vineri, 01.07.2022
UPDATE: Cei doi copii cu arsuri care au ajuns ieri la Iaşi se află momentan internaţi la Anestezie şi Terapie Intensivă la Spitalul de Copii. Starea fetiţei este una foarte gravă, medicii estimând că are arsuri pe 40% din corp, iar celălalt copil are arsuri pe 6% din corp, pe mâini. „Fetiţa este într-un echilibru foarte fragil, iar tratamentul pentru care s-a optat aseară este maximal. Copilul este pansat cu un pansament special cu presiuni negativă, practic este inclus într-un vid pentru a putea minimaliza riscul de contaminare şi pentru a favoriza această vindecare a arsurii. S-a vehiculat aseară posibilitatea de transfer la Bucureşti, însă astăzi factorii decizionali împreună cu medicul curant vor lua cea mai bună hotărâre pentru copil. Ideal ar fi să stea învelit în aceste pansamente speciale 72 de ore, să se facă o reevaluare secundară şi în funcţie de starea copilului să decidem”, a declarat dr. Lavinia Ionescu, purtător de cuvânt al Spitalului de Copii. Medicii au mai precizat că ceea ce se ştie sigur este că fetiţa va avea nevoie de foarte multe intervenţii chirurgicale şi de reconstrucţie.
UPDATE: Fetita arsă de la Huşi rămâne deocamdata la Iaşi. Diana Cimpoesu, coordonator SMURD, a declarat ca deşi exista avizul pentru transferul la Spitalul Grigore Alexandrescu, condiţiile meteo sunt nefavorabile pentru efectuarea zborului.
CONTEXT: Două femei din Huşi, care sunt vecine, s-au întâlnit să facă mâncare împreună, fiecare cu copilul ei. În timp ce femeile tăiau zarzavatul la o masă, copiii au mers la aragaz și au tras oala cu ciorbă care fierbea. Când au văzut ce s-a întâmplat, femeile au luat copiii, i-au dezbrăcat și i-au băgat sub duș cu apă rece. Apoi i-au dus cu o mașină la Spitalul Municipal Huși.
UPDATE: Ana Maria Ungureanu, managerul Ambulanţei Vaslui, a spus, că la Spitalul din Huşi au ajuns cu mijloace proprii, doi copii cu arsuri prin lichide fierbinţi.(ciorbă). Medicul Ungureanu a afirmat că fetiţa de un an şi nouă luni este în stare gravă cu arsură de gradele 2-3 pe cel puţin 50% din suprafaţa corporală. Un băieţel are şi el arsuri, dar acesta este în stare stabilă. Are arsură de gradul 2 până în 10% din suprafaţa corpului. Iniţial, medicii luaseră decizia ca pacienţii să fie transferaţi la Iaşi. Ulterior, s-a obţinut avizul ca fetiţa să fie dusă la Bucureşti, la spitalul de copii Grigore Alexandrescu, pe cale aeriană. Băiatul va ajunge la Iaşi, pe cale terestră, prin intermediul Serviciului de Ambulanţă Judeţean.
TEXT INITIAL: La Spitalul de Copii Sf. Maria sunt asteptati in aceasta dupa-amiaza sa ajunga doi copii in varsta de aproximativ 2 ani cu arsuri foarte grave pe corp din cauza unui lichid fierbinte, fiind vorba aparent despre ciorba. „Pacientii vor ajunge pe cale aeriana si terestra si vor fi preluati in Sectia de Anestezie si Terapie Intensiva pentru a fi reechilibrati in vederea interventiei chirurgicale in urgenta realizata de echipa de chirurgie plastica. Mentionam ca pacientul cu arsura pe suprafata mare de corp a fost redirectionat de serviciul de coordonare in centrul din Iasi din motivul indisponibilitatii la ora actuala a locurilor in alt centru”, a declarat dr. Lavinia Ionescu, purtator de cuvant al spitalului. Vom reveni cu detalii.
Cuvinte cheie: + spitalul de copii, arsi, Sfanta maria, ciorba
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Atacul ruşilor asupra Odesei a luat 21 de vieţi. A fost bombardata o clădire de apartamente
U Craiova 1948 a reclamat clubul Kisvarda la FIFA. Totul are legătură cu Dominik Kovacic
Novak Djokovic s-a calificat în optimile de finală ale turneului de la Wimbledon
Alunecare uriaşă de teren: cel puţin 20 de persoane au murit, iar alte 10 au dispărut
Acţiunea "Năvodul" a poliţiştilor de la Biroul Rutier Iaşi (FOTO/VIDEO)
Nicolae Ciucă: SUA rămân cel mai apropiat aliat militar al nostru (VIDEO)
Numele de familie va putea fi schimbat în Franţa fără un motiv întemeiat
Albania vrea bază NATO la Marea Adriatică. Declaraţii de ultimă oră!
Norvegia susţine că va dona Ucrainei în următorii doi ani aproape un miliard de euro
Comisia Europeană se aşteaptă la o recoltă mai mică de grâu, dar la exporturi record
Muşcătura de viperă: ce nu ai voie să faci dacă eşti muşcat. Poţi muri în cinci ore!
Fotbal: LPF va primi mai mulţi bani din drepturile TV ale SuperLigii începând cu anul 2024
ANPC a început verificarea companiilor aeriene Wizz Air şi Ryan Air. Peste 600 de sesizări
Variantă PSD la Agricultură: deputatul Florin Barbu, zis „Busi”, fost om de încredere al lui Vâlcov
Nou record de inflație în Europa, după ce războiul a aruncat în aer prețul alimentelor
Necesitatea sistemului de ventilație: ce ar trebui să știi (P)
FMI recomandă României taxă pentru bogați şi eliminarea facilităților din IT
Iaşi: S-a afişat ierarhia elevilor după mediile de admitere la liceu. VEZI AICI
Estimările ZDI - Mediile de admitere la colegiile de elită ieşene. Creştere cu 10-20 de sutimi
”Regina dispărută a criptomonedelor”, pe lista FBI a celor mai căutate persoane din lume
400 €, șpagă cerută de la pacienți de un medic din Timișoara. Familia lui câștiga peste 100.000 €/an
Ungurii pun cu 70 de litri mai multă motorină decât românii cu salariul minim. Polonezii cu 90
Dîncu dispune anchetă după imaginile cu soldați care învață copiii să tragă cu mitraliera
Vrei să devii pompier? Zeci de locuri scoase la concurs în Iaşi
Scandal sexual în guvernul britanic: Un conservator a atins „nepotrivit” doi bărbaţi
(VIDEO) Dacă tot a fost ales Iașul ca destinație turistică 2022, iată ce pot vizita turiștii aici
(VIDEO) Bătaie cu pumnii și picioarele între doi șoferi din Galați. O mașină a fost vandalizată
Transport gratuit tur-retur și intrare liberă pentru ieșenii care participă la AGRIVENTURA (P)
O bătrânică a zguduit un bloc în Botoșani. Voia să facă un ceai
Încă șase elevi cu media 10 la bacalaureat la nivelul județului Iași!
(VIDEO) Un elicopter militar întâlneşte 3 OZN-uri! Imaginile lansate în premieră de US Navy
Piscina naturală, cu apă termală, minunea turistică a lumii, de văzut în Grecia
Cresc din nou ratele la credite. Ratele legate de ROBOR sunt mai mari cu jumătate față de astă-iarnă
Veninul de șarpe ar putea opri sângerările provocate de traumatisme
Un polițist, pe statul de plată al ”mafiei lemnului”. A fost reținut
Vin furtuni violente. Ce zone vor fi afectate, când scăpăm de valul tropical
FOTO Grijă mare unde vă alimentați mașina! Sunt prețuri afișate de la 8,11 la 9,74 lei în Iași
ANAF a început vânătoarea românilor cu bani. Cea mai mare sumă descoperită: 22 milioane de lei
Alexandru LĂZESCURăzboiul din Ucraina divide Occidentul; taberele (I) |
Alexandru CĂLINESCUMistica secretului |
Neculai SEGHEDINArte şi meserii |
Radu POPESCUPatologia şi puţinătatea intelectuală |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.