anunturi
grandchef
Mineralia
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

sambata, 26.11.2022

Copilul dispărut într-o pădure, a fost găsit de un voluntar, la 9 kilometri de locul unde a dispărut de lângă mama sa

GALERIE
alex motru gasit2
  • alex motru gasit2
- +

Copilul de zece ani dispărut într-o pădure din Gorj, a fost găsit, vineri seară, de un voluntar, la 9 kilometri de locul unde a dispărut de lângă mama sa. Operaţiunea de căutare a băiatului care suferă de autism a fost dificilă, el neputând fi strigat şi neconştientizând pericolele.

”Speriat, dezorientat şi tremurând de frig. Aşa l-a găsit un voluntar, din Motru, pe Alex, minorul care se pierduse în pădurea din Ciuperceni. Părinţii ne-au spus că pe minor, fiind un copil cu nevoi speciale (autism – n.r.), îl sperie zgomotele, astfel că nu era o idee bună să îl strigam, în speranţa că ne va auzi şi se va îndrepta către noi. Soluţia a fost să străbatem pădurea în lung şi-n lat, încrezători că vom da de urmă minorului”, au transmis, vineri seară, reprezentanţii IPJ Gorj.

Potrivit acestora, părinţii copilului au precizat că acesta nu conştientizează pericolele, nu are frică de animale, întuneric sau apă.

”Ne puteam aştepta la ce era mai rău, dacă nu îl găseam în scurt timp, deoarece se lăsase deja întunericul de câteva ore bune. Astăzi s-a evitat o tragedie, prin aceea că un copil a scăpat nevătămat dintr-o întâmplare care îi putea fi fatală. Minorul a fost găsit de domnul Cristi, un voluntar din Motru, la aproximativ 9 km de locul dispariţiei, respectiv în zona satului Olteanu şi a fost încredinţat părinţilor, întorcându-se în sânul familiei”, au mai transmis poliţiştii din Gorj.

La operaţiune de salvare au participat peste 100 de voluntari, reprezentanţi ai ISU, IJJ, SDN, Salvamont, echipei de off-road, reprezentanţilor Asociaţiei de vânătoare, Direcţiei Silvice, Poliţiei Locale Motru şi autorităţilor publice locale.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Globalizare în alb şi negru

Nicolae GRECU

Globalizare în alb şi negru

Unele fenomene de la Cupa Mondială care se desfăşoară acum în Qatar sunt puse, mai mult sau mai puţin justificat, pe seama acestui concept al contemporaneităţii.

opinii

Savantul și ingenua. O poveste de iubire de odinioară (II)

Eugen MUNTEANU

Savantul și ingenua. O poveste de iubire de odinioară (II)

Coborât din sferele rarefiate ale preocupărilor sale de cercetător erudit al dialectelor limbii latine și al formării limbii române literare, tânărul aspirant la gloria științifică, dar și doritor să‑și asigure un cămin și o familie începe un asiduu asalt sentimental.

Pentru un pumn de voturi

Radu POPESCU

Pentru un pumn de voturi

La nouă luni de la declanșare, războiul din Ucraina produce în continuare răni și în Republica Moldova, o țară pomenită în fața unor crize umanitare, energetice și economice fără precedent.

Literarh

arh. Ionel OANCEA

Literarh

Tema MUST-ului de arhitectură din anul acesta s-a născut din ispitirile creatorului de spaţii artistico-funcţionale venite din lumea celorlalte arte. În acest continuum al expresivităţii estetice, literatura poate fi în conexiune cu arhitectura până în pragul dincolo de care cuvântul inventat pentru titlu, „literarh” începe să aibă substanţă? Răspund din capul locului, da. Inspirat de răspunsul acesta ferm, uşor demonstrabil, poate nu este lipsit de logică să găsim în limba arhitecţilor poeţi şi prozatori un echivalent inspirat pentru englezescul MUST.

pulspulspuls

Hopaa: premarele Mihăiţă s-a spălat singur pe la subsuori cu sondajul. A scos capul afară şi dă ordine

Hopaa: premarele Mihăiţă s-a spălat singur pe la subsuori cu sondajul. A scos capul afară şi dă ordine

Iacătă, stimaţi telespectatori, cum megasondajul acela ultraincredibil al liberalilor, care-l scotea pe Mihai Chirica premare în 2024 încă dinainte de alegeri, cu 50% şi peste, i-a dat edilului şef apă la moară, stuchit la furcă, cum se mai spune, başca tupeu politic, şi după numai câteva zile omul scoate deja capul la interval ca să facă ordine în partid. 

Caricatura zilei

Jucătorul argentinian Lautaro Martínez protestează

Editia PDF

Bancul zilei

Tata, tata! Avem lupi în bloc? Nu, puiule, vecinii îsi citesc facturile la curent si gaze!

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.