Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Copiii din Hărpășești ajutați în campania ZDI vor primi şi ghetuţe de piele pe lângă căciulă şi fular

GALERIE
copii din harpasesti
  • copii din harpasesti
- +

 „Ziarul de Iaşi” le mulţumeşte, în numele copiilor, ieşenilor generoşi, care au contribuit la campania iniţiată de cotidianul nostru

În această dimineaţă ne pornim spre Hărpăşeşti, locul în care 130 de copii ne aşteptă cu nerăbdare. Deoarece campania „Căciulă, mănuşi şi fular” iniţiată de "Ziarul de Iaşi" a fost un real succes şi s-au strâns peste 22.000 de lei, am decis ca pe lângă căciuliţe şi fular să cumpărăm fiecărui copil o pereche de ghete blănite din piele naturală. Încălţările au fost achiziţionate în cursul zilei de ieri direct de la fabrica Marelbo din Vicovul de Sus, Suceava, şi vor ajunge astăzi în picioruşele copiilor. Ne-am gândit că acesta ar fi un frumos dar de Crăciun pe care micuţii să-l primească. Acestea au costat în jur de 16.000 de lei, de restul banilor achiziţionându-se căciuliţe şi fulare.

Copiii se vor bucura nespus şi de dulciurile donate de ieşeni şi firme, dar şi de lucruşoarele care le vor prinde bine iarna asta. Chiar dacă campania s-a terminat oficial în cursul zilei de miercuri, au fost ieşeni care au venit şi ieri să doneze cărţi şi haine. O donaţie pe ultima sută de metri a venit din partea Asociaţiei Antibiotice, care a donat 1.500 de lei direct în contul şcolii.

Dorim să menţionăm faptul că, deoarece două donaţii în cuantum de 3.000 de lei au fost depuse în contul şcolii mai târziu, banii vor intra după ce campania noastră se termină. De această sumă se vor cumpăra pentru şcoală materiale didactice şi lucruri care sunt necesare în instituţie. La şcoala din Hărpăşeşti învaţă la grădiniţă 27 de copii, la clasa pregătitoare 21 de şcolari, la clasa I un număr de 15, la clasa a II-a un număr de 21, la clasa a III-a 20 de şcolari, iar la clasa a IV un număr de 24 de copii. Majoritatea provin din familii numeroase, fără posibilităţi financiare, pentru care o pereche de ghetuţe de piele, de iarnă, pe care părinţii nu şi le pot permite, este cel mai frumos cadou. Despre vizita noastră care va avea loc azi-dimineaţă la Hărpăşeşti puteţi citi în ediţia de mâine, când vom scrie despre eveniment şi vom publica poze.

Mulţumim încă o dată în numele copiilor şi dascălilor de la şcoala din Hărpăşeşti tuturor donatorilor care au făcut ca această iarnă să fie mai puţin friguroasă, copiii având acum cu ce se încălţa. 

Lista onorabilă a donatorilor: 

Viorel Blăjuţ, deputat indep. - 3.000 lei

Cristi Nedelcu, Octavian Pilă, Vicol Radu, Manuela Pădurariu, Cristiana Trofin, doamna Felicia, Palenciuc Rodica, Angela Bialus, Dumitru Navrea, Ursache Nicoleta, Barbu Elena, ieşeni anonimi - haine, jucării, dulciuri, diverse ajutoare

Ilie Dumbravă, pensionar - 10 lei          

Focality – Gabriel Mardarasevici - 5.000 lei

Fraţii Pricop - 300 lei

Grupul de firme AVISSO - Mirabela Miron – 3.000

Gabriel Surdu, viceprimarul municipiului Iaşi – 1.000 lei

Ionela Stănescu – 200 lei

Constanţa Mocanu – 300 lei

Ion Lemnaru – 500 lei

Elena Lemnaru – 200 lei

Andrei Lemnaru – 200 lei

Cătălina Lemnaru – 200 lei

Viorica Matrană - 100 lei

Cristina Daniliuc – 100 lei

Cristina Chişcă - 100 lei

Aurelia şi Maria – 100 lei

Filomena Corbu – cărţi

Maria Watanabe – 200 lei

Felix Guzgă şi Marian Şerbescu – 500 lei

Ateneul Tătăraşi – 153 lei (bani strânşi în urnă la concertul de duminică)

Donaţii anonime – 500 de lei

Pleşu Ioan – 100 lei

Mihaela Popa, senator – 500 lei

Anton Doboş, deputat PNL – 500 lei

Huţanu Maria şi Gheorghe – 100 lei

Ursanu Radu Ionel – 100 lei

Ursanu Gabriela – 100 lei

Limbău Eugen – 100 lei

Limbău Laura – 100 lei

Limbău Călin – 100 lei

Maricel Popa (Tehnoton) – 2.100 lei

Cornel Brânză (Ted Construct) – 50 punguţe cu dulciuri

Rogoja Mihai – 100 lei

Ioan Ştefănică - 200 lei

Parascheva – 200 lei

Cristian Stanciu (FEG) - 1.500 lei

Caba Bogdan – 100 lei

Caba Alexandrina – 100 lei

Grigoriu Ioana – 100 lei

Fundaţia Antibiotice, Ştiinţă şi Suflet – 1.500 lei

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri