Controversă – Șofer amendat și cu permis suspendat după ce a oprit la semnalul polțistului, în Copou, dar a blocat astfel traficul

miercuri, 29 mai 2024, 03:37
1 MIN
 Controversă – Șofer amendat și cu permis suspendat după ce a oprit la semnalul polțistului, în Copou, dar a blocat astfel traficul

Un șofer a fost amendat și a rămas fără permis pentru că a oprit la semnalul polițiștilor. Situația a fost lămurită în instanță, care a stabilit că șoferul nu greșise cu nimic.

În plângerea adresată Judecătoriei, Eric E. a reclamat faptul că fusese amendat cu 870 lei și i se suspendase permisul pentru 60 de zile, deoarece pe 1 martie anul trecut ar fi întors mașina pe strada Mihai Costăchescu, în apropierea intersecției cu bulevardul Carol I, zona Super Copou, blocând traficul. Șoferul a arătat că încerca să întoarcă, pentru a parca pe sensul opus.

În zonă, marcajul longitudinal era discontinuu, deci manevra era permisă. Când a semnalizat însă, un polițist îi făcuse semn să oprească. Asta și făcuse, fiind însă sancționat deși nu încălcase nicio regulă de circulație.

Conform legii, procesul-verbal întocmit de polițist are valoare probantă prin sine însuși, fiind de datoria celui care îl contestă să demonstreze că au fost consemnate alte fapte decât cele reale. Magistrații Judecătoriei au audiat un martor chemat de Eric E., care i-a confirmat spusele. Reprezentanții Inspectoratului Poliției Județene nu au putut aduce argumente suplimentare. „Instanţa constată că din probele administrate rezultă o altă situaţie de fapt decât cea menţionată în actul sancţionator în discuţie, motiv pentru care va admite plângerea şi va anula procesul verbal de contravenţie”, au conchis judecătorii. Sentința nu este definitivă, ea fiind contestată de IPJ. Dosarul a intrat pe rolul Tribunalului, urmând ca această instanță să stabilească primul termen de judecată a apelului.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii