Controverse și perspective asupra reformei educaționale. Planurile-cadru pentru liceu au fost întoarse pe toate fețele la Iași
În cadrul dezbaterii regionale privind proiectele planurilor-cadru pentru liceu, organizată la Iași, în Aula Magna „Mihai Eminescu” a Universității „Alexandru Ioan Cuza”, pe 25 februarie, profesorii și directorii ieșeni au pus în balanță autonomia și flexibilitatea propunerii Ministerului Educației și Cercetării cu problemele de infrastructură, deficiența resurselor umane, financiare și materiale și absența unor manual și programe școlare.
„Ziarul de Iași” a urmărit dezbaterea și a extras părerile pro și contra expuse de către cei care au luat cuvântul. În ceea ce privește conceptul de „dezbatere”, după finalizarea manifestării, mai mulți profesori prezenți în sală au rămas dezamăgiți de modul în care aceasta s-a desfășurat, întrucât și cele 20 de minute de la final, dedicate întrebărilor pentru reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării, au fost eliminate. Astfel am cumulat punctele de vedere expuse și vă prezentăm o parte dintre părerile prezentate în cadrul întâlnirii dintre reprezentanți ai învățământului din regiunea Nord-Est cu reprezentanți ai Ministerului Educației.

Modernizare, flexibilitate și autonomie în noile planuri-cadru pentru liceu
Printre lucrurile bune aduse de aceste proiecte ale planurilor-cadru pentru liceu se numără, potrivit celor care au luat cuvântul în cadrul dezbaterii, dezvoltarea competențelor și abilităților esențiale ale tinerilor, modernizarea curriculumului și flexibilitatea crescută, care oferă opțiuni personalizate pentru elevi. De asemenea, în cadrul dezbaterii, a fost remarcată autonomia și implicarea activă a elevilor, un sistem educațional inovativ și o abordare a învățării centrată pe elev.
„Îmi plac formulările pe care pe care le-ați avut, de curriculum de specialitate, curriculum la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), apăsând pe elev, pe școală, pe elemente bune. Flexibilitate, libertate, adaptare, o anumită autonomie a școlilor măcar ca un orizont de speranță există. Sigur că vom vedea și în ce măsură acest orizont se va traduce și în implementarea concretă”, a transmis Camelia Gavrilă, directoarea Colegiului Național „Costache Negruzzi” din Iași și fost inspector școlar general.

Nu în ultimul rând, planurile-cadru propuse, sunt apreciate de unii profesori pentru orientarea lor către cerințele actuale ale învățământului superior.
„Vorbim despre curriculum modernizat, dar când vorbim de curriculum modernizat să vorbim și cu temere, curaj și bunăvoință și să ne gândim la manuale, la programe, la conținuturi. Ne bucurăm de flexibilitate, de opțiuni personalizate. Acest lucru cred că l-a salutat toată lumea – autonomia și implicarea elevilor”, a precizat Anca Dimitriu, directoarea Liceului Teoretic „Dimitrie Cantemir” din Iași.

Principalele probleme: infrastructura, resursa umană, resursele financiare și materiale
Totuși, există și o lista a provocărilor identificate de cadrele didactice și directorii din Iași. Una dintre principalele probleme evidențiate este infrastructura inadecvată, care nu susține pe deplin aplicarea noilor planuri-cadru. Deficiențele se regăsesc atât în numărul insuficient de săli de clasă și laboratoare, cât și în dotarea precară cu echipamente IT.
Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
„În calitate de director, încerc să-mi imaginez cum vom aplica aceste planuri-cadru. Vorbim despre dificultăți de finanțare, de resurse umane, de a avea peste tot profesori dezvoltatori de curriculum. Deci trebuie gândite și forme de pregătire și alternative, curriculum la decizia elevului din oferta școlii propus de Ministerul Educației. Trebuie să gândim, în primul rând, o flexibilitate a modului în care tu, ca director, gestionezi orarul, spațiul școlar. Mi-aș dori să existe repere, secvențe orare care să permită un alt mod de a gândi opționalele. Toate acestea depind de măsura în care veți fi deschiși la recomandări, la sugestii, la măsura în care nu va mai fi presiunea bugetară și permanenta obsesie a finanțării și în măsura în care școlile vor avea o independență controlată, gestionată, lăsând o anumită decizie la nivelul școlilor”, a spus Camelia Gavrilă.
În plus, după cum a explicat și directoarea Liceului Teoretic „Dimitrie Cantemir” din Iași, multe școli funcționează în două schimburi, ceea ce creează „limitări în aplicarea noilor planuri-cadru”, întrucât curriculum la decizia elevului din oferta școlii, dacă va fi poziționat la finalul programului, va reprezenta o problemă pentru elevii care au ore de la 18 la 20.
„Infrastructura educațională este o mare temere. Nu știu cum vom putea lucra din punct de vedere fizic să asigurăm toate aceste spații de învățământ care să permită în mod real elevului să parcurgă CDEOȘ. Ne gândim și la echipamente tehnologice, iar resursele financiare au rămas o provocare de-a lungul tuturor timpului”, a completat Anca Dimitriu.
O altă problemă ridicată a fost cea legată de pregătirea cadrelor didatice, care ar trebui să susțină ore care nu face parte neapărat din aria de competențe pe care le au în prezent.
„Nu mai mică este provocarea legată de pregătirea cadrelor didactice. Aș vrea să reflectăm cu toții la tranziția spre implementare, la adaptatbilitatea profesorilor, la sprijinul instituțional pe care îl vor primi. Nu ar trebui să trecem la implementarea noilor planuri-cadru fără să fie pregătiți profesorii. Lucrul acesta s-a întâmplat când am implementat planurile-cadru la gimnaziu și noi am cântat nu întotdeauna pe note. În ceea ce privește aplicarea unui plan-cadru de învățământ, cred că trebuie să respectăm și rigurozitatea portativului”, a explicat directoarea Liceului „Dimitrie Cantemir”.
„Timpul nu mi se pare deloc generos”
Programele școlare și manualele neadaptate noilor planuri-cadru se încadrează, conform celor care au intervenit, tot la capitolul provocări. Secretarul de stat Bogdan Cristescu, prezent la dezbaterea de la Iași, a precizat că există suficient timp pentru realizarea acestora, până în anul școlar 2026-2027, când ar urma să fie aplicate pentru prima dată.
„Ideea de bază este adaptarea la un parcurs curricular normal, aplicarea legii, beneficirea de un moment foarte bun și ne referim la faptul că acum avem un proiect european pentru formarea profesorilor semnat și implementat, deci putem facem acest lucru. Am avea timp să facem bine măsurat și cântărit manual școlare și programe, astfel încât acești copii, în anul școlar 2026-2027 să intre în clasa a IX-a cu profesori formați și cu manual noi”, a declarat secretarul de stat la Iași.

Profesorii, însă, nu sunt atât de optimiști în această privință. Tot directoarea Liceului „Dimitrie Cantemir”, în prezentarea listei de obstacole impuse de proiectul planurilor-cadru, a identificat și timpul prea scurt pentru implementare.
„Dacă vorbim despre timpul necesar pentru implementare, până în anul 2026 ar trebui să-l folosim la maximum, dacă vrem să avem rezultate bune. Nu mi se pare deloc generos, în condițiile în care nu avem nici curriculum bine stabilit la momentul acesta, nici manuale, nici programe. Există și rezistența la schimbare, o chestiune pe care o găsim în toate societățile atunci când se propune ceva nou. Să ne gândim și la timpii de implementare, întrucât implmentarea va fi mai rapidă, cu succes, la școlile elitist, dar să ne gândim și la implementare mai lentă în medii traidționale, vulnerabile”, a explicat Anca Dimitriu.
Opiniile provenite din sistemul de învățământ ieșean, dar și cele ale reprezentanților elevilor și părinților, au fost prezentate în Dosarul ZDI „Reforma educației?”, după propunerea planurilor-cadru la finalul lunii ianuarie 2025. Acest dosar, care cuprinde șase episoade, a fost dedicat perspectivei specialiștilor din învățământul preuniversitar ieșean, analizând materiile afectate de reducerea numărului de ore, opționalele disponibile pentru elevi, impactul asupra liceelor tehnologice și vocaționale, modificările legate de norma didactică și, nu în ultimul rând, părerile părinților și elevilor.
Vineri, 28 februarie, „Ziarul de Iași” va reveni cu propunerile profesorilor, directorilor și elevilor ieșeni pentru noile planuri-cadru.
Publicitate și alte recomandări video