Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Ghetuţe din piele, căciuliţe, fulare şi mănuşi pentru 100 de copii minunaţi de la ţară, dar înduioşător de sărmani

Copiii care vă așteaptă să le fiți Moș Crăciun. Noi donatori pentru micuții din Alexeni

GALERIE
copii andrieseni d
  • copii andrieseni d
- +
Alături de Campania de Crăciun a „Ziarului de Iaşi”, prin intermediul căreia dorim să le dăruim copiilor de la Şcoala Alexeni ghetuţe din piele, căciuliţe, fulare şi mănuşi, au venit ieri noi ieşeni. Astfel, câteva perechi de ghetuţe vor fi cumpărate din cei 500 lei oferiţi de omul de afaceri Constantin Adăscăliţei, iar Editura „Gama” va avea grijă ca elevilor de la Alexeni să nu le lipsească cărţile educative. De asemenea, ieşeanca M.P, care este mereu alături de campaniile cotidianului, a donat suma de 2.000 lei, iar familia Ozarchevici va face iarna mai uşoară cu donaţia de haine şi încălţăminte pentru câteva familii nevoiaşe din sat. 

 

În ajutorul lui Moş Crăciun care pregăteşte darurile pentru copiii de la Şcoala din Alexeni au venit şi Constantin Adăscăliţei, fost deputat, care a donat suma de 500 lei, dar şi Editura „Gama“ Iaşi, care donează celor 118 copii de grădiniţă şi din clasele primare de la Alexeni cărţi educative. Totodată, ieşeanca M.P, care este mereu alături de Campaniile „Ziarului de Iaşi“, a venit în ajutorul copiilor cu suma de 2.000 lei, iar familia Ozarghevici a donat trei saci cu haine şi încălţăminte, dar şi dulciuri pentru familiile nevoiaşe din Alexeni. Noile ajutoare ale lui Moş Crăciun au dorit să sublinieze că este important să venim în ajutorul comunităţii, indiferent de forma pe care o ia un astfel de gest, iar o mână de ajutor sau pur şi simplu un gând bun poate însemna foarte mult pentru cei aflaţi în nevoie. „Este un gest firesc pe care trebuie să îl facă cei care au posibilităţile materiale, să fie alături de comunitate, de cei care se află în nevoie. Astfel de gesturi ţin de responsabilitatea socială, şi consider că este o acţiune normală, să încercăm să le aducem un strop de bucurie în suflet celor mai necăjiţi decât noi. Am încredere în Campania Ziarului de Iaşi şi cunosc pro­blemele comunităţii din Alexeni, având în vedere că am vizitat de mai multe ori zona în perioada în care eram parlamentar“, a menţionat Constantin Adăscăliţei, fost deputat PSD.
 
 
De asemenea, reprezentanţii Editurii „Gama“, care oferă tuturor celor 118 copii de la Alexeni cărţi educative, au menţionat că îşi doresc ca aceste volume să îi ajute să îşi descopere potenţialul. „Ne bucură să putem fi alături de copiii din Alexeni şi să le dăruim, de Crăciun, cărţi de la Editura Gama. Principala noastră misiune este să contribuim la educaţia copiilor şi să-i încurajăm să îşi descopere potenţialul, aşa că sperăm ca darul nostru să-i inspire şi să le aducă speranţa unui viitor mai bun“, a menţionat Diana Mocanu, director general al editurii.
 
Cum putem să-i ajutăm
 
Cei care doresc să ajute în această campanie sunt aşteptaţi la sediul redacţiei, bd. Nicolae Iorga, nr.35 (vizavi de Gara Internaţională). Mai multe detalii la telefon: 0232/271271. La acelaşi număr, firmele pot obţine detalii despre eventualele contracte de sponsorizare tip, în dublu exemplar, care sunt necesare în aceste situaţii şi care pot fi transmise, la cerere, chiar şi prin fax. A fost deschis şi un cont de donaţii la BRD de către Şcoala Profesională de Industrie Alimentară Ţibana (n.r. - şcoala cu personalitate juridică care are în subordine Şcoala Alexeni), contul fiind RO19BRDE240SV31022122400. Din banii strânşi, „Ziarul de Iaşi“ va cumpăra ghetuţe, fulare şi mănuşi, împreună cu reprezentanţii şcolii. În cazul în care vor mai rămâne fonduri, vor fi achiziţionate materiale didactice necesare Şcolii Alexeni. De asemenea, ieşenii care doresc să doneze îmbrăcăminte, încălţăminte, jucării sau alimente neperisabile pentru familiile nevoiaşe din Alexeni pot face acest lucru la sediul redacţiei.
 
Lista onorabilă a donatorilor

Constantin Adăscăliţei (500 lei), Editura „Gama“ (cărţi educative pentru cei 118 copii de la Alexeni), M.P., Iaşi (2.000 lei), Fam. Ozarchevici (trei saci cu îmbrăcăminte şi încălţăminte și dulciuri), Camelia Gavrilă (1.000 lei), Părinţi de la Şcoala „Haşdeu“ (1.000 lei), Ilie Maftei (saci cu îmbrăcăminte, încălţăminte, jucării şi obiecte casnice), Cuplu pensionari (100 lei), Compania „Antibiotice“ (3.000 lei), ”Teritex“ România (căciuliţe şi fulare), Anonim (200 lei), Viorel Blăjuţ (3.000 lei), Marian Şerbescu (500 lei), Anonim (500 lei)

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri