Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Comunicat de Presă

Costel ALEXE: Ce propun în următorii 4 ani la Consiliul Județean:3 parcuri industriale ale CJ, Cluster IT&C “Iaşi – Innovative Hub”, Parc tehnologic IT&C, Birou de reprezentare al CJ la Bruxelles(P)

GALERIE
Alexe-Costel
  • Alexe-Costel
- +

„Unul dintre fenomenele grave care au afectat și afectează regiunea Moldovei în ultimii ani este acela al exodului de populație. Și mai ales tânără. Fie că vorbim de forța de muncă calificată sau de cea nespecializată, moldovenii își părăsesc localitățile de naștere sau cele în care și-au format familii în căutarea unui loc de muncă mai bine plătit. Unii, aleg orașele din Vestul României, alții părăsesc granițele țării, cu toții pleacă în căutarea unui loc de muncă care să fie plătit proporțional cu efortul depus.  Ceea ce s-a înțeles în județe precum Cluj, Timișoara, Bihor, Arad etc și anume că parcurile industriale nu sunt mofturi, acestea sunt creatoare de locuri de muncă, contribuie din plin la creșterea calității vieții!

La Iași, nepriceperea și dezinteresul lui Maricel Popa și al PSD și-au dat mâna pentru a bloca orice inițiativă în acest sens. PSD a promis în campania electorală patru (4!) parcuri industriale sub sloganul mincinos  - „Parcuri industriale, pentru un Iași prosper” - dar după patru ani, astăzi, în 2020, Consiliul Județean Iași nu are niciun parc industrial operaționalizat! În schimb, județul Iași are două parcuri industriale în comuna Miroslava, unde primarul PNL, Dan Niță, a înțeles rolul și importanța economică a acestor obiective, iar al treilea parc industrial se află în comuna Lețcani, este unul privat, proiect la care și-a dat suportul administrația PNL de la Lețcani, sub primarul Stelian Turcu. 
 
Am văzut cu toții, în anii care s-au scurs din 2016 încoace, energia pe care a depus-o PSD Iași în frânarea dezvoltării singurului proiect al Consiliului Județean, acela de a crea un parc industrial al CJ la Lețcani. 
 
Groparul industriei ieșene, Maricel Popa a refuzat în urmă cu ceva timp să pună pe ordinea de zi proiectul parcului industrial de la Lețcani - pentru care a existat alocare bugetară -, în vederea relocării stâlpilor de tensiune de pe terenul parcului. Nu putem decât să deducem că Parcul Industrial Lețcani este sabotat de Maricel Popa, pentru că șeful PSD Iași are în sertar un proiect în acest sens, dar pe care refuză în mod încăpățânat să-l semneze. 
 
                                         Ce voi face eu ca președinte al Consiliului Județean ?
 
Eu, Costel Alexe, cred că operaționalizarea de parcuri industriale poate crea noi locuri de muncă şi atrage investiții străine.  Economia locală va avea în Consiliul Județean, condus de mine,  un partener activ.  Instituția va conduce eforturile de transformare a județului Iași într-un areal de localizare a afacerilor. Prin Parteneriatul  Metropolitan extins vom dezvolta parcuri industriale și incubatoare de afaceri.
 
În următorii 4 ani, vom operaționaliza cel puțin trei parcuri industriale pentru atragerea de investitori și punerea la dispoziție a unei infrastructuri complete în vederea dezvoltării de afaceri care vor genera atât locuri de muncă, dar și  venituri la bugetele comunităților.  
 
                 Trei parcuri industriale ale CJ, parcuri industriale private (axa Tomești-Holboca) și parcuri tehnologice (axa Miroslava-Lețcani)
 
Așadar, până în 2024, vom operaționaliza Parcul Industrial de la Leţcani, cel de la Holboca, precum și un Parc Industrial în zona Pașcani.  De asemenea, avem în vedere două mari zone metropolitane care se pretează pentru proiecția și execuția de parcuri industriale private (axa Tomești-Holboca) și parcuri tehnologice (axa Miroslava-Lețcani). Este de datoria consiliului județean sa creeze capacități industriale prin parteneriate cu comunele din zona metropolitană pentru că distanțele sunt relativ mici, astfel încât putem imagina noi proiecte tehnologice, industriale sau chiar energetice (parcuri fotovoltaice) la Țuțora sau Podu Iloaiei. 
 
                                               Cluster IT&C “Iaşi – Innovative Hub”
 
Îmi propun ca președinte al Consiliului Județean să creăm un cluster IT&C “Iaşi – Innovative Hub” prin perfectarea unui parteneriat între mediul de afaceri, mediul academic și mediul administrativ. Ceea ce ne dorim noi liberalii, după ce vom câștiga președinția Consiliului Județean și majoritatea în cadrul legislativului, este ca “Iaşi – Innovative Hub” să devină un loc destinat inovației în toate sectoarele de importanță strategică pentru această regiune a Europei şi în care industria IT-ului, în special a software-ului, va îndeplini exact rolul pe care îl are, adică cel de industrie suport. 
 
În “Iaşi – Smart&Innovative city” ne propunem să concentrăm cât mai mult din capacitatea de inovaţie, cercetare şi creaţie din această parte a României şi a Europa (graniţa de Est). Practic, ne dorim să construim „un oraş și un județ al inovatorilor”. Pentru a nu rămâne doar în sfera teoretică vreau să spun că din punctul meu de vedere  “Iaşi – Innovative Hub” presupune: dezvoltarea de produse inovative „made in Iaşi”, precum şi atragerea investitorilor străini care vor oferi o creștere economiei ieșene. Susținerea, promovarea şi facilitarea antreprenorialului, va crea contextul favorabil pentru dezvoltarea de noi idei, business-uri şi produse noi.  
 
         Investiție de 5 mil. euro - Parc tehnologic IT&C, angajând în primii 2 ani 1000 de tineri specializați în domeniul IT şi în industriile conexe
 
Mă angajez în același timp să realizăm o investiție de 5 mil. euro în realizarea unui parc tehnologic IT&C care să angajeze, în primii 2 ani, 1000 de tineri specializați în domeniul IT şi în industriile conexe. 
 
                                       Birou de reprezentare al CJ la Bruxelles
 
În contextul creșterii rolului regiunilor în procesul de implementare a programelor finanțate prin instrumente structurale și al necesității că regiuni din diverse părți ale Europei să stabilească legături mai strânse atât între ele, cât mai ales cu instituțiile europene, vom înființa, la Bruxelles, un birou de reprezentare al județului nostru. Vom face acest lucru în parteneriat cu Primăria Iași, convinși fiind că suportul pe care îl pot oferi cele două instituții nu va fi doar o susținere a mediului de afaceri sau a celui investițional, ci întreaga comunitate va beneficia de acest instrument menit să integreze mai bine interesele Iașului în capitala Europei și să devină o poartă de intrare a celor care decid să investească aici pentru Iași.
 
Parcuri industriale, parteneriate interne și externe, locuri de muncă pentru ieșeni astfel încât aceștia să nu mai plece în afara țării. Asta ne dorim pentru județul Iași”.
 
 
Costel ALEXE
Candidatul PNL la Președinția Consiliului Județean Iași
Ministru în Guvernul României
Președintele PNL Iași
 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri