Focus suplimentul Iasul in afaceri
Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi – filiala Iaşi, la final de an
2016 a fost anul în care a intrat în vigoare noul Cod Fiscal. Ştim că la nivelul multor organizaţii (firme mai mari sau mai mici, dar şi persoane fizice autorizate, asociaţii, fundaţii etc.) obligaţiile de natură fiscală reprezintă o componentă importantă a muncii contabilului. În aceste condiţii, 2016 a fost un an mai dificil, prin aceea că profesioniştii contabili au avut de modificat/adaptat proceduri, de întocmit declaraţii noi, de aplicat algoritmi diferiţi în stabilirea, declararea şi plata obligaţiilor fiscale.
Multe dintre aceste schimbări au avut efecte pozitive asupra sarcinii fiscale a firmelor, dar au fost şi elemente care au ridicat probleme serioase în activitatea profesioniştilor contabili. Pe de altă parte, dincolo de obligaţiile fiscale ale organizaţiilor pentru care prestează servicii membrii CECCAR, au apărut elemente noi privind chiar activitatea acestora, mai precis privind presiunea fiscală diferită în funcţie de modul de organizare a activităţii: persoană fizică autorizată vs. societate comercială (persoană juridică). În condiţiile în care sarcina fiscală de suportat de către persoanele fizice autorizate a crescut semnificativ, este de înţeles orientarea profesioniştilor contabili către forma de organizare alternativă (persoană juridică) şi, de asemenea, sunt de înţeles intervenţiile pe lîngă Ministerul Justiţiei în sensul acceptării decontării lucrărilor de expertiză contabilă pe persoană juridică.
2016 în activitatea CECCAR – filiala Iaşi
Activitatea CECCAR din 2016 a fost una extrem de bogată în evenimente cu impact semnificativ asupra funcţionării şi organizării Corpului. La nivelul filialei Iaşi, alegerile de la începutul anului, desfăşurate într-o atmosferă amicală şi decentă, au adus un nou consiliu al filialei. De asemenea, filiala are un reprezentant ales în Consiliului Superior al Corpului, care, în această calitate, participă la redefinirea modului în care funcţionează acum CECCAR în urma schimbărilor care au avut loc la nivel de guvernanţă.
Activităţile principale pe care filiala CECCAR Iaşi le-a derulat ţin de respectarea şi îndeplinirea planului de activităţi aprobat de Conferinţa Naţională. Astfel, cele mai multe activităţi sunt cele curente, de gestionare a profesiei şi a funcţionării organizaţiei locale, în condiţiile şi cu restricţiile impuse de cadrul legislativ şi de reglementările Corpului.
În cadrul acestor activităţi, filiala CECCAR Iaşi s-a implicat în identificarea celor mai bune soluţii la problemele ridicate de membri. Demersurile noastre de la nivel local au fost parte a demersurilor iniţiate de structura centrală, contribuind astfel la crearea unui cadru mai prietenos pentru derularea activităţilor profesionale ale profesioniştilor contabili.
Participarea reprezentanţilor CECCAR la evenimente care implică oamenii de afaceri sau care au presupus intervenţii din partea unor responsabili politici sau administrativi a fost una bună în acest an. De asemenea, purtăm în permanenţă discuţii cu autorităţile locale pe probleme de interes pentru membri, încercăm să punem în aplicare protocoalele deja încheiate şi să iniţiem noi protocoale de colaborare.
În 2016, modul în care s-a abordat formarea profesională continuă s-a schimbat semnificativ. În acest sens, filiala a încercat şi, credem noi, a reuşit să aducă la Iaşi lectori foarte bine pregătiţi pe teme privind fiscalitatea, auditul şi certificarea situaţiilor financiare, analiza financiară şi evaluarea firmelor, preţurile de transfer.
Privind cu optimism spre 2017
La final de an 2016, suntem bucuroşi să le mulţumim tuturor celor care au contribuit la bunul mers al CECCAR, filiala Iaşi. Începem cu membrii CECCAR care, în marea lor majoritate au făcut ceea ce ştiu ei mai bine – au prestat în mod profesionist servicii de contabilitate şi de expertiză contabilă către clienţii lor. De asemenea, membrii au participat activ la viaţa CECCAR – au fost la cursurile de formare continuă, au venit în număr semnificativ la acţiunile organizate de filială în acest an, au transmis sugestii pentru îmbunătăţirea activităţii CECCAR şi a cadrului de reglementare şi de funcţionare a profesiei. Un alt aspect semnificativ îl constituie implicarea în acţiunile de responsabilitate socială, deoarece trebuie creată o coerenţă între programele sociale, atitudinea în business, cea faţă de angajaţi şi faţă de mediul înconjurător.
Nu trebuie să uităm că filiala Iaşi a CECCAR are un număr semnificativ de membri, situându-se în primele zece filiale mari la nivel naţional. Gestiunea efectivă a activităţilor pe care le presupune o astfel de filială a ridicat mereu probleme pe care executivul CECCAR (director executiv, responsabilii serviciilor specifice), dar şi auditul de calitate şi comisia de disciplină le-au rezolvat la timp şi într-un mod cît se poate de corect.
Filiala Iaşi a CECCAR este parte a comunităţii locale şi nu poate funcţiona eficient decît printr-o bună colaborare cu autorităţile locale precum şi cu celelalte organizaţii profesionale. Tuturor le mulţumim şi ne exprimăm speranţa într-o colaborare cel puţin la fel de bună în anul care urmează.
Publicitate și alte recomandări video