Conversatie intr-o remorca

De la Gara Saliste pina la Amnas sint 6 km. O ora de mers. Cind m-am intors intr-una din zile de la Sibiu, am pornit-o, ca de obicei, pe jos. Nici nu facusem 50 de metri, ca a oprit un tractor cu o mica remorca. Am urcat, desi parc-as fi preferat sa merg pe jos si nu hurducait de colo-colo intr-o remorca pe doua roti. Dar calul de dar nu se cauta la dinti, nu-i asa?

Pe urma, nici nu mi-a parut rau. In remorca mai era un amnasan din familia Cita, una din familiile vechi de tigani ale satului. Omul m-a recunoscut – stia cine a fost tata. Tata a murit, i-am explicat. Stiu, dar mama ta mai traieste? Da? Are 86 de ani? Multi inainte!… Din vorba-n vorba, a reiesit ca acum lucra chiar un petec de pamint fost al nostru, unde cindva, cu 20 de ani in urma, existau si vreo 5 pruni cu prune mari, galbene. Ca l-ar cumpara, dar nu exista hirtii, oare noi am fi avut hirtii pe el? Nu, i-am explicat, ne-a fost dat asa, de la bunicul din partea lu’ tata, iar dupa ce tata s-a prapadit…

Mai exista prunii aia?, l-am intrebat. Nu, s-au dus. S-au uscat, i-am taiat la un moment dat. Da’, cum ziceam, as cumpara pamintul cela, ca doar n-o sa las pe altul sa vie acolo in spatele casei mele! Apropo de case, a tinut sa-mi explice ca el e de acord cu primaria din Saliste, care acum urmeaza sa dea afara din casele foste ale sasilor (ale celor plecati inainte de 1989, vindute obligatoriu statului contra unor sume modice, parca 30.000 de lei R.S.R. bucata) pe toti aceia care au stat ani de zile in ele fara sa plateasca macar chiria. Cica unii au datorii de sute de milioane! Pai, asa nu se poate, stai, platesti! Unde s-a mai vazut sa stai gratis intr-o casa care nu-i a ta?! Teoretic, am intervenit eu, chiriasii au prioritate la achizitionarea caselor de la stat scoase la vinzare, dar daca n-au bani nici de chirie… Pai cum, zice, uite, eu am cumparat casa, era cu mobila veche, d-aia saseasca, da’ acum ne-am mai modernizat si noi, am cumparat mobila noua, am mai renovat, trebuie sa repar si acoperisul…

Din vorba-n vorba, am aflat ca se pregateste sa plece-n Germania, la cules castraveti sau ce-o fi. Ca are contract pe patru luni, dar vrea sa stea doar doua. Suficient cit sa se-ntoarca acasa cu 100 de milioane de lei (de, mai toata lumea tot pe vechi mai socoteste), sa aiba pentru cei trei copii, sa mai repare una alta. Pai, unde faci aici banii astia azi?, m-a intrebat el retoric. Acolo-i faci, ca acolo cit muncesti, atita primesti. Stii cum e, mi-a facut el teoria muncii in strainatate (parca mai degraba spre a-si face curaj siesi, spre a se convinge pe sine ca, odata ajuns acolo, nu mai e de glumit, nu mai merge ca aici…), acolo se-ndeamna unul pe altul, muncesti, esti platit, cite ore ai muncit, atita primesti. Si nu-ti convine sa vezi ca altul ia la sfirsitul lunii 1000 de euro, iar tu doar jumate! Da, si daca muncesti bine, te dovedesti vrednic, stii ca vei mai fi chemat si la anul, daca nu, nu!, am tinut sa mai punctez si eu un argument in plus in favoarea muncii serioase.

Ei da, ma gindeam in schimb in sinea mea, inca o data se verifica faptul cit de mult inseamna pentru muncitorul din Romania sa se stie intr-o tara normala, cit de mult face un mediu functional care te dezbara cit ai zice peste de meteahna autohtona a carei expresie o reda cel mai bine vorba-fanion a comunismului (ca regim politic) care isi supravietuise siesi (ca regim economic): "Ei se fac ca ne platesc, noi facem ca muncim!".

Ca etica muncii, din cite am mai auzit de pe la rude, de la unul sau altul dintre unchii mei traitori in Germania, nu mai este nici acolo cea care a fost cindva, asta-i alta poveste si tine mai degraba de acei muncitori, angajati in general, care se simt in siguranta in spatele unui contract de munca beton si ca atare acestia – nemti-nemti, nota bene – o lasa si ei mai moale ori de cite ori e loc de asa ceva. De tras au de tras, fara nici o garantie de-a obtine in cele din urma o angajare definitiva, majoritatea tinerilor din Germania, lucru pe care-l certifica inclusiv un articol de prima pagina din Spiegel, cel mai vechi (cred) si prestigios (sint convins) saptaminal german de stiri tip "magazin".

In numarul 25/2009 (15.06.09), materialul "Noi, copiii crizei" documenteaza cit se poate de graitor starea generatiei tinerilor de azi a Germaniei, o generatie marcata de crize: de 11 septembrie, de criza educationala (vai, e o problema pina si-n Germania!), de criza globalizarii, de criza mediului inconjurator, iar ultima criza, cea actuala, criza financiara izbucnita odata cu prabusirea bancii Lehmann Brothers in 15 septembrie anul trecut, le-a rapit tinerilor germani, sustin autorii (trei la numar) articolului principal, si "ultima certitudine: ca te poti baza pe domnia banului si pe banci".

Culmea, stiti care-i culmea? Sa citesti ca "guvernul Merkel a hotarit sa garanteze nivelul pensiilor si pentru viitor inclusiv in conditiile unor salarii in descrestere – pe spezele lor (ale tinerilor, M.A.)" si sa te gindesti la Romania…

Cu citiva ani in urma, in Germania s-a nascut o notiune noua: precariatul. Tinerii germani de azi fac mai toti parte din precariat: "Caracteristica centrala a acestei generatii e precaritatea", este citat un sociolog. "Precaritate nu in sensul unor venituri mici, ci ca expresie a nesigurantei". Faptul ca 70% dintre tinerii chestionati intr-un sondaj comandat de Spiegel isi doresc siguranta ilustreaza pe deplin aceasta idee. Asta nu in ultimul rind si pentru ca "singurul contract pe termen nelimitat pe care il mai primeste fara probleme generatia aceasta este certificatul de casatorie"…

Pretul nesigurantei tinerilor (la ei, la noi)? Voturile "batrinilor" (ale parintilor, ale bunicilor). Pentru ca si ai lor, si ai nostri tineri nu prea sint interesati de politica. Ca atare, putini dau pe la urne. Ca urmare, nu reprezinta o tinta electorala semnificativa, partidele neobosindu-se sa le cistige increderea – si votul. Concluzia? Sa mergi la vot, sa arati ca existi si contezi! Iaca, vreo 80.000 de romani din Spania si din Italia, citeam dupa europarlamentare, s-au inscris pe listele electorale de acolo si au votat cu candidati spanioli, italieni: ca sa le arate politicienilor din aceste tari ca ei exista si pot reprezenta o categorie de luat in seama pe viitor… Daca partidele vad de ani de zile ca electoratul cel mai constincios e reprezentat de virsta a doua si mai ales de cea de-a treia, de pensionari, evident ca isi vor concentra masurile (la guvernare fiind) pe cistigarea votului acestor categorii – in detrimentul tinerilor si al viitorului, desigur…

Si-ar mai fi multe de spus, dar nu mai e loc. In concluzie, unde dai si unde crapa: am pornit sa povestesc discutia mea cu dom’ Cita din Amnas si-am ajuns, via Germania, inapoi pe Dimbovita…

Publicitate și alte recomandări video