Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Crochiuri economice

Controlul cheltuielilor instituţiilor statului din teritoriile cedate (1941)

GALERIE
predare arme
  • predare arme
- +

Spre deosebire de azi, când exerciţiul bugetar coincide cu anul calendaristic, în perioada interbelică durata acestuia era cuprinsă între 1 aprile şi 31 martie. În acest interval era autorizat Guvernul – de către forul legislativ - să gestioneze execuţia bugetară, la final fiind obligat să aducă justificări pentru orice operaţiune financiară girată de instituţiile sale. 

În acest sens, Legea asupra contabilităţii publice (din 31 iulie 1929) era cât se poate de clară şi, în acelaşi timp, drastică. La art. 125 se preciza care erau documentele justificative ale plăţilor ce puteau greva bugetul statului, ca în art.224-226 să fie stabilite răspunderi şi sancţiuni dintre cele mai descurajatoare. Traficarea sau utilizarea fondurilor ori a materialelor publice în folosul funcţionarului sau al unei terţe persoane constituia fapta de delapidare.

Conform art.127, „Delapidările sau deturnările de bani publici, sub orice formă, se vor pedepsi conform legilor penale, civile sau militare în vigoare în momentul săvârşirii.” (M.Of. no.167 din 31 iulie 1929). Totuşi, va trebui să observăm că în anumite împrejurări, cu totul speciale, Legea contabilităţii publice nu a putut fi respectată în litera şi spiritul ei. Avem în vedere exerciţiul financiar 1940-1941, când urmare condiţiilor excepţionale în care s-au făcut operaţiunile de evacuare a teritoriilor cedate de România, unele instituţii publice nu au avut timpul necesar să-şi procure actele justificative cerute de legea amintită.

Să ne gândim doar la condiţiile în care au fost puse în aplicare ultimatumurile Uniunii Sovietice din 26 şi 28 iunie 1940, care au dus la pierderea Basarabiei, nordului Bucovinei şi a Ţinutului Herţa... Soluţia propusă Preşedenţiei Consiliului de Miniştri de către ministrul finanţelor, Generalul N. Stoenescu a fost una de a se obţine un decret care să stipuleze derogarea de la lege, presupunând „instituirea unei comisii pe langă Ministerul Finanţelor care va da avize asupra justificării cheltuielilor menţionate mai sus, pe bază de dovezi, prezentate de instituţii, aceste avize ţinând locul actelor justificative...” (Raport MF no.44331 din 5 mai 1941). Invocându-se forţa majoră, s-a prevăzut şi că „odată cu avizul privind justificarea cheltuielilor pentru diferite lucrări executate sau în curs de executare din teritoriile cedate, această comisie să avizeze şi asupra eliberării garanţiilor depuse de antreprenori cu ocazia licitaţiilor sau adjudecării lucrărilor”. Decretul-Lege odată emis (no.1255 din 6 mai 1941 - pentru justificarea cheltuielilor instituţiilor publice din teritoriile evacuate) reglementa înfiinţarea respectivei comisii, care „îşi va putea da avizul său pe bază de chitanţe, referate, declaraţii şi în genere pe baza oricărei dovezi din care s-ar putea constata realitatea cheltuielilor” (Art.1). Totodată, „comisia va aviza asupra eliberării garanţiilor depuse de antreprenori cu ocazia licitaţiilor sau adjudecării lucrărilor” (Art.3). Printre împuterniciri o regăsim şi pe aceea că putea invita pe toţi aceia în măsură să dea declaraţii lămuritoare asupra realităţii/legalităţii cheltuielilor analizate.

Avizele necesitau o motivare adecvată, acestea ţinând locul actelor justificative a cheltuieliior efectuate în teritoriile cedate în cursul exerciţiului 1940-1941 şi după data de 1 aprilie. Potrivit unui ultim articol (4), „În cazurile în care nu se vor prezenta dovezi suficiente pentru justificarea cheltuielilor făcute, iustituţiile vor da decizii de condamnare pentru imputarea sumelor nejustificate, pe baza avizului nefavorabil al comisiei, cu drept de apel la Înalta Curte de Conturi, pentru gestionarii ale căror gestiuni se judecă în primă instanţă de către aceste instituţii”. Să adăugăm că în componenţa repectivei comisii intrau: (1) I. Ivaşcu, consilier la Înalta Curte de Conturi (preşedinte); (2) D. Georgian, directorul Contabilităţii din MF; (3) C. Ticău, inspector general (Ministerul Lucrărilor Publice şi al Comunicaţiilor); (4) N. Roată, şef de serviciu din cadrul Direcţiei contabilităţii (MF). Ulterior, necesităţile practice au reclamat anumite completări. Astfel, în Monitorul Oficial (Partea I) no.144 regăsim Decizia semnată de Generalul N. Stoenescu, prin care care comisia se întregeşte cu şeful Serviciului de contabilitate al instituţiei interesate şi cu consilierul controlor (al Curţii de Conturi) de pe lângă aceeaşi instituţie, în calitate de membri (Decizia MF no.11605/19 iunie 1941). Însă, în ce priveşte teritoriul basarabean, nu putem să nu observăm că doar la trei zile după ce se aduceau aceste ultime modificări cadrului abordat aici, Armata Română avea să treacă Prutul (22 iunie 1941) cu speranţa îndreptării definitive a consecinţelor raptului teritorial ce avusese loc doar cu un an înainte.

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri