Cel mai scurt mandat de decan: desemnat și demis în aceeași zi. „Mizerabili, javre și nemernici, cele mai politicoase cuvinte folosite în ședința de Senat”
„Deși m-am dus setat să-mi exprim gratitudinea, m-am trezit elaborând o diatribă – timp de de o oră și jumătate, în fața unui Senat paralizat de spaimă – împotriva racilelor învățământului românesc, ai cărui exponenți demonici se aflau chiar acolo, în frunte cu rectorul și prorectorii trădători! Mizerabili, javre și nemernici au fost – vă rog să mă credeți – cele mai politicoase cuvinte pe care le-am folosit!…”
Am aflat niște întâmplări din viața profesorului de Etică, Negu Copilan, demne de tot interesul. Mi-a atras atenția, mărturisesc, un incident inexplicabil legat de acest filozof al moralei și, curios din fire cum sunt, am făcut câteva mici investigații. Incidentul se referă la numirea lui Copilan – absolut justificat, judecând după numeroasele sale atribute intelectuale –, de către Rectorat, în funcția de decan al Facultății de Metafizică Spontană și, aproape instantaneu (nici măcar a doua zi, ci chiar în ziua validării lui în Senat, ba chiar pe parcursul ședinței senatoriale respective), revocarea sa de urgență. Ce se întâmplase? Se răzgândise subit profesorul și își dăduse demisia? Făcuseră administratorii vreo greșeală birocratică și nu puteau să o rezolve decât prin reluarea procesului de numire de la început? Senatorii universitari se arătară parcimonioși cu informațiile, așa încât, întâlnindu-l, la un moment dat, pe protagonist, l-am întrebat direct care fusese cauza preluării celui mai scurt mandat decanal din, probabil, întreaga istorie academică a umanității? A zîmbit și mi-a spus, am avut sentimentul, cu profundă duioșie: „Domnule profesor, am fost victima a ceea ce se cheamă îndeobște defect ocupațional, un reflex profesional necontrolat…”
Fostul decan a simțit că erau necesare explicații suplimentare și de aceea a adăugat: „Nu s-a întâmplat prima oară, dar, admit, acum a fost cel mai spectaculos. Știți prea bine, eu predau chestiuni legate de morală. Or, nu pot fi etician la catedră și ipocrit în viața de zi cu zi! Prin urmare, în pragul oricărui tip de compromis social la care mă expune viața, voit/știut în prealabil, însă nedigerat suficient cerebral, cel mai adesea totuși nevoit/neștiut, mi se activează, salutar, creierul moral și, ca să o zic pe aia dreaptă, mă apucă năbădăile. Așa l-am plesnit peste bot, în seara de 23 decembrie 1989, pe noul prefect – emanat din Revoluție – al orașului, atunci când, uitând contextul, insul s-a adresat răsculaților adunați acolo, din automatism, evident, dar la fel de eronat, cu apelativul tovarăși. Am fost ulterior alungat, drept pedeapsă, din toate structurile urbane de conducere, deși am intrat primul în Prefectură, printre tancuri și milițieni! Tot așa mi-am fugărit decanul prin Universitate, când l-am auzit, la deschiderea anului școlar, zicând că trebuie să fim mai flexibili cu devierile unor cadre didactice, întrucât, în fond, oameni suntem cu toții. L-am prins, desigur, și l-am făcut neom pentru câteva săptămâni. Am fost suspendat, aflându-mă la un pas de concediere…”
Negu Copilan a luat o scurtă pauză de meditație (o pauză de metafizică spontană, pesemne). Apoi, a continuat: „Mă rog, am acționat identic și în alte împrejurări similare, plătind un preț extrem de mare. În cazul de față, nu mi-am imaginat nici o secundă faptul că acest surpinzător creier moral va găsi iarăși rațiuni de manifestare. Mă înscrisesem la concursul de decan din proprie inițiativă și, culmea, fără speranțe semnificative. Cei doi contracandidați erau indivizi de calitate profesională și, nu vă ascund, mă gândeam sincer că măcar unul dintre ei ar putea fi mai bun administrator decât mine. În plus, ambii aveau relații excelente cu actuala conducere a Universitățți, șansele lor – până și pe acest palier al deciziei subiective – părând mult mai consistente ca ale mele. Uluitor însă, am fost eu declarat câștigător și, în consecință, numit oficial decan la ședința de Senat la care vă referiți! A fost, în felul său, un episod unic în existența mea! Mereu s-a tras scaunul de sub mine, mereu am fost faultat, vai, grobian. Nu-mi venea să cred că mi se acordase credit, că eram, ultimativ, onorat cu o asemenea misiune nobilă, de a fi decanul Facultății de Metafizică Spontană! Vedeți totuși, misterioase sunt mințile noastre…”
Profesorul a revenit după o altă clipă meditativă: „Când mi s-a oferit cuvântul pentru a mă adresa, în noua calitate, comunității, ceva straniu s-a petrecut în conștiința mea. Unii ar spune că li s-a pus o pâclă pe creier. Nu, nu este așa! Dimpotrivă, parcă mi s-a deschis creierul deodată și am văzut lucrurile cu o claritate divină. Deși m-am dus setat să-mi exprim gratitudinea, m-am trezit elaborând o diatribă – timp de de o oră și jumătate, în fața unui Senat paralizat de spaimă – împotriva racilelor învățământului românesc, ai cărui exponenți demonici se aflau chiar acolo, în frunte cu rectorul și prorectorii trădători! Mizerabili, javre și nemernici au fost – vă rog să mă credeți – cele mai politicoase cuvinte pe care le-am folosit!…” „Bine”, am întrebat îngrozit, „și, pe lângă revocare, nu v-au trimis și la Comisia de Etică?” „Pardon!?” a strigat Negu cu un ton diferit. „Sugerați cumva că eu, filozof al moralei, trebuie să merg la Comisia de Etică?” Ochii îi luceau nebunește. Am făcut stânga împrejur și am luat-o la goană cu Copilanul dezlănțuit în urma mea…
Codrin Liviu Cuțitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Publicitate și alte recomandări video