Copil ajuns criminal după ce prietenii l-au convins să renunţe la şcoală
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Copil ajuns criminal după ce prietenii l-au convins să renunţe la şcoală

GALERIE
criminal tanar
  • criminal tanar
- +

Un băiat originar dintr-o familie dezorganizată, cu părinţii divorţaţi şi crescut printre aburi de alcool, a fost convins de prieteni să renunţe la şcoală, pentru „că nu îi foloseşte“. S-a înhăitat cu un alt golan din sat, a comis o crimă, iar ieri a fost condamnat definitiv.

Curtea de Apel Iaşi a pus punct ieri procesului în care un bărbat de 39 de ani şi un puşti de 16 ani au fost acuzaţi de omor calificat. Gheorghiţă Panciuc, adultul, a fost condamnat la 25 de ani de închisoare, în timp ce minorul Ionuţ Alexandru Palade a primit o pedeapsă de 13 ani într-un centru de detenţie pentru minori.

Cei doi au fost obligaţi de judecători să achite şi daune de 80.000 de lei aparţinătorilor victimei, dublu faţă de cât stabilise prima instanţă. Sentinţa este definitivă.

Fapta celor doi a avut loc pe 11 mai 2019, atunci când, pe fondul consumului de alcool şi al unui conflict spontan pe care l-au avut cu victima, au lovit-o pe aceasta cu biciul, parul şi picioarele. Victima a suferit multiple fracturi şi, din acest motiv, a decedat.

În motivarea sentinţei judecătorii au realizat şi un portret al celor doi inculpaţi. Panciuc este recidivist, absolvent de opt clase şi cunoscut în şcoală ca având preocupări infracţionale încă de când era tânăr.

El a fost condamnat încă de la 18 ani, pentru tâlhărie. Adolescentul cu care a comis faptele pare a-i călca pe urme. Palade provine dintr-o familie în care părinţii s-a despărţit din cauza infidelităţii mamei şi a consumului de alcool al tatălui.

Lăsat nesupravegheat, minorul şi-a ales un anturaj greşit, care l-a determinat să renunţe şi la şcoală, şi să comită infracţiuni.

„Mama inculpatului a relatat că în timpul frecventării cursurilor şcolare minorul era ambiţios, făcea sport, a urmat cursul de trompetist şi intenţionasă finalizeze studiile şcolare pentru a ocupa un loc de muncă alături de fratele său mai mare, în străinătate, însă influenţa anturajului deviant a fost definitorie, prietenii acestuia convingându-l să renunţe la şcoală pentru că oricum nu îi este de folos“, se arată în motivare.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Zboară, Puiule, zboară! Şi cu ce ne ajută că a zburat?

Cosmin PAȘCA

Zboară, Puiule, zboară! Şi cu ce ne ajută că a zburat?

Într-o ţară în care trenurile care transportă butuci la export stârnesc mai multe lacrimi pe Facebook decât imaginile cu pacienţii de la terapie intensivă, un astfel de subiect ar fi trebuit să scandalizeze opinia publică şi să producă un cutremur în structurile de putere din Palatul Victoria şi „conacul” din Modrogan.

Filmuletul zilei

opinii

Canonizare

Codrin Liviu CUȚITARU

Canonizare

„Dispariţia mea fizică devenise o urgenţă istorică... Iată că pigmeii mă venerează în sfârşit! Îmi pun numele pe plăcuţe, îmi sculptează chipul, îmi ridică osanale. S-a făcut dreptate. Acesta a fost dintotdeauna raportul real dintre mine şi ei! Ei, muritorii prosternaţi în admiraţie pentru adevăratul maestru, eu, olimpianul - nu bietul Hermes, ci Zeus, cum ar trebui de fapt să mă cheme, dacă ai mei ar fi fost un pic mai inspiraţi!”

Omul care îşi confunda soţia cu o pălărie* - Capcana Facebook

Bogdan ILIESCU

Omul care îşi confunda soţia cu o pălărie* - Capcana Facebook

„Reality is merely an illusion, albeit a very persistent one./ Realitatea este doar o iluzie, deşi una foarte persistentă” - Albert Einstein

Mircea Eliade & Vasile Conta. Coda (I)

Florin CÎNTIC

Mircea Eliade & Vasile Conta. Coda (I)

Ultima decadă a lunii aprilie marchează pentru mine două comemorări speciale ale unor figuri intelectuale româneşti de care s-a întâmplat să mă ocup şi care s-au săvârşit din viaţă una după alta, chiar dacă la un secol distanţă: Vasile Conta (21 aprilie 1882) şi Mircea Eliade (22 aprilie 1986).

pulspulspuls

Iar dumnezăieşte Cîţu la adresa Iaşului. De data asta chiar are şi de ce

Iar dumnezăieşte Cîţu la adresa Iaşului. De data asta chiar are şi de ce

Filmuleţul cu ameninţarea auditului la adresa şefilor de la Romsilva din judeţe puşi de PSD ca să-şi dea demisia şi să lase locul celor de la PNL, difuzat alaltăieri de băieţii de la Recorder, cică a picat cum mai prost nu numai pentru Gelu Puiu, băiatul de mingi al lui Flutur bucovineanul încă de pe vremea când era şef de ocol la Cârlibaba, cel care dădea telefoanele, sau pentru Alexe de la Iaşi, şeful lui, ci mai ales cică pentru PNL şi Cîţu. 

Caricatura zilei

Urare

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.