Cosmin Seleși a ajuns de urgență la spital: „Viața îți mai dă câte o palmă”. Ce a pățit vedeta TV
Prezentatorul TV Cosmin Seleși a ajuns recent la spital după ce s-a confruntat cu probleme de sănătate care l-au luat prin surprindere. Vedeta a făcut declarații despre situația sa și a transmis un mesaj pentru fanii care i-au trimis gânduri bune.
Potrivit prezentatorului, decizia de a merge rapid la medic a fost una inspirată, iar acum se află sub supravegherea atentă a cadrelor medicale.
„Viața îți mai dă câte o palmă”
Cosmin Seleși a povestit pentru PRO TV că totul a început cu câteva dureri care l-au îngrijorat și care l-au determinat să meargă la spital fără să mai aștepte.
„Într-adevăr, am o problemă de sănătate care m-a luat puțin prin surprindere. Uneori, viața îți mai dă câte o palmă și te aduce cu picioarele pe pământ. Din fericire, am ajuns la medic relativ repede, iar acest lucru a contat foarte mult. Am avut câteva dureri care m-au îngrijorat și am decis să merg la spital fără să mai aștept, iar acum mă felicit pentru această decizie”, a spus prezentatorul.
În prezent, acesta urmează un tratament și speră ca situația să se rezolve fără a fi nevoie de o intervenție chirurgicală.
Medicii sunt rezervați, dar evoluția este bună
Vedeta a explicat că medicii urmăresc cu atenție evoluția stării sale, însă primele semne sunt încurajatoare.
„În prezent, mă simt bine. Medicii sunt încă rezervați în privința evoluției, dar urmez un tratament și sperăm să rezolvăm problema fără să fie nevoie de o intervenție chirurgicală. Am mare încredere în echipa medicală care mă îngrijește”, a mai declarat el.
Ulterior, Cosmin Seleși a transmis pe Facebook că evoluția clinică este momentan favorabilă și că există speranța ca situația să rămână stabilă.
„În momentul de față suntem încă în așteptare… urmărim cum evoluează lucrurile și sperăm să rămână pe un traseu bun. Evoluția clinică este momentan favorabilă și sper din tot sufletul să se mențină în această zonă, astfel încât să nu fie nevoie de o intervenție chirurgicală”, a scris acesta.
Filmările pentru „Batem Palma”, în pauză
Din cauza problemelor de sănătate, filmările pentru emisiunea Batem Palma sunt momentan suspendate. Cu toate acestea, prezentatorul își păstrează optimismul și spune că își dorește să revină cât mai curând pe platourile de filmare. De asemenea, el le-a mulțumit telespectatorilor pentru susținere și pentru audiențele mari ale emisiunii.
„Vreau să le transmit telespectatorilor să stea liniștiți: nu scapă de mine așa ușor. Le mulțumesc din suflet că ne urmăresc zi de zi și că sunt alături de această emisiune”, a mai spus Cosmin Seleși.
Publicitate și alte recomandări video