toți au mers la licee sau universități, nu toți purtau blugi sau ascultau muzică din Vest. Mulți au părăsit satul, dar nu s-au orășenizat în adevăratul sens al cuvântului. Au rămas în zona periferiei, una intermediară între urban și rural, un soi de zonă-tampon, populată cu cămine de nefamiliști, unii dintre ei împrumutând masiv apucături din cultura mahalalei și a talciocului. Aici au descoperit muzica siropoasă, zaharisită, importată cândva de pe malurile Bosforului, care aștepta momentul oportun să revină cu adevărat la viață; ei, prin naveta săptămânală sau lunară, au adus în sate o cultură, de fapt, o subcultură, de neimaginat până atunci în vechile așezări rurale. Îmi aduc aminte că, în ultimii ani ai comunismului, începuseră să circule, într-un regim de semiclandestinitate, casete cu muzică de acest gen, iar Plugariul nu rămăsese indiferent în fața resurgenței și infuziei de ritmuri orientale, ceva cu totul nou în peisajul sătesc. Adepții acestei „noi direcții culturale”, din ce în ce mai numeroși, se rugau de „discotecari” să mai insereze din când în când câte un șlagăr al celor de la Azur sau Generic. Așa aveam să aflu, spre exemplu, de introspecțiile filosofice ale domnului Nelu Vlad, care se lăuda sau se plângea – n-am reușit niciodată să-i pătrund logica hegeliană a cântecelor – că „nu sunt prost, dar nici deștept”; așa aveam să tresar nostalgic după Lanțul amintirilor, film pe care refuzam să-l mai văd de ani buni, atunci când domnul Dan Ciotoi își punea cam același probleme ca Heidegger (Timp și ființă), lamentându-se că „S-a rupt lanțul de iubire/ Şi-a început a rugini/ Nu te mai gândi la mine/ Ce a fost nu va mai fi!”. Cu aceste mici compromisuri „interculturale”, discoteca sătească își vedea în continuare de Stevie Wonder, Pet Shop Boys sau chiar Shakin' Stevens.

Însă nenorocirea avea să lovească fulgerător și necruțător, imediat după ce se încheiase sus-menționatul film indian. Întâmplarea făcea ca a doua zi să plece la arme, de fapt, la cules popușoi, însă în alte sate ale țării, un grup de vreo cincisprezece-douăzeci de consăteni, un eveniment cu o încărcătură emoțională indescriptibilă pentru niște oameni ce urmau să meargă cu trenul pentru prima oară, plecând dintr-un sat în care, până mai deunăzi, o călătorie la oraș avea semnificația spirituală a unui drum inițiatic la Ierusalim. Noi, cei din staff-ul informal al discotecii, am fost rugați cu toată deferența să difuzăm o melodie „mai altfel”, doar una, despre care tocmai aflam că făcea ravagii prin țară, mai precis, S-a mărit armata, a celor de la Albatros. Ce a urmat poate fi descris doar în trei cuvinte – boala maselor psihotice; eventual, într-un singur cuvânt – delir.  (Mi-am reamintit această ultimă vocabulă, pufnindu-mă râsul, într-una dintre sălile de lectură ale Bibliotecii Centrale Universitare din Iași, pe când citeam ediția originală a Schimbării la față a României. Cioran, în rătăcirile lui din tinerețe, scria, în 1937, că „n-aș putea iubi decât o Românie în delir”.) Visul cioranian al României extaziate se manifesta – e adevărat, la micro-scară - în Căminul (oarecum) cultural din Plugari. Abia apucase Naste din Berceni să spună „Nu știu ce s-a întâmplat/ S-a mărit armata/ Bani nu îmi trimit de-acasă/ Nici mama, nici tata!”, că o explozie de entuziasm a fost pe punctul de a pulveriza geamurile așezământului local de cultură. „Discotecarii”, care, de regulă, stăteau rezervați pe băncile din spatele sălii, atunci când rulau, ca excepție, astfel de melodii, au încălcat regula, fiind scoși din minți de noul hit și alăturându-se „minoritarilor”. O mare de mâini se ridicase spre tavan, exact așa cum se întâmplă pe stadioane la marcarea unui gol. Toată lumea cânta, zbiera, urla și dansa electrizată pe ritmuri cvasi-turcești. Nu mai exista vreo diferență între scorțoșii cu școală, așa cum eram eu însumi considerat în mod legitim (sic!) – între timp, devenisem student, al doilea din toată comunitatea, la acea vreme –, și talpa satului. Reticent, sceptic, după cum mi-i firea, priveam stupefiatîn jur, văzând că proiectul meu „politic”, cel al occidentalizării prin muzică a satului natal, se făcea țăndări. Speriat că o contrarevoluție se coace sub ochii mei, stăteam înfricoșat precum Conu Leonida „față cu reacțiunea”, căzând din „fandacsie în ipohondrie”. Mi se părea că sunt martor ocular neputincios al instaurării unui soi de Republică de la Ploiești! Militasem cândva pentru „constituționalism occidental” și mă trezeam subit sub despotism oriental, sub tirania manelelor. Însă, în cele din urmă, aveam să devin victimă temporară a contagiunii emoționale, fiind atras în mulțimea frenetică, în pofida tuturor ezitărilor, rezistențelor și contraargumentelor mele. Dansa inclusiv un leat de-al meu, pe care nu-l văzusem vreodată la discotecă și care fusese respins la recrutare din cauză că nu avea greutatea minimă impusă de satisfacerea stagiului militar. Omul acesta, de vreo patruzeci și ceva de kile, era extaziat de faptul că „S-a mărit armata”, una pe care aveau s-o facă alții în locul lui. Mă rog… Nu-mi aduc aminte dacă până dimineață, la ora cinci, atunci când trebuia să plece autobuzul spre Iași, s-a mai ascultat și altceva. Foarte probabil, nu! Căminul era ticsit cu recruții în cauză, căzuți într-un soi de transă lirică, și cei ce aveau să rămână acasă, dar aflați în sevraj alcoolic. Acesta a fost un punct de cotitură în istoria satului. În doar câțiva ani, noul gen muzical avea să cucerească încet, dar sigur lumea rurală. În mai puțin de un deceniu, satul meu avea să treacă de la horă și ciobănaș la manele, via muzică pop, rock și, cu totul sporadic, hard rock. De vreo douăzeci de ani, la Plugari, nu se mai ascultă altceva decât muzică orientală. Scurta hegemonie a „discotecarilor” a încetat, iar „occidentalizarea” prin muzică a eșuat! Printr-o contrarevoluție, manelele au cucerit lumea rurală; ca urmare a unui proces insidios – să sperăm, reversibil –, orientalizarea parțială a satului meu a primit un impuls suplimentar atunci când în casele plugărenilor a dat buzna Suleyman Magnificul.

Of, viața mea!!!

 

Gabriel Mursa este profesor de Economie și Istoria gândirii economice la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi și președintele Institutului Hayek România

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri