Corpuri incinerate într-o parcare la New Delhi. ”Am pierdut numărul”
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

miercuri, 16.06.2021

Corpuri incinerate într-o parcare la New Delhi. ”Am pierdut numărul”

GALERIE
corpuri arse parcare
  • corpuri arse parcare
- +

”Am pierdut numărul”, suspină Sanjay, un preot care oficiază ultimul ritual al defuncţilor, într-un cematoriu din New Delhi, atât de plin, încât şi-a extins activitatea funestă până în parcarea adiacentă, relatează AFP.

”Începem la răsărit, iar incinerările continuă până după miezul nopţii”, declară el AFP, cu privirea piedută în flăcările rugurilor şi în grămezile de cenuşă din care iese fum şi care erau, cu puţin timp în urmă, oameni, înainte să fie puşi la pământ de covid-19.

Familii plâng tăcut, pe marginea drumului, în acest cartier defavorizat al capitalei, aşteptând rândul rudelor lor, învelite în cearşafuri abe şi ghirlande de gălbenele.

Sirene ale unor ambulanţe care aduc alte corpuri răsună neîncetat. Locuitori din imobile dinspre crematoriu suportă mirosul corpurilor arse şi plânsul familiilor în doliu. Spitalele indiene şi personalul lor sunt puse la grea încercare de acest al doilea val devastator al epidemiei noului coronavirus.

Oameni mor la uşile spitalelor sau acasă, din cauza lipsei de paturi, medicamente şi oxigen. Crematoriile nu cunosc răgazul, iar coşurile li se fisurează şi armatura metalică li se topeşte din cauza puterii căldurii.

Cum la unele dintre ele începe să lipsească lemnul, familiile sunt îndemnate să aducă propriul combustibil. Numeroase crematorii şi cimitire afirmă că bilanţul oficial al morţilor din cauza covid-19 este cu mult mai mic decât în realitate, având în vedere afluxul morţilor. În ultimele trei zile, crematoriul Seemapuri, situat în nord-estul New Delhi, a organizat peste 100 de funeralii pe zi şi nu mai dispune de locuri.

”Am încercat să primim incinenări pe alei şi peste tot unde putem găsi spaţiu, însă corpurile vin neîncetat”, declară AFP coordonatorul Jitender Singh Shanty, care poartă un turban galben şi un combinezon de protcţie albastru. ”A trebuit să cerem autorităţilor să ne permită să extindem instalaţiile până în parcare”, adaugă el, în timp ce flăcări portocalii ies, în spatele său, din ruguri, la sfârşitul zilei.

Potrivit lui Jitender Singh Shanty, crematoriul a incinerat aproximativ 600 de corpuri de la începutul lunii, iar familii continuă să aştepte ore înainte să poată îndeplini ultimele ritualuri mortuare. ”Dacă nu se îmbunătăţeşte situaţia”, adaugă el, ”am putea fi nevoiţi să incinerăm în stradă, pentru că acum nu mai avem loc”.

 

 

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Joe Biden întâlneşte lumea

Lucian DÎRDALA

Joe Biden întâlneşte lumea

Lipseşte, deocamdată, o întâlnire la vârf cu liderul chinez, dar probabil că în viitor se va discuta despre un moment şi un cadru adecvat de desfăşurare. În orice caz, patru din cinci înseamnă destul de mult.

Filmuletul zilei

opinii

Metastazele democraţiei

Florin CÎNTIC

Metastazele democraţiei

Una dintre marile enigme ale corpului uman e mecanismul prin care celulele vii se dau peste cap şi în loc să genereze în continuare viaţă încep să se adune în tumori maligne care duc la distrugerea completă a organismului. Acest proces ciudat poartă numele de cancer.

Generaţii... generaţii...

Radu PĂRPĂUȚĂ

Generaţii... generaţii...

Fac parte din generaţia care simţea fiori când în liceu, din întâmplare, puneam mâna pe clanţă odată cu o colegă de clasă; o generaţie care era scoasă la tablă şi nu se simţea umilită - dimpotrivă, scria cu mândrie în faţa clasei; generaţia care nu mergea cu maşina la şcoală (nu că ar fi un defect mersul cu maşina la şcoală), ci îngrămădit în autobuzul de navetişti; o generaţie care scria jurnale în secret pe care le împărtăşea numai celor mai buni prieteni şi prietene, căci se cultivau prieteniile pe atunci, prietenii care aveau să ţină o viaţă, transformate în ceva aşa frumos şi greu de descris; o generaţie care se ruşina să stea pe scaun în autobuz când un adult era în picioare; o generaţie care învăţa singură, părinţii nu se pricepeau la chimie şi fizică, iar bani pentru meditaţii nu prea erau; o generaţie crescută cu frica de părinţi, care frică cu anii s-a transformat în respect şi iubire - la fel şi cu profesorii (nu că acum tinerii nu şi-ar iubi părinţii, poate şi profesorii).

Orchestratorul

Alex VASILIU

Orchestratorul

Astăzi mă voi referi doar la orchestrator pentru că el a fost, a rămas, în multe cazuri, al doilea autor al unei piese, ori lucrări muzicale mai ample. Uneori, chiar cel mai important. Dacă este să ne gândim mai întâi la genul muzicii aşa-zis uşoare, orchestratorul a făcut minuni. Sigur, depinde şi de cine ascultă. Dacă melodia solistului vocal este frumoasă, uşor de reţinut, lirică sau în tempo (ritm) mişcat, unii dau puţină atenţie comentariului orchestral, aproape că nici nu-l observă.

pulspulspuls

Iaca de ce a intrat dihonia între Mihăiţă şi cel mai bun amic de şpriţuri al acestuia!

Iaca de ce a intrat dihonia între Mihăiţă şi cel mai bun amic de şpriţuri al acestuia!

Iote că vrem să fugim unde om vedea cu ochii după alt subiecţel în afară de ăsta cu dosare penale pentru aleşii locali, dar numai nu reuşim, of, of, căci iar apare ceva nou, neştiut până acuma. 

Caricatura zilei

Bloc la cimitir

Editia PDF

Bancul zilei

De acum, la internarea în spital pacientii sunt obligati sa aiba: extinctor, trusa de prim ajutor si lanterna (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.