sambata, 25.06.2022
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) nu se aşteaptă ca vaccinarea în masă împotriva maladiei COVID-19 să devină posibilă înainte de jumătatea anului 2021, a anunţat o purtătoare de cuvânt vineri, subliniind importanţa verificărilor riguroase care sunt necesare pentru a demonstra eficienţa şi siguranţa vaccinurilor, informează Reuters.
Niciunul dintre vaccinurile potenţiale aflate în etape avansate ale studiilor clinice nu a demonstrat până acum "un semnal clar" care să ateste o eficienţă de cel puţin 50%, considerată necesară de către OMS, a declarat purtătoarea de cuvânt a acestei organizaţii, Margaret Harris.
Rusia a aprobat un vaccin dezvoltat împotriva COVID-19 în august, după o testare a acestuia pe oameni ce a durat mai puţin de două luni, fapt care i-a determinat pe mai mulţi experţi occidentali să pună sub semnul întrebării eficienţa şi siguranţa vaccinului rusesc.
Oficiali americani din domeniul sănătăţii publice şi reprezentanţi ai companiei Pfizer Inc. au anunţat joi că un vaccin dezvoltat de acest grup farmaceutic ar putea fi disponibil pentru a fi distribuit cel mai devreme spre sfârşitul lunii octombrie. Acea perioadă devansează cu doar câteva zile data la care vor avea loc alegerile prezidenţiale americane, programate pentru 3 noiembrie, pentru care dezbaterile legate de pandemia de COVID-19 vor juca cel mai probabil un rol major.
"Chiar nu ne aşteptăm să asistăm la o vaccinare în masă până la jumătatea anului viitor", a declarat Margaret Harris într-o conferinţă de presă organizată la Geneva.
"Această fază 3 a studiilor clinice trebuie să dureze mai mult, deoarece trebuie să vedem dacă vaccinul oferă cu adevărat o protecţie şi, de asemenea, cât este de sigur", a adăugat ea, referindu-se la o fază a cercetărilor medicale în cadrul căreia sunt realizate studii clinice de amploare.
Margaret Harris nu a făcut nicio referire la un anumit vaccin potenţial.
Toate datele furnizate de aceste studii trebuie să fie împărtăşite şi comparate, a adăugat ea. "Mulţi oameni au fost vaccinaţi, însă noi nu ştim dacă vaccinul funcţionează... în acest moment nu avem un semnal clar care să ateste că vaccinul administrat deţine cu adevărat nivelurile cerute de siguranţă şi de eficienţă", a mai spus Margaret Harris.
OMS şi GAVI (Global Alliance for Vaccines and Immunization) au lansat un plan de vaccinare globală, denumit COVAX, al cărui obiectiv este acela de a ajuta guvernele lumii să cumpere şi să distribuie vaccinuri într-o manieră echitabilă. Programul vizează mai întâi imunizarea persoanelor din categoriile de mare risc din fiecare ţară, precum angajaţii din domeniul medical.
COVAX intenţionează să procure şi să furnizeze 2 miliarde de doze de vaccinuri aprobate până la sfârşitul anului 2021, însă anumite ţări care şi-au asigurat deja propriile stocuri prin intermediul unor contracte bilaterale, inclusiv Statele Unite, au anunţat că nu se vor alătura acestei iniţiative.
"Aspectul esenţial este faptul că uşa este deschisă. Noi suntem deschişi. COVAX este un program care să asigure că orice om de pe planetă va avea acces la vaccinuri", a precizat Margaret Harris. AGERPRES
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Vânătoarea de milionari, inițiată de ANAF: Cine este prima persoană fizică verificată
Un bărbat din Botoșani și-a lăsat mașina să ardă în drum pentru că pierdea avionul
Medvedev acuză Bucureștiul că vrea să creeze o „nouă Românie Mare”
Forțele ruse și pro-ruse ar fi intrat în Lisciansk (separatiști)
(VIDEO) Patriarhul Kirill, ”trăsnit” în biserică. A căzut în timpul slujbei
VIDEO Cum se aude războiul. Explozii și alarme aeriene la Harkov, unde atacă armata rusă
ANALIZĂ România, printre cele mai mici prețuri din UE la servicii și mâncare. Salariile ne „omoară”
FOTOREPORTAJ O altfel de vacanță. Locurile ascunse ale destinațiilor pe care credem că le cunoaștem
(FOTO) Mergeți spre Roman? Vă atacă albinele. Accident cu un TIR ce transporta stupi
(VIDEO) Cum este distrus un convoi rusesc în câteva zeci de secunde
(VIDEO) Benny Hill al fotbalului: De câte încercări e nevoie pentru a lovi o minge?
(GALERIE FOTO) HAI LA OALEEE! Iată cu ce vă așteaptă meșterii populari la Târgul Cucuteni
"Vânătoare" mare pentru prinderea șoferilor băuți pe drumurile ieșene FOTO
Movilă a organizat la Iași un simulacru de alegeri. Ce zice șeful real al PMP Iași
Micro-expoziţia „Fenomenul tezaurizării în epoca bronzului”, deschisă la Palat
Angajaţii români sunt pe minus. Nouă din zece măriri salariale nu acoperă inflaţia
FOTO Cum arată hotelul de 0 stele. Chiar că stai cu privirea la stele
Barack Obama cheamă la proteste, după decizia Curții Supreme de anulare a dreptului la avort
Se propune o linie de gardă cu profil „neurologie” la Spitalul de copii
Scabros - Prima sentinţă în dosarul tânărului pus de tatăl fetei iubite să-i bea urina cu cana
La benzinăriile Mol din Ungaria se pot cumpăra maximum 50 de litri de carburanţi cu preţ redus
6.500 de locuri scoase la admiterea de vară, la Politehnică. Când începe înscrierea?
Curentul latinist şi configurarea conştiinţei identitare româneşti moderne (IV)
Acţiunea Autobuzul la filiala unui partid din Iaşi: crosul poştaşilor la votarea de azi
Adrian - tânărul grafician care desenează fără să vadă. Talent și boala necruțătoare GALERIE FOTO
Un “zgârie-nori” în boscheţi: bloc de 28 de etaje în capătul cartierului Dacia
Procurorii cer conducerii județului să recupereze prejudiciul cauzat de Costel Alexe
Copilul "zecist" din Voinești pleca dimineața pe întuneric la pregătire
O masterandă la Drept din Iaşi aprofundează studiile penale: prinsă de două ori băută la volan
Şeful CFR Iaşi rămâne bun de plată: a luat amendă din cauza kilogramelor în plus ale unei angajate
Începe distribuirea pastilelor de iodură de postasiu. Este nevoie de reţetă de la medicul de familie
Plecări pe bandă rulantă din Copou. Încă șase jucători trimiși acasă!
Vă amintiţi de Sorina, fata adoptată cu scandal? A susţinut primul concert de vioară
EXCLUSIV - Vasile, unicul elev de 10 la Evaluarea Națională din mediul rural ieșean! FOTO/ VIDEO
Cercetătorii au descoperit modul în care creierul conectează amintirile
Saga Jiji&Mihăiţă - Nepoţelu’ revine în prim-plan: noi ponturi pentru vechi piste
Rocanotherworld #7 începe pe 23 iunie. Regulament, măsuri de siguranță și acces public
Anul acesta, IML Iași a avut doar o solicitare de testare a virginității
Nicolae GRECUCe urmează după David? |
Eugen MUNTEANUCurentul latinist şi configurarea conştiinţei identitare româneşti moderne (IV) |
Aurelian-Petruș PLOPEANUCât de eficiente sunt pieţele? |
Alexandru CĂLINESCUFranţa, în echilibru fragil |
Acţiunea Autobuzul la filiala unui partid din Iaşi: crosul poştaşilor la votarea de azi |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.