
Cosette Chichirău cere candidaților Bodea și Movilă să o susțină la Primăria Iași: ”Să putem scăpa de mafia lui Chirica”

Cosette Chichirău, partidul Curaj, a solicitat contracandidaților ei la Primăria Iași să o susțină în demersul ei de a-l înlocui pe Mihai Chirica. ”Sunt cel mai bine plasat candidat în sondaje și de departe cel mai calificat”, este motivația ei principală pe care a expus-o pe pagina ei de Facebook. Mai jos, postarea Cosettei Chichirău:
”Fac apel la USR să renunțe la candidații Bodea și Movilă și să mă susțină la Primăria Iași ca să putem scăpa de mafia lui Chirica. Sunt cel mai bine plasat candidat în sondaje și de departe cel mai calificat. USR a fost înființat pentru a promova oameni noi, curați și competenți în politică. În 2020, am obținut cel mai mare scor al opoziției din istorie: 30%. În 2016, Marius Bodea a obținut numai 23%.
Am anunțat încă de acum doi ani că nu voi mai candida la parlamentare și că mă voi concentra pe Primăria Iași. Îmi asum în întregime această candidatură, fără „plasă de siguranță”. Am plecat din USR ca să fie clară determinarea mea pentru Primăria Iași. Cei de la USR și PMP își pot păstra mandatele de parlamentari. Domnilor, nu aveți nicio scuză să fragmentați votul!”
UPDATE – Cum răspunde Marius Bodea
„E regretabil derapajul fostei mele colege care, în disperarea de a fărâmița voturile anti Chirica, depășește orice imaginație. Lansează manipulări grosolane despre cifre ale unor sondaje care nu există. Toate cele care există o arată în marja de eroare, adică 3-4%.
Îi pot înțelege omenește suferința din cauza asta, mi se pare însă jalnic din punct de vedere politic să se dedea la așa ceva.
Un sondaj real pe care chiar fosta mea colegă l-a cerut, a arătat că electoratul USR mă prefera pe mine candidat în proporție de 80 la sută. De aceea a și plecat cu scandal din USR, în loc să rămână să mă susțină și să respecte decizia votanților.
Sondajele care există au mai relevat un lucru care îi dă insomnii. Este singura candidată cu încredere netă negativă. Adică sunt mai mulți ieșenii care o detestă decât cei care o plac.
Eu nu îi cer să mă susțină, pentru că a devenit foarte clar că ținta sa predilectă am devenit eu, nu Chirica. Minte atât de nonșalant și o face, crede ea, pentru a mă discredita pe mine, în vreme ce doar se discreditează pe sine. Dacă mai avea loc de discreditare.
Dar dacă ar mai avea un dram de rațiune, ar înțelege că ceea ce i se intamplă astăzi este rezultatul lipsei complete din viața orașului și ieșenilor în toți acești ani.
Iar lipsa asta nu o poți înlocui cu 3 postări ridicole. Pe mine mă susțin iesenii, și asta nu va putea schimba cu postări mincinoase.
Voi refuza să intru în gâlceavă cu cei care, în loc să se lupte cu Chirica, se luptă cu mine.
Cei care nu înțeleg cât de important este să îl schimbăm pe Chirica și se luptă disperați pentru locurile 3, 4 sau 5 vor dispărea în beznă după aceste alegeri!”
Publicitate și alte recomandări video