anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Controversatul director de la „Socola“ a fost trimis acasă, dar el e vesel: „I’ll be back“!

GALERIE
Oprisanu
  • Oprisanu
- +

Managerul Gabriel Oprişanu a fost eliberat din funcţie de ministrul Sănătăţii după propunerea de revocare adoptată de Consiliul de Administraţie. „Celor puţini care se vor bucura le transmit un clasic şi scurt mesaj «I’ll be back!»“, a scris Oprişanu pe Facebook.

Dr. Gabriel Oprişanu a fost demis printr-un ordin al Ministerului Sănătăţii (MS), după ce, în urmă cu o săptămână, Consiliul de Administraţie al Institutului de Psihiatrie „Socola“ a solicitat revocarea din funcţie a acestuia. Ordinul privind încetarea contractului de management valabil din 15 ianuarie 2019 a fost semnat marţi, 18 februarie, de ministrul Sănătăţii, Victor Costache. Oprişanu fusese numit pentru încă un mandat la începutul anului trecut după susţinerea unui concurs la care a fost singurul candidat.

„Începând cu data prezentului ordin, încetează contractul de management nr. 167/15.02.2019 încheiat între domnul Ovidiu Gabriel Oprişanu, în calitate de manager al Institutului de Psihiatrie Socola şi Ministerul Sănătăţii, ca urmare a propunerii de revocare a Consiliului de Administraţie. Domnul Ovidiu Gabriel Oprişanu va proceda la predarea pe bază de protocol de predare-primire a patrimoniului, a situaţiei economico-financiare a spitalului şi a tuturor activităţilor aflate în derulare, noului manager interimar la spitalului“, se precizează în ordin.

Într-o postare pe Facebook, Oprişanu a mulţumit colaboratorilor şi a promis că se va întoarce. „Sigur mulţi vor fi trişti, unii se vor bucura, alţii vor fi indiferenţi, dar aş vrea ca toţi să ştie că în toţi aceşti ani şi eu m-am bucurat sau am fost trist, dar niciodată nu mi-a fost indiferent. Vă mulţumesc tuturor pentru colaborare şi pentru înţelegere, dar mai ales pentru că m-aţi suportat. Celor puţini care se vor bucura le transmit un clasic şi scurt mesaj «I’ll be back!» Vă îmbrăţişez cu drag“, a scris Gabriel Oprişanu pe pagina sa de Facebook.

Ministrul nu a precizat însă şi cine va fi managerul interimar, dar surse politice susţin că postul va fi ocupat de un fost subprefect al Iaşului din timpul guvernării PDL, şi anume Bogdan Şaramet.

Scandaluri în lanţ la „Socola“

În cei aproape cinci ani de management, Oprişanu a fost implicat în mai multe scandaluri, în special cu angajaţi ai spitalului. Primele probleme au început din 2016, când mai mulţi angajaţi s-au plâns că managerul împreună cu amanta Amalia Iuraşcu, care era la acel moment director de îngrijiri, desfăşurau o serie de „acţiuni ilegale“. De atunci şi până în momentul de faţă, războiul a continuat - Mirela Popeanu, una dintre asistentele medicale a fost dată afară şi apoi repusă în funcţie după ce a câştigat în instanţă. Aceasta susţinea că, imediat de la numirea ca manager a dr. Gabriel Oprişanu, din 2015, acesta a condus institutul „ca pe propria moşie, gestionând problemele după bunul-plac, şi nu după litera legii, având un comportament dispreţuitor faţă de problemele reale ale pacienţilor şi ale personalului“.

O altă problemă gravă de-a lungul timpului a fost legată de modul de organizare a concursurilor, lucru care a fost confirmat inclusiv de Corpul de Control al MS. Vizita de anul trecut a fost legată de organizarea concursului pentru ocuparea a 93 de posturi de asistenţi medicali şi infimieri care între timp a fost suspendat şi mai apoi reluat din momentul probei de interviu. Deşi în aceste luni 30 de candidaţi s-au retras, ceilalţi 63 au continuat probele, o parte dintre aceştia fiind şi angajaţi.

Tot Corpul de Control a descoperit că există cabinete medicale nefuncţionale, cum ar fi cel ORL sau cel de endocrinologie, iar cabinetul de oftalmologie nu a fost folosit ani la rând, responsabil fiind chiar dr. Gabriel Oprişanu, managerul institutului, specializat ca medic oftalmolog. Mai grav, deşi cabinetul era dotat cu autorefractometru din anul 2016, finanţat de MS cu 81.000 de lei, acesta nici măcar nu a fost pus în funcţiune.

Demisia managerului a mai fost cerută în mod public recent de trei dintre angajate care reclamau că Oprişanu ar avea o atitudine ameninţătoare faţă de pacienţi, dar mai ales faţă de angajaţi. Astfel, acestea susţineau că apropiaţii săi lucrau în pavilioane renovate, dotate cu echipamente moderne, iar ceilalţi erau repartizaţi în pavilioane vechi. Mai mult, anul trecut, Lola Mitrică, una dintre angajate, a fost dată afară din biroul managerului într-un mod agresiv, Oprişanu spunându-i „rade-o de aici“.

Cu ce se laudă Oprişan

În ceea ce priveşte investiţiile, realizările concrete cu care s-a putut lăuda managerul au fost achiziţionarea unui computer tomograf, a unui RMN şi a altor echipamente pentru laboratorul de analize medicale, iar în ultimele luni a fost reabilitată şi secţia exterioară Bârnova. În luna noiembrie 2018, când dr. Gabriel Oprişanu şi-a susţinut proiectul de management pentru încă un mandat, cele trei obiective pe care considera că trebuie să le îndeplinească în noul mandat erau: obţinerea acreditării RENAR a laboratorului de analize medicale şi încheierea unui contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, reabilitarea şi dotarea ambulatoriului integrat şi a celui de specialitate şi creşterea numărului de consultaţii, dar şi creşterea numărului de servicii medicale în spitalizarea de zi. Atunci, un expert contactat de „Ziarul de Iaşi“ a evaluat proiectul ca fiind unul „fără substanţă“, care nu susţinea performanţa clinică şi financiară a spitalului.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

O idee pentru Legea învăţământului superior

Ioan Alexandru TOFAN

O idee pentru Legea învăţământului superior

Ceea ce lipsea, acum 145 de ani, învăţământului superior românesc, era o veritabilă comunitate academică, o formă vie de interacţiune şi dezbatere între membrii breslei învăţătorilor. Cam asta lipseşte şi acum. Suntem prieteni între noi, ne sunăm şi ne vedem din când în când, mai organizăm conferinţe şi colocvii, scriem în aceleaşi reviste şi, rar, ne recenzăm cărţile. Tot din prietenie, mai degrabă. Dar instituţiile unde ne petrecem mare parte a zilei, Universităţile patriei, nu par a se hrăni, cum ar fi normal, din prieteniile noastre.

opinii

Nebuna de la Rhornfield Hall

Codrin Liviu CUȚITARU

Nebuna de la Rhornfield Hall

Meritul „intertextului” lui Jean Rhys este acela de a reconfigura un personaj schematic (în forma sa iniţială) şi de a-i conferi dimensiune psihologică. Fantoma lunatică „Bertha” devine, în acest roman postmodern, sensibila şi nevropata „Antoinette”, victima unui univers rigid şi extrem de neconcesiv cu inadaptaţii.

Criză majoră de încredere în politicienii români

Dan TAPALAGA

Criză majoră de încredere în politicienii români

Lipsa cronică de încredere în liderii politici şi în actualul sistem de partide nu anunţă nimic bun. În momente de criză economică majoră, în situaţia în care inflaţia va muşca şi mai tare din puterea de cumpărare, pe fondul stării generale de iritare amplificate de războiul din Ucraina, este nevoie doar de o scânteie şi butoiul cu pulbere riscă să sară în aer provocând explozii sociale în lanţ.

Călăreţul de aramă: Occidentul şi neliniştea rusă

Ioan STANOMIR

Călăreţul de aramă: Occidentul şi neliniştea rusă

Nici o altă întrebare nu este mai obsedantă în istoria intelectuală a Rusiei decât cea care priveşte propria ei identitate. De trei secole, din clipa în care Petru cel Mare a acordat Moscovei hlamida imperială, Rusia se află prinsă în acest dialog frenetic cu Occidentul. În această oglindă pe care i-o întinde civilizaţia pe care o imită, dar şi pe care o detestă, Rusia îşi poate contempla propriul chip.

pulspulspuls

Un scenariu în care MRU ar împuşca mai mulţi iepuri dintr-o lovitură

Un scenariu în care MRU ar împuşca mai mulţi iepuri dintr-o lovitură

Aşadar, numai ce s-a vorbit la Şcoala politică de vară de pe Bahlui despre şansele fostului premier MRU la candidatura pentru funcţia supremă în târg, că au şi apărut două căi divergente în parcursul său ipotetic. 

Caricatura zilei

Isărescu și calul

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.